Home » Articole » Cum au blocat judecătorii numiți de PSD la CCR de două ori decizia pe pensiile magistraților

Cum au blocat judecătorii numiți de PSD la CCR de două ori decizia pe pensiile magistraților

8662
Cum au blocat judecătorii numiți de PSD la CCR de două ori decizia pe pensiile magistraților
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

Judecătorii Bogdan Licu, Mihai Busuioc, Gheorghe Stan și Cristian Deliorga de la Curtea Constituțională -, toți numiți de PSD – au blocat, duminică, 28 decembrie, pentru a doua oară decizia privind constituționalitatea reformei pensiilor magistraților, o hotărâre așteptată de întreaga societate.

Cei patru judecători numiți de PSD au ieșit din sală, astfel că ședința de duminică nu a mai avut cvorum, au declarat surse pentru G4Media. Curtea Constituțională este formată din nouă judecători, iar cvorumul de ședință este de șase membri.

- articolul continuă mai jos -

Aceiași patru judecători au determinat și amânarea deciziei, în ședința din 10 decembrie. Atunci, după câteva ore de ședință, facțiunea antireformistă a pierdut un vot care îi asigura majoritatea de 5 la 4 pentru admiterea sesizării Înaltei Curți – raportul s-a schimbat în 5 la 4 pentru respingerea sesizării – și a cerut amânarea pronunțării, potrivit surselor G4Media. Ceilalți judecători nu au susținut amânarea, însă dacă minimum trei judecători solicită, este obligatoriu să se aprobe amânarea.

O nouă ședință CCR pentru o decizie pe legea privind pensiile magistraților este convocată luni, 29 decembrie.

Secțiile unite ale ÎCCJ au fost convocate în 5 decembrie de Lia Savonea și au decis să sesizeze CCR, considerând că legea – dacă va fi promulgată în această formă – îi discriminează pe magistrați, față de alte categorii de beneficiari de pensii de serviciu.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole