Cum s-a folosit Putin de Cupa Mondială ca să repare imaginea Rusiei

Franţa şi Croaţia joacă duminică finala Campionatului Mondial de Fotbal din 2018. Imediat după ce semifinalele s-au terminat şi a devenit clar că echipa cocoşului galic se va confrunta cu Luka Modric et co, analiştii sportivi s-au grăbit să îşi dea cu părerea despre cele două tabere, despre cotele formaţiilor ce vor juca pe Stadionul Lujinski şi care sunt şansele ca jucătorii croaţi – consideraţi a avea şansa a doua – să îi pună la respect pe cei din Hexagon.

(Sursa foto: Youtube)

Analiştii politici sunt însă mult mai categorici: indiferent de ce se va întâmpla pe teren duminică după amiaza şi care dintre echipe va pleca acasă cu trofeul FIFA World Cup de 18 carate de aur, Vladimir Putin este adevăratul câştigător al Cupei Mondiale din 2018. Este o opinie vehiculată de diferiţi ziarişti şi experţi occidentali, pentru care liderul autoritar de la Kremlin iese cel mai câştigat în urma evenimentului sportiv al anului. Specialiştii consultaţi de G4Media.ro sunt şi ei convinşi că fostul agent KGB, care conduce cu o mână de fier Rusia de aproape 20 de ani, este cel care a beneficiat din plin de obsesia planetei pentru fotbal.

În urmă cu câteva săptămâni, publicaţia USA Today scria: „Indiferent de ce se va întîmpla, Vladimir Putin câştigă Cupa Mondială„. Poate că titlul pare brutal şi exagerat, dar el reflectă opinia multor analişti care cred că Campionatul Mondial de Fotbal din 2018 i-a oferit lui Putin oportunitatea perfectă de a repara reputaţia internaţională a Rusiei, grav afectată în ultima perioadă. Iar ţarul de la Kremlin a profitat din plin de această ocazie.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Cine sunt trolii și cum îi identificăm?

6:57

Satoshi, despre ce înseamnă Europa pentru artiștii moldoveni

10:12

Idei practice pentru a mânca sănătos în călătoriile lungi

5:18

În decurs de patru ani, urmând invazia şi anexarea regiunii Crimeea de la Ucraina, Rusia a fost supusă unor sancţiuni internaţionale severe, mulţi oficiali şi oligarhi ruşi au fost puşi pe liste negre în ţările occidentale, sute de diplomaţi ai Moscovei au fost trimişi înapoi acasă de la posturile lor din străinătate, Kremlinul a fost arătat cu degetul pentru doborârea aparatului Malaysia Airlines deasupra Ucrainei şi asasinarea unora dintre foştii săi spioni, iar Putin a fost criticat virulent pentru ajutorul acordat dictatorului sirian Bashar al-Sadat. În plus, economia ţării este în deringoladă, rubla se sufocă, presa este hărţuită constant, iar opozanţii politici sunt persecutaţi. Nici sportul nu a fost ferit de scandal. Dopajul în masă a afectat sportivii ruşi, inclusiv la ultimul mare eveniment sportiv găzduit de Rusia, Olimpiada de Iarnă de la Soci din 2014.

Nu este aşadar de mirare că, într-un moment în care reputația internațională a Rusiei suferă vizibil, Putin a manipulat şi a folosit Cupa Mondială ca pe un instrument ideal de propagandă pentru a repara imaginea ţării. „Oamenii vor înțelege ce este Rusia atunci când vin aici,”a spus el recent. „Există încă multe stereotipuri rămase din trecut.”

Iar realitatea Cupei Mondiale pare să confirme afirmaţiile liderului de la Kremlin. Sărbătoarea fotbalului a arătat Federaţia Rusă ca o destinație turistică surprinzătoare. Conform USA Today, zecile de mii de turişti şi suporteri care au vizitat ţara în ultima lună au fost încântaţi de vremea însorită, de măreţia Moscovei – o capitală cunoscută în general pentru frigul său, pentru banii negri şi jocurile politice – și de o atmosferă generală de prietenie şi deschidere. Cu mici excepţii, stadioanele din cele 11 oraşe au fost aproape pline, iar mulțimile au fost entuziaste. Rapoartele privind incidentele violente, rasismul și lipsele organizatorice au fost puține. Huliganii ruşii, de obicei un grup extrem de brutal, nu şi-au făcut simţită prezenţa (se spune că Serviciul Federal de Securitate, succesorul temutului KGB, a avut „discuții preventive” cu liderii acestora înainte de începerea turneului, pentru a descuraja violenţele). În general, turiştii străini au vorbit de experienţe pozitive trăite în Rusia. În plus, nivelul ridicat al fotbalului jucat a contribuit la percepția că aceasta este una dintre cele mai bune Cupe Mondiale din ultimele decenii.

Pe plan politic, influenţa planetară a evenimentului sportiv i-a permis lui Putin să se prezinte ca un lider puternic, care se întreţine în tribuna oficială cu președinți și prim-miniștri din cele patru zări și încearcă chiar, în culisele turneului, să acţioneze ca un mediator şi să facă pace între israelieni şi palestinieni (Benjamin Netanyahu şi Mahmoud Abbas au fost invitaţi la finala de duminică).

Iar reacţia străinătăţii a fost pe măsură. Dacă liderii politici şi familia regală din Marea Britanie – una dintre ţările occidentale cele mai ostile politicilor actuale ale Kremlinului – au declarat că vor boicota competiţia după scandalul otrăvirii unui fost agent rus refugiat în Anglia, decizia lor pare să fi fost aproape singulară (în martie, şeful diplomaţiei britanice, Boris Johnson, a comparat Cupa Mondială din Rusia cu Jocurile Olimpice din 1936 în Germania lui Hitler). Numeroase ţări au îmbrăţişat evenimentul şi par să fi uitat câteva săptămâni de comportamentul agresiv al Rusiei. În urmă cu câteva zile, consilierul pentru securitate națională al lui Donald Trump, John Bolton, a vizitat Kremlinul pentru a pune la punct summit-ul dintre cei doi lideri, iar media a relatat că el i-ar fi cerut lui Putin sfaturi despre cum se organizează un turneu de succes. Președintele Trump, care se va întâlni cu Putin la Helsinki la 16 iulie, a lăudat şi el turneul, spunând că Rusia „face chiar acum o treabă fantastică la Cupa Mondială.” O galerie impresionantă de politicieni străini s-a perindat prin faţa lui Putin: preşedintele moldovean Igor Dodon, premierul ungar Viktor Orban, preşedinţii francez şi croat, Emmanuel Macron şi Kolinda Grabar-Kitarovic, sunt doar câţiva dintre ei.

Foarte probabil, liderii de la Moscova sunt în al nouălea cer. Cu sute de mii de fani din întreaga lume care vizitează Rusia şi profită de organizarea fără cusur a turneului de fotbal, aproape nimeni nu mai vorbește despre Crimeea, despre încălcarea drepturilor omului sau despre prizonierii politici. Chiar dacă doar temporar, obiectivul lui Putin a fost îndeplinit.

Când sportul e folosit de autocraţi. Dar Putin nu a folosit Cupa Mondială organizată de Rusia doar pentru a spăla imaginea ţării în exterior. Nebunia fotbalului i-a permis lui Putin să îşi implementeze agenda politică internă. În timp ce ţara era cuprinsă de febra turneului şi de victoriile surprinzătoare ale echipei naţionale (cotată cu şanse reduse la începutul competiţiei), Guvernul de la Moscova a decis creşterea vârstei de pensionare a ruşilor. Deşi noua lege are efecte semnificative pentru zeci de milioane de persoane şi se aştepta să fie contestată masiv, criticile au fost limitate, iar vocile dezaprobatoare s-au pierdut în scandările suporterilor şi în cântecele lor patriotice care sărbătoreau calificarea în faţa Spaniei. În acest caz, Cupa Mondială a venit la momentul oportun pentru Putin (măsura, care prevede creşterea vârstei de pensionare la bărbaţi de la 60 la 65 de ani până în 2028 şi la femei de la 55 la 63 de ani până în 2034, a fost anunţată în ziua în care Rusia a bătut Arabia Saudită cu 5-0, în meciul de deschidere al Cupei Mondiale.)

Fără îndoială, parcursul surprinzător al echipei naţionale conduse de Stanislav Cherchesov – clasată pe locul 70 în clasamentul mondial înainte de începerea turneului – a avut şi el un efect imediat asupra suporterilor ruşi. Putin este un om căruia îi plac victoriile, iar victoria echipei Rusiei împotriva Spaniei de exemplu a fost una uriaşă. Aproape peste noapte, ruşii au descoperit că au o echipă naţională competitivă şi s-au unit în jurul ei, cu un patriotism aproape fanatic. Fotbaliştii „nu sunt oameni cu arme, ci oameni cu talent și noroc. Și noi îi iubim,” a spus o rusoaică ce participa la petrecerea generală.

O mulţime în delir a sărbătorit victoria împotriva Spaniei lângă monumentul Mareşalului Jukov de lângă Kremlin, fluturând un steag uriaş. Soldaţii şi poliţiştii desfăşuraţi în Piaţa Roşie, cunoscuţi de obicei pentru brutalitatea cu care reprimă orice manifestaţie neautorizată, au participat şi ei la bucuria colectivă, alături de suporterii locali, dar şi de fani din Peru, Mexic, Columbia, Angola, Panama, Japonia, Egipt sau Maroc.

O altă petrecere a avut loc pe trotuarul de lângă Lubyanka, cartierul general al Serviciului Federal de Securitate, unde sute de suporteri exuberanţi au scandat şi au cântat pânâ târziu în noapte. Chiar şi Alexei Navalny, liderul opoziției, care a fost arestat în mai multe rânduri de autorităţile ruse, a intrat în febra competiţiei şi a scris pe Twitter după victoria cu Spania: „Yessss! Trebuie să organizăm o serie de proteste ca să cerem ca Akinfeev să fie declarat Erou al Rusiei.” Mikhail Khodorkovsky, fostul magnat închis de Putin, a transmis şi el un tweet exuberant: „Incredibil!” Bucuria ruşilor a fost generală, încât a venit nu doar de la cei aflaţi la putere, dar şi de la cei care li se opun. O astfel de victorie s-a simţit ca o victorie personală pentru fiecare rus, indiferent dacă susține sau nu guvernarea autoritară a lui Putin.

Corespondenţii de presă au scris că, oriunde te uiți în Moscova sau în oraşele mai îndepărtate din Federaţie, ruşii poartă acum cu mândrie tricouri ale echipei naționale, iar scandările „Ros-si-ya, Ros-si-ya” nu mai sunt rezevate doar meciurilor de pe stadioane, ci se aud în parcuri, metrouri și supermarket-uri. Pentru mulţi ruşi, succesul nesperat al echipei naţionale se datorează în mare parte şi lui Putin, care a făcut ca Rusia să primească dreptul de organizare al turneului final. Cupa Mondială l-a făcut astfel pe Putin să apară ca „un om al poporului.” Liderul de la Kremlin continuă să beneficieze de cote mare de popularitate printre alegătorii ruşi, care îl creditează cu stabilizarea ţării la începutul anilor 2000, după un deceniu haotic ce a urmat dezintegrării Uniunii Sovietice. Ei nu tind să-l blameze pentru starea dezastruoasă a economiei actuale şi corupţia generalizată, de care îi fac responsabili pe miniştri, pe oficialii locali şi pe liderii Partidului Rusia Unită, de guvernământ.

Concluzia celor de la USA Today este că echipa Rusiei are eroii săi, precum Artem Dzyuba, Denis Cheryshev şi Igor Akinfeev, „dar marele câștigător al tuturor acestor lucruri este Putin.” Este greu să nu observi că lucrurile s-au aranjat perfect pentru liderul de la Kremlin. Metodele, politicile și opiniile lui Putin nu s-au schimbat și rămân la fel de şocante pentru mulţi, dar faptul că a făcut ca oamenii să nu mai vorbească despre ele „este cea mai mare victorie politică dintre toate.”

Fotbalul şi politica. De ce s-a întâmplat totuşi asta? De ce Putin, un lider autocrat şi care acţionează agresiv împotriva Occidentului, pare să fie văzut drept câştigătorul unei competiţii atât de iubite şi de urmărite de întreaga planetă? Explicaţia o oferă chiar jurnaliştii americani: „Ne place sau nu, aceasta este puterea sportului și forța Cupei Mondiale. Gazduirea uneia este o producție epică, iar aceasta (din Rusia) s-a desfăşurat fără nicio greşeală.” Rugat recent să ofere un pronostic despre posibilul deznodământ al competiţiei, Putin a replicat de altfel cu încredere: „câştigătorii vor fi organizatorii.” Cu alte cuvinte, el şi guvernul său.

G4Media.ro l-a întrebat pe Douglas Hartmann, profesor în cadrul departamentului de sociologie al Universităţii din Minnesota şi cercetător al relaţiei dintre sport şi politică, ce crede despre ideea că Cupa Mondială ajută la repararea reputaţiei internaţionale a lui Putin şi a Rusiei. „Cred că există un motiv puternic în spatele acestei sugestii. Evenimentele sportive majore, cum ar fi Cupa Mondială, nu numai că pot distrage atenția publicului de la alte probleme, chestiuni sociale mai problematice și tulburări politice, dar ele contribuie adesea la construirea popularității și legitimității partidelor şi liderilor de la guvernare. Acest lucru se întâmplă mai ales atunci când naționalismul care este asociat competițiilor sportive internaționale este dublat de performanțe sportive de succes și transferat, în mod repetat, altor reprezentanți ai națiunii.”

În opinia profesorului Hartmann, acest lucru se produce chiar dacă echipa Rusiei a părăsit competiţia şi nu a ajuns să se lupte pentru vreun loc pe podium. „Cred că echipa în sine a depășit cu mult aşteptările, astfel încât acest lucru contribuie la beneficiile pe care Putin le primește pentru succesul turneului în general.”

Aceeaşi opinie a fost împărtăşită şi de Richard Lapchick, care este, printre altele, directorul Institute for Diversity and Ethics in Sport, pe care G4Media.ro l-a întrebat ce crede despre ideea că preşedintele Rusiei este adevăratul câştigător al Cupei Mondiale. „Sunt total de acord,” a fost răspunsul sec al lui Lapchick.

Putin a investit ani de zile pentru a face ca Rusia să obţină găzduirea Cupei Mondiale, considerând-o nu doar o șansă să atragă atenția lumii asupra ţării sale, dar și să distragă atenţia rușilor de la economia în stagnare, represiunea și corupția larg răspândită. Din ce în ce mai izolat pe scena mondială, ţarul de la Kremlin a folosit turneul pentru a trimite un mesaj sfidător adversarilor săi – că Rusia reușește în ciuda eforturilor occidentale de a o înfrânge.

Depășind așteptările, tensiunile geopolitice recente și amintirea istoriei brutale a ţării, Guvernul de la Moscova a transformat Cupa Mondială într-un eveniment apreciat de sutele de mii de turişti şi suporteri. E adevărat, Rusia a câştigat dreptul de a organiza Cupa Mondială în 2010, cu mult timp înainte de a anexa Crimeea, de a se implica militar în războiul din Siria, de a se amsteca în alegerile din Statele Unite şi, în general, de a deveni o paria pe scena internaţională. Acesta lucru nu reduce însă cu nimic felul în care Putin şi cei din jurul său profită de popularitatea competiţiei pentru a-şi urmări interesele. „Este un succes al regimului Putin, indiferent de atitudinea noastră față de el,” iar conducerea de la Kremlin „îl va folosi ca atare,” a declarat Dmitri Dubrovski, istoric la Centrul pentru Cercetare Socială Independentă din St. Petersburg. Multe voci susţin că vina pentru această situaţie aparţine şi conducerii FIFA, care în mod consecvent a politizat Cupa Mondială, permițând regimurilor represive să organizeze turneul final (Argentina în 1978, Rusia în acest an, Qatar în 2022).

Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului se tem mai ales că evenimentul sportiv va întări şi mai mult poziţia președintelui rus, care a folosit turneul şi pentru a-și consolida abordarea autoritaristă, conservatoare și naționalistă faţă de guvernare. Iar declaraţia purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri S. Peskov, care a comparat mulţimea suporterilor ruşi extaziaţi cu cea văzută în „imaginile istorice din 9 mai 1945,” data capitulării Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, e o dovadă a atitudinii generale a conducătorilor ruşi. Pentru ei, Campionatul Mondial nu e doar o competiţie sportivă, ci mult mai mult. E despre patriotism, naţionalism, despre gloria Rusiei şi măreţia fostului imperiu, despre forţa preşedintelui Putin şi puterea lui absolută, atât asupra ruşilor, cât şi împotriva Occidentului duşman.

Cele patru săptămâni scurse de la debutul competiţiei şi spectacolul seducător al fotbalului au lucrat mână în mână cu agenda guvernului lui Putin. Finala de duminică dintre Franţa şi Croaţia va pune capăt competiţiei. Agitaţia turneului se va stinge încetul cu încetul, însă aceasta nu înseamnă că problemele care au făcut ca Rusia să fie privită tot mai mult cu teamă şi suspiciune vor dispărea o dată cu fluierul final al centralului Nestor Pitana. La câteva zile după încheierea Jocurilor Olimpice de la Soci din 2014, Rusia a invadat şi anexat Crimeea, declanşând o criză internaţională majoră. Întrebarea firească pe care trebuie să ne-o punem acum este: ce planuri are Putin după ce Cupa Mondială 2018 va lua sfârşit?

Surse: USA Today, Chicago Tribune, Esquire, CNN, New York Times, Foreign Policy, Euronews, Washington Post