G4Media.ro

Dacian Cioloș, anunț în premieră: ”Nu înlătur deloc opțiunea unei candidaturi la…

Dacian Cioloș, anunț în premieră: ”Nu înlătur deloc opțiunea unei candidaturi la prezidențiale”

”Nu înlatur deloc”, a răspuns marți Dacian Cioloș la întrebarea dacă exclude o candidatură la prezidențialele din 2019. Într-un interviu pentru Ziare.com, Cioloș a spus că nu a luat o decizie, adăgând că ”pentru mine, principalul obiectiv e ca, la sfârșitul lui 2019, România să aibă un președinte democrat, care să apere valorile și instituțiile democratice”.

”Am lansat o ofertă politică, un partid politic și obiectivul e să folosim toate campaniile electorale, și alegerile, pentru a ne promova acest program politic și pentru a le arăta românilor că există o alternativă. Noi așa am interpretat participarea slabă la vot la sfârșitul lui 2016, că oferta politică era insuficientă”, a mai spus președintele fondator al Mișcării România Împreună.

Este pentru prima oară când Dacian Cioloș face o asemenea afirmație, după luni bune în care a fost extrem de precaut pe tema unei eventuale candidaturi la prezidențiale.

Reamintim că președintele Klaus Iohannis și-a anunțat în urmă cu fix o lună candidatura pentru al doilea mandat la Cotroceni.

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

28 comentarii

  1. Ciolos asta a compromis tehnocratia. Pusese ministru la sanatate un fotomodel de aparea in chiloti pe net, atentie, de doar 28 de ani. De parca nu erau destui medici cu experienta in management. Cerea asta mafia medicamentelor?
    In urma guvernarii lui lumea a fost asa de dezamagita ca a votat masiv psd. Nu are mustrari si nu-si asuma vreo greseala.

    • Te lasi pacalit de prostioare neimportante, precum alte 11.5 milioane de non-votanti.

      Sa nu pierdem din vedere esentialul, Ciolos a incercat sa indrepte rautatile comise de guvernele dezastruoase Ponta, dar a fost tinut pe loc de Parlament, cu amenintarile lor.

      Dupa 3 ani de guvernarea ticalosilor, am avut primul guvern de oameni cinstiti in 2016.

    • @Marcel, intre Ciolos si oricare de la ciuma rosie as vota Ciolos. Nu mi-ar place sa candideze impotriva lui Johannis si sa se imparta voturile.

    • O fi mai bun ca presedinte pentruca nu are prerogative pentruca ca prim ministru a fost o catastrofa.

    • Omul asta n-a castigat nimic la nici un vot, a fost doar numit pe functii. Omul asta a dat tara P$D-ului prin harababura din 2016 si oamenii “altfel” promovati care au dus P$D-ul la 45%. Tot el a dus PNL-ul la minimul istoric dupa ce acestia l-au promovat inca o data si el le-a facut cu mana din mers “indecis”. Acum vrea si prezidentiale, sa duca P$D-ul si la Cotroceni! Bravo, asa da orgoliu degeaba :)) Ce mai spun totusi ultimele barometre? Nimeni nu mai pomeneste de ele si erau foarte populare intr-o vreme…

    • sara, Ciolos ca prim-ministru a fost net peste toti PSD/PNL/PDL, a fost prea politicos pentru tara asta de huligani, da, dar a reparat ceva din daunele produse de PSD in anii precedenti.

      Astazi, PSD distruge toate institutiile, DNA a fost decapitata, hotii sunt eliberati masiv, ploua cu achitari din cauza deciziilor ticaloase ale CCR – o adunatura de 3 oameni cinstiti si 6 slugi PSD.

      Daca nu vezi ca PSD a nenorocit Romania si o face de mai bine de 30 de ani, de cand se numea PCR, inseamna ca ori esti sluga PSD, ori esti manipulata de propaganda lor.

    • @Ion
      Da, ce merit are Ciolos, a fost doar Comisar European pe Agricultura. Ce stie el despre cum se conduce un Guvern…

    • Dezinformare: la sanatate a fost Vlad Alexandrescu.

  2. Bine, de ce nu, sa nu mai zica prostii care n-au votat in 2016 ca n-au cu cine vota.

  3. Mai repede as vota Ciolos. Iohannis a iesit presedinte pentru ca s-a votat impotriva lui Ponta.Pe Iohannis nu-l recomanda nimic sa fie presedinte

  4. Stie oare ca presedintele este ales, nu numit?

  5. ficusul e pe făraş!

  6. Ciolos, n-ai decat sa candidezi, un 4-5 % tot o sa faci pana la urma. Daca vrei sa vada toata lumea care iti este cota politica n-ai decat, oricum Johannis te va surclasa. Dar s-ar putea ca acele putine procente pe care le iei sa-l impiedice sa castige din primul tur. Adica o sa-l incurci. Daca asta iti propui probabil ca o sa-ti iasa.

  7. Daca Ciolos va candida la pezidentiale, mi-e teama ca va fi ca in anul 2000. Au canditat Stolojan, Roman, Isarescu, si a iesit Iliescu. Se impart voturile de dreapta intre Ciolos si iohannis, iar cel care va beneficia va fi Tariceanu. Oricum, Ciolos nu are sanse la prezidentiale.

    • sa stii ca nici Iohanis nu a fost ales ca e cavalerul pe cal alb. E doar repulsia fata de hotii din PSD care uneste romanul , si orice candidat de dreapta va fi neconditionat sprijinit de electorat.

  8. Daca tot aveti o dilema, care e mai bun dintre ciolos si johanes, nu mai bine il votati pe dl dragnea…sa fie bine sa nu fie rau?!?!

  9. Ciolos inca nu are legal partid si viseaza….

  10. Băiat cinstit și corect dar în țara asta trebuie să fie și circar sau măcar să dea și el ceva găleți sau pungi(fie ele și goale). Dar nu e. Deci plm prezidențial. O să facă fmmdragnea o masă mare cu mici și muștar și să vezi cum votează și strămoșii.

  11. prefer un candidat de la USR, au fost singurii care si-au asumat rolul de opozitie. restul au mimat. dar sa zicem Ciolos reprezint next best choice.
    Iohanis s-a compromis total in fata PSD+ALDE+UDMR si fata de electoratul lor.
    Desi pare o fragmentarea a dreptei, garantat la alegeri se va coaliza dreapta si va alege oricine e in afara ciumei rosii

  12. dreapta in turul 2 se va coaliza, ca e iohanis(sper ca nu , ca ne-am lamurit) ca e ciolos (nu merita pentru ca ar fi putut in 2016 sa se implice) sau cineva de la USR (singurii care au facut o opozitie), garanatat PSD+ALDE nu va castiga presidentia.
    oricum au avut grija cei de la PSD+ALDE+UDMR sa fie un soi de notariat, dar asa de dragul luptei, tot nu va castiga ciuma rosie

  13. De la revolutie incoa’ Romania nu a avut niciodata un premier si un presedinte cum e ciolos si iohanis.

  14. Mi-am luat popcorn si abia astept rusnacii cu textele lor ANGALATE care ANVELESC in prostii punctajul lui putler : „blabla, dar Ciolos n-a fost votat” si „bla bla fiul lui Soros”. Dans, bebelusilor!

  15. Cea mai buna solutie este unificarea completa a dreptei. Iohannis la prezidentiale sa se prezinte in campanie cu Ciolos ca propunre de prim-ministru. Atat de simplu e!

    Treziti-va! Ca facem ca la Bucuresti cand si Predoiu si Turcescu si Nicusor Dan se visau castigatori cu o zi inainte de alegeri, de parca zici ca s-au nascut ieri.

    #unimdreapta

  16. Care dreapta? Aia a pnl,pmp, si pdl-ului? Sunt identici si la fel cu psd,alde,udmr.Doar interes propiu,buzunarul lor, iar tara nu ii intereseaza. Cu USR ar trebui votat masiv, nu au fost la guvernare.Daca si ei guverneaza ca si astia si lor un sut in cur.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.