G4Media.ro

Curtea Constituțională: Tăriceanu poate fi anchetat pentru acuzațiile de abuz în serviciu…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Curtea Constituțională: Tăriceanu poate fi anchetat pentru acuzațiile de abuz în serviciu și uzurparea de calități oficiale, în dosarul penal deschis după ce a refuzat punerea în aplicare a unei decizii definitive a ÎCCJ privind demiterea unui senator PSD găsit incompatibil

Curtea Constituțională (CCR) a respins joi, cu majoritate de voturi, solicitarea președintelui interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, prin care acesta solicita stoparea anchetării lui Călin Popescu Tăriceanu în dosarul deschis pentru că a refuzat punerea în aplicare a unei decizii definitive a ÎCCJ privind demiterea unui senator PSD găsit incompatibil.

Curtea Constituțională a respins, cu majoritate de voturi, cererea formulată de Președintele Senatului și a constatat că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament – Senatul României, pe de o parte și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe de altă parte”, a transmis CCR într-un comunicat de presă.

Surse din cadrul CCR au explicat pentru G4Media.ro că toți cei nouă judecători au fost pentru respingerea cererii de a se constata existența unui conflict constituțional între Senat și Parchetul General, însă unii ar fi dorit respingerea ca inadmisibilă, în vreme ce alții ar fi dorit respingerea pe fond.

”Pentru admitere nu a fost niciun vot. dar patru judecători au votat pentru inadmisibilitate, în vreme ce ceilalți cinci au votat pentru respingerea pe fond”, au precizat sursele citate.

Pe 29 mai, președintele interimar al Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, a sesizat Curtea Constituțională (CCR), la solicitarea lui Călin Popescu Tăriceanu, revendicând un conflict juridic cu Ministerul Public, după ce procurorii au deschis un dosar penal în care este cercetat și liderul ALDE pe motiv că a refuzat punerea în aplicare a unei decizii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) privind demiterea senatorului PSD Cristian Marciu, găsit incompatibil.

”Niciunui membru al Parlamentului nu îi poate fi impusă o anumită conduită în exercitarea opțiunii de vot. Punerea la dispoziție a unor documente întocmite în timpul derulării dezbaterilor parlamentare în care este analizată orice solicitare a unei autorități publice, reprezintă o formă de imixtiune și de încercare de control a activității și procedurilor parlamentare, în condițiile în care acestea se finalizează prin votul liber exprimat de senatori. și-a arogat competența de a exercita un control judiciar asupra modului de derulare a unor proceduri parlamentare, realizate conform Regulamentului Senatului, de către președintele acestei Camere legislative, de Biroul permanent al Senatului, precum și de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. Actele procedurale îndeplinite în conformitate cu prevederile regulamentelor parlamentare nu pot face obiectul controlului organelor Ministerului Public, acestea fiind modalități prin care Camerele Parlamentului își îndeplinesc rolul constituțional și își desfășoară lucrările în temeiul și potrivit propriei autonomii organizatorice și funcționale”, a transmis atunci Senatul într-un comunicat de presă.

”Efectuarea urmăririi penale față de Președintele Senatului, în funcție în anul 2017, pentru acte de procedură parlamentară, respectiv nesupunerea votului plenului Senatului a încetării de drept a unui mandat de senator validat în 2016, pentru care Agenția Națională Integritate a emis în 2012 un raport de evaluare privind incompatibilitatea acestuia cu exercitarea funcției de consilier județean în perioada 2008-2012, rămas definitiv în 2015, reprezintă un fapt fără precedent, o încălcare a regimului separației puterilor în stat”, mai preciza sursa citată.

Pe 30 martie, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a solicitat conducerii Senatului să sesizeze Curtea Constituțională cu un conflict juridic între Parlament și Parchetul General susținând că procurorii ”se amestecă direct” în activitatea parlamentară pentru că anchetează motivele pentru care un senator PSD cu decizie definitivă de incompatibilitate din 2015 mai este încă în funcție, deși legea prevede clar că el trebuia să își piardă mandatul.

În acest dosar Călin Popescu Tăriceanu este suspect de comiterea a două infracțiuni, abuz în serviciu și uzurparea de calități oficiale, deoarece, în calitate de președinte al Senatului, ar fi refuzat vreme de doi ani să pună în aplicare decizia Justiției – constatarea pierderii calității de senator a social-democratului Cristian Marciu.

Tăriceanu a fost citat până acum de două ori la Parchetul General, prima oară în ianuarie, ultima oară pe 10 martie, pentru a i se aduce la cunoștință calitatea suspect în acest dosar penal.

El acuză Parchetul General de ”încălcarea gravă a principiului constituțional al colaborării instituționale loiale între autoritățile publice” pentru că a cerut în mod repetat Comisiei juridice a Senatului de a preda procurorilor documentele referitoare la dezbaterea privind mandatul senatorului PSD Cristian Marciu. Social-democratul a fost declarat incompatibil de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în martie 2015, prin decizie definitivă, iar în martie 2017 Agenția Națională de Integritate (ANI) a cerut Senatului să constate încetarea calității de parlamentar a acestuia. Vreme de trei ani însă solicitarea ANI a rămas fără niciun răspuns din partea Senatului, ceea ce a dus la deschiderea de către Parchetul General al dosarului penal în care Tăriceanu are calitatea de suspect.

”Consider că acest amestec al unei structuri a Autorității Judecătorești în derularea unei proceduri regulamentare în Senat nu este o simplă interferență funcțională în activitatea parlamentară a unei comisii permanente a Senatului, ci o încălcare gravă a rolului constituțional al Parlamentului ca organism reprezentativ suprem al poporului”, a transmis Tăriceanu, într-o adresă, Biroului Permanent al Senatului, consultată de G4Media.ro.

”Activitatea unei comisii permanente se desfășoară cu un anumit grad de flexibilitate, iar durata îndeplinirii acesteia ține de specificul activității respective”, motivează Tăriceanu blocarea vreme de trei ani în Comisia Juridică a Senatului a solicitării ANI de încetare a mandatului senatorului PSD Marciu.

Context

G4media.ro a dezvăluit în exclusivitate, pe 8 ianuarie, că un dosar penal deschis de Parchetul General i-ar viza pe fostul preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu (ALDE), şi pe senatorul PSD de Giurgiu, Cristian Marciu.

Senatorul Marciu a fost declarat incompatibil de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în martie 2015, prin decizie definitivă.

Cristian Marciu a fost declarat incompatibil pentru ca a făcut afaceri cu Consiliul Judetean Giurgiu, în perioada 2008-2012, el fiind consilier județean. Potrivit legii, pentru acest lucru, Marciu trebuia să piardă de îndată orice funcție publică și să nu mai poată ocupa o alta, vreme de 3 ani.

De altfel, în martie 2017, la doi ani de la rămânerea definitivă a deciziei judecătorești, ANI a cerut Senatului să constate încetarea calității de senator a lui Cristian Marciu.

Cu toate că se împlinesc 5 ani de la nerespectarea deciziei judecătorești definitive a Înaltei Curți, Cristian Marciu este și acum senator PSD.

În schimb, fostul președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este vizat de acuzațiile de abuz în serviciu și uzurparea de calități oficiale. El a fi refuzat vreme de doi ani și jumătate – între data cererii ANI (6 martie 2017) și data demisiei sale de la conducerea Senatului (2 septembrie 2019) – să pună în aplicare decizia Justiției.

Contactat de G4media.ro, Călin Popescu Tăriceanu a explicat că Biroul Permanent al Senatului a decis pe 4 feb 2019 să trimită solicitarea Agenției Naționale de Intergritate Comisiei juridice a Senatului.

”Până la data încetării mandatului meu nu se primise niciun răspuns”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu pentru G4Media.ro.

Foto: Inquam Photos / George Calin

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

31 comentarii

  1. Ce facuși Trădicene? o luași pe coajăa? Iți țâțâie curu de acum încolo… Dai cu pixu pe la Parchet…..

    • Erată: făcuși

    • nu mare lucru…politica cum s-ar spune , ciordeala sa intelem.

      s-a bagat cu pontache, ciolacu s-a suparat , l-a sunat pe dorneanu…si treaba rezolvata.

      acum sa nu ma intelegi gresit….ca tariceanu se duce nevinovat la puscarie, ca are multe pe cap, dar daca vroia valer sa-l faca scapat…il facea

    • Tutankamon asta mai scapa o basina si lesina

  2. Băbălău Pârțescu, avem impresia că o să se termine rău,așa.i când crezi că ești invincibil și toți sânt prosti și faci abuz peste abuz

  3. Dar cu celelate dosare ce se-ntampla? Cand restituie banii bugetului national ?

  4. Tineti-l pe Mos Basina
    Sa nu cada cand lesina….

  5. In viitorul Legislativ, ma astept la o atitudine asemanatoare din partea lu’ Bos Ciocolacu pentru Lungu ala al lui.

  6. Intreb și eu ,CCR din mai pana astazi de ce tot a amânat soluția, identic ca si la pensiile speciale ca tot asteptam o pronunțare dar ei cică mai asteapta documente sau puncte de vedere de la alte institutii . Adică persone de institutiile care beneficiaza de pensii speciale trimit catre o alra institutie CCR care la randul ei ofera pensii speciale Rusine!!

  7. Taricene nici nu stii, cat de mic incepi sa fii!

  8. Cand scapam de acest fiu de securist bolsevic corupt si tradator ?!!!!!!!

  9. tataie, ce urmeaza pentru tine este puscaria! …… Intrebare: legile votate de parlamentarul care s-a dovedit ca nu era parlamentar, ce se intampla cu ele?

  10. Ce coincidenta … la o zi dupa ce s-a anuntat si posibilitatea extradarii lui Puiu Popoviciu …dar a disparut cam de pe toate site-urile la scurt timp 🙂

  11. Canalia Tariceanu a cerut la tribuna parlamentului Romaniei inlaturarea sefei DNA, executata cu succes prin mercenarul moldovean Tudorel Toader in cardasie cu banda CCR si presedintele Iohannis, toti condamnati de judecatorii CEDO.

    • pardon, iohannis a semnat ca nu a avut de ales, spre deosebire de tudorel si ccr. iar cedo nici gand sa fi zis ceva de iohannis. get your facts straight.

  12. CUM S-A INTAMPLAT TERICENE?

    ATI FACUT PENSIA UNUI MAGISTRAT 30 000 DE LEI PE LUNA! UNUL DIN ASTIA „NORMALI”.

    NU VORBIM DE SINISTRUL dorneanu…

  13. Cum CCR a facut asa ceva?

    Nu se poate! bolsevicii, criptocomunistii, politrucii, vai, vai, vai….

    vorba domnilor Iohannis si Orban, plus corul poupincuristilor: musai trebuie desfiintat!

  14. Juridic, e foarte posibil astfel ca toate procedurile parlamentare la care senatorul respectiv a luat parte, să fie contestate. Iar acolo unde votul său ar fi fost susceptibil de a fi decisiv, acele proceduri ar putea deveni nule…
    Vai de țară…cu aleșii ei, cu tot.

    VOTATI USR!

    • ma indoiesc profund. speta asta e alta. el nu a pus in aplicare o decizie definitiva. nu e vorba de vot.

    • erata: a, am inteles eu gresit, tu nu te refereai la tariceanu. da, ai dreptate, devine interesant.

  15. „Tăricea nu poate fi anchetat”

  16. Molicene ai grija cu sapunu!
    La Multi, Multi Ani la parnaie.
    Confiscarea averii acestui cacanar se impune neaparat

  17. Iata ca s-a mai gasit o solutie.Cand parchetul cere ridicarea imunitatii vreunui parlamentar,sefii lui sar la razboi,cum zicea nenea Iancu,”pac la razboiu”.Suntem in conflict constitutional nene!Parlamentul e organ suprem,nu aveti voi, niste parliti de procurori,dreptul sa va bagati nasul unde nu va fierbe oala,in activitatea noastra suprema.La noi infractiunile sunt legale,fiindca oricand putem sa schimbam legea aia pe care va bazati voi.
    Cam aceasta este logica acestui demers,chipurile constitutional.Se vede ca autorul lui este de la Ploiesti,din anturajul noii „republici” rusinoase.Dar ce sa-i faci trebuia sa respecte linia clanului,solidaritatea fata de el este mai presus de orice.Lasand gluma la o parte,trebuie sa vedem unde s-a ajuns cu folosirea abuziva a acestui mijloc juridic constitutional.S-a intins de el pana s-a ajuns la aceasta logica hilara.
    Invocarea conflictului constitutional se face cand conflictul se naste intre institutii,nu intre OAMENI si institutii,cum s-a procedat de multe ori.Evident ca acei OAMENI erau acoperiti de denumirea vreunei institutii,numai ca demersul si acceptarea lui de catre CCR viza exclusiv interese de factura penala a unor persoane fizice.E foarte trist ca Senatul Romaniei a trimis asa ceva Curtii Constitutionale,dupa cum Curtea ar fi trebuit sa se simta jignita ca a fost obligata sa judece asa ceva.Pentru aceste persoane onoarea si demnitatea nu exista,desi li se spune demnitari.Vai de capul nostru!Placerea oferita de ciolan si putere devine irezistibila pentru prea multi „voinici”intra-le politicului.Despre Tariceanu ce sa spunem,cred ca se va inpiedica de acest ciot,asa cum multi mahari au patit-o din cauza unor mizilicuri penale.Daca v-a scapa si de data aceasta,inseamna ca nu o sa ne facem bine niciodata.

  18. !andrei

    va rog sa-mi permiteti sa-l parafrazez pe G. Courteline: * nu exista satisfactie mai mare ca aceea pe care o traiesti cand un oligofren atestat la cel mai inalt nivel, de forurile competente de-acolo, oameni propusi la premiul Nobel, sa spuna despre tine ca esti nimic!*

    cand mai aveti din astea, nu vi le reprimati…m-ati inveselit pe ziua de azi!

  19. Intrebati-l despre situatia fenomenului traficului de fiinte umane, din anul 2013. Avea cunostinta. Si ce a facut? A tainuit.

  20. Ce nu înţelege ăştia de la Alde e că acuma i-au supărat şi pe PSD după ce ia supărat pe PNL şi cum majoritatea subterană care se preconizează e un USL cosmetizat de suprafaţă îi vor arde ambele părţi.
    Iar acuma că s-au aliat şi cu Ponta le-au făcut şi un serviciu că îi vor îngropa împreună.
    Băieţii ăştia vor fi singurii care vor rămâne fără nimica din toate prosteala asta de după 2016 şi mai au şanse să fie şi Băsescu deşi pe ăştia dacă vor scoate un scor acceptabil ăştia de la PNL îi vor salva dar realitatea e că toţi cei trei Ponta, Tăriceanu şi Băsescu atâta au trădat încât nu mai au loc lângă nimeni pentru că cei trădaţi acuma sunt împreună.