Home » Articole » Cutremur în Oltenia: Direcția de Drumuri Craiova începe verificări la toate podurile / Instituția e condusă de un PNL-ist specializat în comunicare interculturală care anterior a lucrat la Ape

Cutremur în Oltenia: Direcția de Drumuri Craiova începe verificări la toate podurile / Instituția e condusă de un PNL-ist specializat în comunicare interculturală care anterior a lucrat la Ape

Cutremur în Oltenia: Direcția de Drumuri Craiova începe verificări la toate podurile / Instituția e condusă de un PNL-ist specializat în comunicare interculturală care anterior a lucrat la Ape
SURSA: CNAIR
Ascultă articolul

Directorul Regional al Direcției de Drumuri Craiova, Calin Cosmin Petruț, a dispus marți verificări imediate la toate podurile de pe drumurile naționale din zonele afectate de cutremurul de marți, potrivit unui anunț oficial al instituției de stat.

Decizia a venit după ce marți s-a înregistrat un cutremur de 5,5 pe scara Richter la 14 km de Târgu Jiu, seism ce a produs pagube materiale în oraș și a fost resimțit puternic în sudul, vestul și centrul țării.

- articolul continuă mai jos -

Instituția care ar trebui să facă verificările e condusă de o persoană numită politic, fără nici o legătură cu domeniul infrastructurii, potrivit Economedia.ro.

E vorba de Călin Cosmin Petruţ, numit în noiembrie 2021 în funcția de șef al Regionala de Drumuri şi Poduri Craiova.

Până în 2021, el a ocupat funcţia de Şef Serviciu Mecanism Economic şi Sinteze Economice la Administraţia Bazinală de Apă Jiu.

Petruț a fost lider al consilierilor judeţeni PNL Dolj.

Potrivit CV- ului, Călin Cosmin Petruţ a absolvit Dreptul şi Ştiinţe Administrative la Nicolae Titulescu, Universitatea din Craiova şi apoi a terminat un Master în ,,comunicare interculturală”, aşadar fără nicio legătură profesională cu specificul activităţii ,,de drumar” la DRDP Craiova, Regională care administrează o reţea de 2113 kilometri de Drumuri Naţionale şi se pregăteşte pentru deschiderea luna viitoare sau mai sigur în primăvara anului viitor a primilor kilometri de drum expres din România, lotul 2 pe DX Craiova – Piteşti.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole