
Danemarca extinde serviciul militar obligatoriu şi la femei, pe fondul preocupărilor în materie de securitate
Danemarca şi-a extins marţi serviciul militar obligatoriu şi la femei, în contextul în care această ţară nordică încearcă să recruteze cât mai mulţi soldaţi şi să-şi consolideze apărarea pe fondul preocupărilor în creştere în toată Europa privind securitatea, relatează Reuters, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
În conformitate cu o lege adoptată de parlamentul danez în iunie 2023, Danemarca le va impune femeilor care împlinesc 18 ani după 1 iulie 2025 să se înregistreze pentru zile de evaluare în vederea unei eventuale recrutări militare, aliniindu-se măsurilor deja în vigoare pentru bărbaţi.
Până în prezent, femeile – care anul trecut reprezentau aproximativ 24% din totalul recruţilor – puteau intra în armată pe bază de voluntariat.
„În situaţia din lume în care ne aflăm acum, este necesar să avem mai mulţi recruţi şi cred că femeile ar trebui să contribuie la acest lucru în mod egal, la fel ca bărbaţii”, a declarat pentru Reuters Katrine, recrut în Danish Royal Life Guard, fără a-şi da numele de familie.
Conform legislaţiei daneze, mai întâi pentru serviciul militar obligatoriu sunt înscrişi voluntarii, iar restul intră într-un sistem de loterie. Astfel, când femeile daneze vor împlini 18 ani, ele vor fi înscrise într-un sistem de loterie, în condiţii de egalitate cu bărbaţii. Fiecare va primi un număr care ulterior va stabili dacă tânăra va fi recrutată sau nu, potrivit Associated Press.
Forţele armate sunt în curs de a face ajustări în cazărmi şi echipamente care să fie mai potrivite femeilor.
„Există diferite lucruri ce trebuie îmbunătăţite, în special echipamentul. În acest moment, acesta este făcut pentru bărbaţi, aşa că poate rucsacurile sunt un pic prea mari şi uniformele la fel”, recunoaşte Katrine.
Danemarca, ţară care alături de aliaţii din NATO a convenit săptămâna trecută să majoreze cheltuielile pentru apărare, intenţionează să crească gradual durata perioadei de serviciu militar de la patru la 11 luni în 2026 şi de asemenea numărul recruţilor care efectuează serviciul militar, de la circa 5.000 în prezent la 7.500 în 2033.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii