G4Media.ro

Dacian Cioloș, despre cazul de agresiune la adresa viceprimarului USR din Brașov:…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Dacian Cioloș, despre cazul de agresiune la adresa viceprimarului USR din Brașov: „Cred că, punctual, conducerea PNL ar trebui să ia măsuri extraordinare şi rapide, pentru că este al doilea caz în mai puţin de o săptămână în care un membru al PNL agresează pe cineva de la USR”

Președintele USR, Dacian Cioloș, intervine după ce vicepreședintele organizației de tineret a PNL Brașov, Bogdan Pintilie, a postat pe rețeaua facebook imaginea viceprimarului din Brașov, Flavia Boghiu, photoshopată, aceasta avânt un ochi învinețit. Făcând aluzie la culoarea părului și la culoare vănătăii, Pintilie a scris: „Îi stă bine roz peste tot” (vezi foto jos). Ulterior și-a scos postarea, după ce a fost sunat de presă, explicând că a făcut o glumă, că imaginea nu-i aparține, că a preluat-o de pe un alt site.

Cioloș consideră că gestul liberalului brașovean este incalificabil și că banalizarea violenţei şi agresivitatea crescută din politica românească se vor traduce în curând în acte de agresiune, făcând referire și la incidentul de la Mogoșoaia, când o altă consilieră locală USR a fost agresată de un consilier PNL și unul PMP.

„După cazul de la Mogosoaia, o nouă colegă din USR este subiectul unei agresiuni din partea altui membru PNL. Flavia Boghiu, viceprimar la Braşov, este astăzi victima unui act degradant şi lipsit de orice onoare din partea unui tânăr liberal care, fără multă minte şi simţ de răspundere, a considerat că este distractiv să împrăştie imagini cu colega noastră la care să comenteze că i-ar sta foarte bine bătută. Fac un apel la colegii noştri din politică să nu se lase antrenaţi în această direcţie, care va genera un val de agresiuni în societate din momentul în care agresiunile politice vor deveni fapte obişnuite”, a scris Cioloş duminică, pe Facebook.

El le cere colegilor săi din USR „să fie calmi şi responsabili” în faţa agresiunilor, despre care afirmă că au devenit o obişnuinţă din partea membrilor altor partide.

„Cred că, punctual, conducerea PNL ar trebui să ia măsuri extraordinare şi rapide, pentru că este al doilea caz în mai puţin de o săptămână în care un membru al PNL agresează pe cineva de la USR. Sper ca liderii liberali să găsească echilibrul necesar în a înţelege că degradarea vieţii politice este un pericol uriaş pentru societatea românească şi aşa greu încercată în aceste momente. (…) Refuz să accept că putem sta fără să luăm poziţie în faţa barbariei şi mitocăniei unor indivizi care şi-au pierdut şi ultima picătură de decenţă”, a mai scris liderul USR.

Citește și

Viceprimarul USR din Brașov, Flavia Boghiu, amenințată cu bătaia de un liberal care i-a postat o imagine cu ochiul vânăt / Agresiunea, încurajată și de un dezvoltator imobiliar:„Să facem cu Boghiu ca la Mogoșoaia”

 

Sursa foto sus: Ilona Andrei / G4Media.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

30 comentarii

  1. Banditii bolșevici sunt pe cai mari la nivel mondial.

    • Cred ca e cazul sa se auto-sesizeze ANES, sa dea o amenda ceva.
      Au buget pentru a preveni activ asa ceva. Câteva milioane de euro pe an pentru a preveni violenta si suatine egalitatea de sanse in fața zeflemelii barbatesti.
      Si doamnele au voie sa primeasca un loc in Consiliile Locale!

    • Normal ca banditii bolșevici USL sunt pe cai mari, iohannis i-a adus cu forța la putere împotriva voinței poporului, bolșevicii rusnaci sunt gata să ne elibereze de sub jugul UE…

  2. Ce-i aia pluserea? Cine-i CsaLaș ăsta?

    • Umor bolșevic de calitate, ce-am mai râs … 😂😂😂

    • @nechezol,
      O să mai nechezi după următoarele alegeri?

    • Pro.stia nu se simte la purtător, după cum ne demonstrează acest postăchel Comaniciu

  3. Violenta impotriva femeilor si mai ales violenta in spatiul public este ceva absolut normal in societatea romaneasca. Scandal, batai, intimidare, injuraturi, violuri, crime, agresiuni sexuale, etc.

    Am avut primarul pedofil de la PNL, avem consilieri locali agresori in Mogosoaia, acum avem si TINERETUL LIBERAL BRASOVEAN pus pe glume despre cum viceprimarul Brasovului ar arata bine batuta.

    Glume de autobuza. Violenta este normalizata si banalizata. PNL este o rusine si scade in sondaje. Nu ma astept sa vad mari masuri luate dupa acest episod. Misoginia pare adanc inradacinata in politica si societatea romaneasca.

    • Starea psihica a membrilor/sustinatorilor unui partid nu este masurata de un psiholog ci de nivelul tupeului util.
      Daca se autodistruge individual, exista inlocuitori oricând.

    • Pe scurt, ne reprezinta pe noi romanii! Nu suntem in stare de mai mult. Ne dorim sa fim mai uniti in societate, dar se vede de la o posta cat de mult se straduiesc unii (deloc). Am mai lasat cate un comentariu pe cateva din stiri legat de faptul ca de cand au venit AUR in prim plan, se poate observa o usoara crestere a agresivitatii in limbaj.

    • Băi, nu suntemnin stare, ok. Da bugetele alea de milioane de euro tot se cheltuiesc.
      Macar sa nu le mai dea bani pe mână daca nu rezolva decat pentru ei.

    • Eu am identificat faptul ca cei mai agresivi/aroganti sunt cei care au timp liber, au bani si nu depind de job cu 8-9 ore pe zi la patron sau stat. Politica e o joaca cu folos pentru ei nu pentru noi.

    • @dragos .. in genul „dezvoltatorului imobiliar” ? Care are milioane si „rezolva decat pentru el”

    • Important e ca ei să aibă șoriciul gros, să se facă că plouă, să treacă pe lângă, să ignore, să candideze iarăși la următoarele alegeri, să câștige – pentru că poporenii daci chiar îs lipsiți fe neuron !
      Nu sunt atâția baroni certați cu Legea și votați și răs-votați pentru motivul – chipurile – că’s gospodari??
      Despre ce vorbim?!

  4. Pe ei , pe ei ,pe ei pe mama lor….

    • @Luis.
      Cine sunt „ei”?
      Si cu ce? Furci, topoare?
      Nu esti tu ala care posta, nu de mult, comentarii de bun simt, pe teme de agricultura (albine)?

  5. @Comcariciu, stai jos ești prea prost…In altă ordine de idei,PNL e un partid putred de corupt,in care bărbătoii de partid, mai nou se bat cu femeile din Usr care ce să vezi le strică apele la furăciuni.Si noi care credeam că nu există partid mai corupt ca PSD sau UDMR și totuși… Rușine PNL!

  6. asta inseamna sa faci politica, sa postezi nerozii pe FB?

    auzi la el, cica nu el e producatorul?

    ce *idealuri* au unii….imi nchipui cat s-au mai distrat in birourile lor executive…

    • Vrei sa spui: ce mult s-au bucurat in grotele lor preistorice. Pe mitocani nu-i intereseaza sa-si faca datoria gata de romanii ce i-au ales… de fapt ce pot , asa se exteriorizeaza.
      O noua revolutie fratilor.

  7. au ajuns la conducere. De 30 de ani, acelas FSN. Iata cine a blocat punctul 8 de la Timisoara!

  8. !Cocalarii

    politizati problema, adica o simplificati, ca sa culegeti ceva *roade*! postarea dumneavoastra imi aduce aminte de jjustificarea a unei familii de unguri care si-au explicat certurile prin decizia luata la Trianon!

    pai sa incepem cu intrebarile!

    cum vede omul asta viata, lumea, femeia, politica? in ce mediu s-a format? care ii sunt valorile?

    ce educatie i-au dat parintii? ce valori au parintii…..sa nu pomenim de scoala…

    cum de a fost promovat in partid, pe ce criterii, ce au avut in vedere cei care l-au promovat?

    si am pus doar 4 intrebari….ce treaba au astea cu punctul 8 nu pot pricepe! evident ca este posibil ca de vina sa fie mintea mea redusa!

  9. Aceasta este emulatia oamenilor aleși.
    Analfabeții au votat alți analfabeți!
    Asa sunt toți…

  10. Cioloș ar trebui sa taca, a aprobat tacit atrocitățile crimei organizate instituționale.

    • @Ion.
      Ai putea sa dai exemple pt „aprobat tacit”?
      Partidul lui Ciolos are 15% reprezentare in parlament, restul de 85% au fost votati de indivizi care sustin statul mafiot.

  11. Bubosul a prins glas. Din greșeală sau furt au ajuns schizofrenicii de la USR pe la primarii. A uitat bubosul cand usr- istii agresau pe toată lumea. De fapt USR e un partid de scandalagii.

  12. Da ma Ciolos romanii sunt misogini din nascare, dar tot nu mai votam USR oricat ai folosi politic scandalurile de genul asta. Sa plateasca persoanele agresive, ca doar pentru Justitia cea dreapta am iesit in strada pe vremea lui Dragnea. Sau stai, nu cumva oricine ar fi la putere Justitia are smenurile ei cu interlopii?!

    • @gicu…..
      „Smenuri cu interlopii”, ultimul exemplu fiind d-na vicol, numita recent presedinte al comisiei juridice la camera si votata cu 2 maini de usl.

  13. PNL mult mai răi ca PSD! Și mai prosti.

  14. Oamenii ăștia se joaca de-a polițistul bun și polițistul rău cu amărâții de români. La alegeri le garantez că vor avea un soc. Răzbunarea se cheamă AUR! Atenție îi obligați pe oameni să facă asta!