Cum a intrat Putin în mintea Americii: El a învățat arta destabilizării adversarilor de la Stasi, poliția secretă a Germaniei de Est

În august Comitetul de Informații al Senatului a prezentat pe larg modul în care Rusia a diseminat dezbinare în SUA și a încercat să intervină în alegerile din 2016 în favoarea lui Donald Trump. Imediat, republicani și democrați s-au luat la luptă pe tema campaniei lui Trump: dacă a fost implicată într-o „conspirație criminală” cu Rusia sau într-un „complot” ori o „cooperare” sau dacă a stabilit „legături” – sau dacă, cum susține Casa Albă, Trump a fost victima unei mari conspirații liberale. Au trecut ani din 2016 și interferența rusească în alegeri continuă și acum să producă dividende pentru Moscova, învrăjbind american cu american.

Președintele rus, Vladimir Putin, este un adept al războiului psihologic, cu atât mai mult cu cât îl practică de decenii. El a învățat arta destabilizării adversarilor de la Stasi, poliția secretă a Germaniei de Est. Rusia folosește acum aceleași tehnici. Numai că nu vizează indivizi; terorizează țări.

La sfârșitul anilor ’80 Putin a trăit la Dresda, în Germania de Est (RDG). Pe hârtie, conducea o „casă a prieteniei” germano-sovietice. În practică, era agent KGB și ajuta probabil Facțiunea Armata Roșie, o grupare teroristă de stânga, să plănuiască atentate în Germania de Vest. KGB-ul era dornic să învețe tehnici de spionaj de la Stasi, iar Putin a colaborat îndeaproape cu serviciul (cercetătorii i-au descoperit recent și cardul de la Stasi).

Pe parcursul anilor ’60 și ’70 RDG a lucrat la reprimarea dizidenților, artiștilor și activiștilor pacifiști și religioși. Regimul era însă îngrijorat că obișnuitele strategii autoritare – gulaguri, tortura fizică și tancurile pe străzi – ar putea afecta reputația țării. În definitiv, RDG promisese să respecte drepturile omului în calitate de semnatară a Acordurilor de la Helsinki din 1975. Însă conducătorul est-german Erich Honecker nu-și făcea griji în legătură cu suprimarea opoziției: „Întotdeauna va exista Stasi.”

Stasi a inventat o metodă numită Zersetzung – sau „descompunere” – pentru a elimina revolta fără a folosi fățiș forța. Ideea era să erodezi puțin câte puțin sănătatea mintală a dizidentului până când el își va pierde voința de a rezista sau, în formularea unui ghid al Stasi: „[să provoci] și [să induci] în rândul forțelor ostile-negative conflicte și contradicții interne care fragmentează, paralizează, dezorganizează și izolează” dizidentul.

Primul pas al unei misiuni era identificarea punctelor slabe ale țintei – sănătate, familie, bani -, urmând apoi să tot lovești în ele. Agenții Stasi puteau pătrunde în apartamentul unui dizident unde-i puteau permuta fotografiile ori îi schimbau ora la care suna ceasul deșteptător. Puteau trimite prin poștă o jucărie sexuală nevestei unui dizident sau puteau trimite cărți poștale din partea unei femei necunoscute care cerea pensie alimentară. Puteau recruta medici pentru a pune diagnostice false sau îl puteau determina pe superiorul dizidentului să-i blocheze avansul în carieră fără vreo explicație. Tehnicile erau personalizate, flexibile și, mai presus de toate, eficiente.

Descompunerea era concepută pentru a fărâmița psihicul unui dizident. Opozanții regimului se trezeau prinși într-un coșmar kafkian. Orice ar fi făcut, i se părea că-l bântuie o forță malefică, deși nu avea cum să probeze că devenise o țintă. Cine l-ar fi crezut că guvernul îi fură pe ascuns șervetele de bucătărie? Unele ținte au suferit căderi nervoase, altele s-au sinucis. Scriitorul Jürgen Fuchs, o victimă a Stasi, a calificat metoda drept „un asalt împotriva sufletului uman”.

S-a scris că Rusia a folosit în ultimii ani metoda descompunerii împotriva unor anumiți jurnaliști și diplomați. Dar adevărata inovație a lui Putin a fost să transforme Zersetzung într-o tactică aplicabilă la nivel de țară. O mare parte a politicii externe a Moscovei poate fi înțeleasă ca un soi de descompunere diplomatică, o mare strategie de „gaslighting” [practic, același lucru cu „descompunerea”, dar la nivelul relațiilor interpersonale – n.trad.]. În definitiv, Putin se confruntă cu aceeași problemă ca și conducerea RDG: cum să suprimi opoziția fără a recurge fățiș la violență. Moscova vrea să restaureze statutul de mare putere al Rusiei și să inverseze mareea uzurpării occidentale. Dar în lumea actuală a economiilor global integrate și a descurajării nucleare agresiunea fățișă e extrem de costisitoare – motiv pentru care au și devenit atât de rare războaiele convenționale între state. Răspunsul acestei dileme poate fi găsit în manualul Stasi, doar că aplicat la o scară mult mai mare.

Rusia caută să submineze din interior adversarii externi, paralizându-le abilitatea de a opune rezistență. Ea intră în parteneriate cu o serie de aliați, cum ar fi oligarhi și jurnaliști, și se folosește de un set diversificat de instrumente, între care propaganda și atacurile cibernetice. Moscova începe prin a detecta cel mai slab punct al unei țări, indiferent că vorbim de un clivaj etnic, religios ori politic. Apoi Rusia fabrică un sentiment de neîncredere pentru a distruge contractul social. Dacă Stasi ar fi intrat noaptea în apartamentul cuiva pentru a-i porni mașina de ras – doar pentru a-l speria -, Moscova se folosește de hackeri și troli pentru a propaga teorii ale conspirației și pentru a cultiva scepticismul față de autoritate.

Amestecul Rusiei în alegerile din 2016 din SUA a vizat mai puțin influențarea rezultatului lor și mai mult subminarea sănătății mintale a Americii – alimentând cinismul față de sistem, încurajând oamenii să se îndoiască de realitate și lăsând America prea incapacitată pentru a mai putea opune multă rezistență. Din 2016 Kremlinul a continuat să încerce să amplifice pe cât posibil dezbinarea politică, folosindu-se de ferme de troli și Facebook pentru a-i ajuta pe Trump și Bernie Sanders și pentru a-l ataca pe Joe Biden.

Putin a încercat totodată să descompună și UE prin susținerea partidelor naționaliste de extrema dreaptă – cum sunt Adunarea Națională din Franța și Alternativă pentru Germania – și a campaniei anti-UE la referendumul privind Brexit. Moscova diseminează știri false despre violuri comise de imigranți la Berlin – o tehnică clasică de descompunere. Agenți ruși au fost deconspirați în legătură cu un complot vizând subminarea alegerilor generale din Muntenegru din 2016 și blocarea aderării la NATO a țării balcanice. (Ea a aderat în cele din urmă în 2017.)

Rusia contemporană nu este singura țară care a încercat să destabilizeze un inamic. Cu mult înainte ca Putin să ajungă la putere, URSS era implicată în așa-zisele „măsuri active”. În vremea războiului rece URSS a răspândit zvonul că guvernul SUA crease SIDA în calitate de armă biologică secretă. Concomitent, SUA se foloseau de Radio Europa Liberă pentru a încuraja opoziția împotriva regimurilor comuniste din spatele Cortinei de Fier.

Zersetzung-ul modificat al Rusiei este totuși neobișnuit prin utilizarea calibrată a presiunii și prin eficienta sa detectare a punctelor slabe ale inamicului, mai cu seamă legat de vulnerabilitatea societăților democratice în epoca rețelelor sociale, populismului și neîncrederii în elite. La fel cum Stasi căuta să distrugă reputația țintei prin combinarea unor informații corecte cu informații și minciuni nocive, tot așa și presa rusă combină știri reale cu dezinformare pentru a-i face pe oameni să se îndoiască de adevăr sau, după cum îndeamnă sloganul televiziunii rusești de stat RT, „Întreabă-te mai mult”. În ce-o privește, Moscova susține că acțiunile ei constituie măsuri defensive contra eforturilor occidentale de a descompune Rusia, prezentând toate știrile independente interne drept război psihologic sprijinit din exterior.

Trump este incapabil să se opună strategiei rusești, întrucât refuză să-l critice pe Putin. Dar chestiunea nu se oprește la Trump: contracararea tacticilor Rusiei ar fi fost dificilă chiar și dacă SUA ar fi avut un conducător care ar fi luat în serios pericolul. Biden a promis că „dacă orice putere străină va alege cu nesăbuință să interfereze cu democrația noastră, eu nu voi ezita să răspund în calitate de președinte prin impunerea unor costuri substanțiale și de durată”. Dar a ține Rusia la respect e mai ușor de spus decât de făcut, din cauza polarizării puternice a Americii. Însăși chestiunea rusească a devenit o altă temă polarizatoare. Chiar dacă Biden va câștiga în noiembrie, el s-ar putea lovi de opoziția republicanilor față de orice răspuns în forță. Și chiar dacă sancțiunile economice pot afecta economia Rusiei, ele nu vor vindeca cu ușurință clivajele Americii deja agravate de descompunere. Asaltul lui Putin împotriva sufletului național funcționează.

Sursa: The Atlantic / Articol de Dominic Tierney (profesor de științe politice la Swarthmore College) / Traducere: Andrei Suba (Rador)