Cum am votat în primul tur – insight-uri din psihologie

Disclaimer: numesc candidatul C.G. drept „candidatul surpriză” deoarece refuz să contribui la popularizarea numelui acestui personaj politic, dar și pentru a ne aminti un pic de Caragiale (umorul e printre puținele mecanisme de apărare în fața absurdului)

Nu știm dacă rezultatele primului tur de scrutin reprezintă o „lebădă neagră” (metafora lui Nassim Taleb pentru un eveniment neașteptat, cu impact major și raționalizat post factum ca fiind previzibil), dar pe lângă explicațiile sociologice, putem înțelege comportamentul de vot prin prisma psihologiei:

Viralitatea de pe Tik Tok si efectul comportamentului de turma

Tik Tok face ceva extrem de important în acest context: șterge linia între divertisment și lucruri serioase și face complicatul să pară simplu și atractiv.

Cercetările de psihologie socială vorbesc despre mecanismele psihologice de grup (norme sociale, conformism, modele de rol, etc) care ne influențează semnificativ comportamentul, inclusiv votul, fără ca noi să conștientizăm asta. Înțeleg însă foarte bine fenomenele sociale  cei care lucrează în campaniile politice. În ultimii ani, mijlocul preferat de influență socială au fost rețelele de social media, în special Tik Tok.

De ce funcționează Tik Tok? Pentru că nu există reglementări, pentru că așa se ajunge la o categorie țintă de votanți aparent pasivi, neresponsivi la mijloacele clasice de comunicare, dar care, odată atinși de un mesaj, îl transmit cu entuziasm mai departe (share). Share-ul masiv generează conținut viral, iar viralitatea digitală este echivalentul comportamentului de turmă.

Atractivitatea emoțională și votul “anti-sistem”

E ceva ce și publicitatea și politicienii cunosc foarte bine: emoția transmisă declanșeză un proces de “buy-in”, adică măsura în care un politician va reuși să trezească emoție în noi va corela cu acceptarea necritică a ideilor acestuia. Procesele de luare a deciziilor în mod rațional sunt anihilate, iar mintea noastră se lasă purtată de carisma oratorului, de senzația că omul din fața noastră spune exact ce tânjim să auzim.  E pură seducție, iar campaniile politice sunt astfel, în esența lor, procese de story-telling.

Povestea spusă de “candidatul supriză” este una care amestecă frustrarea “anti-sistem” cu apelul emoțional la o lume cu parfum tradițional, autentică în care nu există incertitudine sau dileme, iar soluțiile sunt totdeauna clare și naturale (asemeni unui detergent care lasă hainele mirosind a proaspăt, ca pe vremea bunicii…).

Bias-urile sau erorile cognitive speculate de social media

Creierul nostru, spun psihologii Tversky și Kahneman, în fața input-ului informațional imens, folosește anumite scurtături mentale, pentru a putea procesa rapid informațiile și a genera decizii. Scurtăturile acestea  ne pot duce pe piste greșite, având drept rezultat interpretări eronate și presupuneri false (bias-uri).

Bias-ul de confirmare

Dacă avem deja o preferință pentru un candidat, atunci vom crede cu ușurință știrile pozitive despre acesta și le vom respinge vehement pe cele negative. Această eroare cognitivă e intens speculată de algoritmii social media: segmentarea publicului țintă este data-driven, iar mesajele sunt puternic personalizate. Suntem hrăniți cu informațiile pe care le consumăm deja, într-o eternă și rigidizantă buclă de feedback, captivi bias-ului de confirmare,

Bias-ul de disponibilitate

Atunci când ne bazăm decizia electorală pe candidații foarte mediatizați, suntem sub influența bias-ului de disponibilitate. Iar dacă eroarea e susținută de o mass media complice (adică aduce în prim plan o realitate filtrată de alte interese/ agende) sau de canale de comunicare nereglementate, lucrurile se complică și mai mult.

“Candidatul surpriză” a profitat de acest bias: repetiția (prin share și frecvența clip-urilor scurte de pe Tik Tok) a creat familiaritate intensă, sentiment de încredere și adeziune emoțională.

Nevoia unei figuri paterne autoritare și atotștuitoare care să ne calmeze anxietățile și să ne ofere reasigurări de stabilitate duce, de multe ori, la preferința pentru discursuri populiste. E un fenomen descris de Sigmund Freud încă de la începutul secolului trecut și îl vedem cu ușurință întruchipat de politicienii care apasă pe pedala fricii (frica de criză economică, de migranții care ne vor fura locurile de muncă, etc). “Candidatul surpriză” a îmbrăcat haina salvatorului, liderului calm care are toate răspunsurile și va demonta sistemul.

În cele din urmă, ascensiunea unui candidat extremist reflectă biasurile noastre neexaminate, care transformă frica și dezinformarea în alegeri ce ne pot modela viitorul într-un mod periculos.

Text de: Cami Dumitru, Psiholog Clinician, Psihoterapeut și Trainer în cadrul Clinicii The Mind.

web: www.themind.ro | mail: [email protected] |  tel: 021.781.22.59

social: facebook | instagram | linkedin