Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Dăruiește Aripi a devenit asociație de utilitate publică, cu activitate aplicată pe inovație în serviciile medicale onco-pediatrice. Decizia a fost luată prin hotărâre de guvern, publicată în Monitorul Oficial din 9 septembrie 2022.
Proiectul de referință al Asociației este Registrul Naţional al Cancerelor la Copil, care a primit dinstincție din partea Parlamentului European în 2021. O premieră pentru România, Registrul permite evidența realistă (și nu estimată) a nevoilor specifice cancerului la copii: numărul copiilor bolnavi, incidenţa (frecvenţa la apariţie), distribuţia pe localizări, nevoile de îngrijire anuală, nevoia de medici și secţii de specialitate, necesarul de medicamente, investigaţii specifice și dispozitive medicale.
Prima recunoaștere internațională a fost deja făcută de Parlamentul European în 2021. Registrul Naţional al Cancerelor la Copil, dezvoltat împreună cu Societatea Română de Onco-Hematologie Pediatrică din România, a primit Premiul Cetăţeanului European.
Ce presupune recunoașterea utilității publice a unei asociații?
Conform Ordonanței 26/2009, recunoaşterea utilităţii publice conferă asociaţiei sau fundaţiei următoarele drepturi şi obligaţii:
a) dreptul de a i se concesiona servicii publice fără caracter comercial, în condiţiile legii;
b) dreptul preferenţial la resurse provenite din bugetul de stat şi din bugetele locale;
c) dreptul de a menţiona în toate documentele pe care le întocmeşte că asociaţia sau fundaţia este recunoscută ca fiind de utilitate publică;
d) obligaţia de a menţine cel puţin nivelul activităţii şi performanţele care au determinat recunoaşterea;
e) obligaţia de a comunica autorităţii administrative competente orice modificări ale actului constitutiv şi ale statutului, precum şi rapoartele de activitate şi bilanţurile anuale; autoritatea administrativă are obligaţia să asigure consultarea acestor documente de către orice persoană interesată;
f) obligaţia de a publica, în extras, rapoartele de activitate şi bilanţurile anuale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial.