Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Faimosul colegiu Eton, unul dintre cel mai prestigioase licee de băieţi din Marea Britanie, a anunţat o investiţie de 100 de milioane de lire sterline (113 milioane de euro) pe parcursul a cinci ani pentru a ajuta la reducerea inegalităţilor din educaţie adâncite de pandemia de COVID-19, relatează sâmbătă AFP, citată de Agerpres.ro.
„Nu există nicio îndoială că prăpastia provocată de inegalităţi se adânceşte în domeniul educaţiei din cauza COVID-19. Şi, noi avem un rol de jucat”, a declarat directorul Simon Henderson într-o înregistrare video publicată de colegiu, situat în Windsor, Anglia, la circa 40 vest de Londra.
Şcoala privată va creşte în mod semnificativ numărul elevilor defavorizaţi scutiţi de taxele de şcolarizare (42.500 de lire pe an, aproape 48.000 de euro), va pune la dispoziţie cursuri online gratuit şi va dezvolta parteneriate cu şcolile publice, în special „în zonele defavorizate”, a detaliat el.
Mai mulţi premieri britanici, inclusiv David Cameron şi Boris Johnson, precum şi prinţii William şi Harry, se numără printre absolvenţii colegiului Eton.
Două studii separate publicate vineri în Marea Britanie, realizate de Oficiul Naţional de Statistică şi Institutul de Studii Fiscale, arată că noul coronavirus provoacă de două ori mai multe victime în zonele sărace din Anglia şi afectează mai mult minorităţile etnice decât persoanele albe.
Însă noul coronavirus adânceşte de asemenea inegalităţile în educaţie, între elevii care au un calculator pentru a-şi continua educaţia online pe perioada închiderii şcolilor şi cei care nu au, între cei care sunt ajutaţi şi cei lăsaţi să se descurce singuri.
Noul coronavirus a provocat moartea a 27.500 de persoane în rândul celor 177.000 de persoane infectate cu COVID-19 în Marea Britanie.
sursa foto: Reuters via Agerpres
Cursurile online gratuite sunt o chestie misto. Cine vrea sa-si tina mintea treaza are acum ocazia, inclusiv cu multe cursuri universitare, pe platformele Coursera, edX si altele.