Cum a încercat Franța să impună un „pașaport de sănătate” internațional în urmă cu peste un secol și ce scop avea documentul propus de tătal lui Marcel Proust

Dezbaterile privind instituirea unui „pașaport COVID” pentru a ușura călătoriile persoanelor vaccinate sau care au anticorpi împotriva coronavirusului amintește de o măsură inventată în urmă cu peste un secol de autoritățile franceze, scrie istoricul în domeniul medicinei Joëlle M. Abi-Rached, într-un articol publicat în Le Monde.

În timp ce guvernele depun eforturi pentru achiziția de vaccinuri anti-COVID și pentru a lansa campanii de vaccinare, în plină incertitudine mondială, o nouă idee pare să-și croiască drum: pasaportul de vaccinare sau imunitar. Aceste așa-numite „pașapoarte COVID” ar putea să ușureze călătoriile și comerțul, certificând că o persoană a primit vaccin sau că a fost infectată și are anticorpi.

Această idee nu este însă nouă. Ea derivă din „pașaportul de sănătate”, o invenție franceză din secolul XIX – și nu lipsită de controverse -, dar scopul său era cu totul altul. Deținătorul unui astfel de pașaport era considerat „imunizat” în sensul medieval al termenului – din latinescul immunis -, adică „lipsit” de simptome și aceasta până la proba contrarie. În plus, vaccinarea nu era inclusă în acest document utilizat mai degrabă pentru a permite autorităților să detecteze cazuri suspecte sau declarate și, prin urmare, să oprească orice amenințare epidemică la porțile Franței.

La 18 iunie 1890, pentru a preveni răspândirea în Franța a holerei care se dezlănțuia în Spania, Ministerul de Interne a publicat o circulară prin care solicita prefecților să elibereze călătorilor un „pașaport de sănătate”, precum și o „notificare” adresată primarului în cauză. Mecanismul consta în examinarea fiecărui călător de către un medic, apoi raportarea către autoritățile locale că persoana respectivă a fost „recunoscută ca fiind sănătoasă”, dar că trebuie să rămână „sub supraveghere medicală” în perioada de incubație. Acest pașaport de sănătate a fost adăugat „pașaportului politic”, o altă invenție franceză concepută în secolul al XV-lea inițial pentru „a trece” mărfuri și a fost extinsă rapid la oameni.

În timpul Conferinței internaționale sanitare din 1893 de la Dresda, Adrien Proust, profesor de igienă la facultatea de medicină din Paris, medic șef la Hôtel-Dieu și tatăl romancierului Marcel Proust, sugerează generalizarea acestei proceduri la scară mondială. Imperiul austro-ungar convocase Conferința de la Dresda în contextul epidemiilor de holeră care se răspândeau în Europa mai rapid decât sosirea vaporului cu aburi. Era deci esențială standardizarea regulilor internaționale de carantină împotriva răspândirii acestor noi flageluri.

Pentru Adrien Proust, orice epidemie se controlează la frontiere. El vedea în pașaportul sanitar o versiune mai țintită decât carantina și decât echivalentul „observării” din lazaret. Pașaportul de sănătate era, prin urmare, un mijloc de urmărire a persoanelor considerate asimptomatice și de a le izola în cazul în care deveneau simptomatice, scopul fiind de a evita apariția „focarelor” de infecție. Această procedură permitea „să se acționeze repede și eficient” înainte de a fi prea târziu.

În schimb, vaccinarea preventivă nu era posibilă decât pentru ciumă și nu era recomandată decât pentru persoanele cele mai expuse – precum personalul care dezinfecta navele. În plus, Adrien Proust considera că vaccinarea era mai puțin eficace decât o „supraveghere sanitară” strictă, din mai multe motive. În primul rând, serul împotriva ciumei nu era obligatoriu. De asemenea, acesta nu proteja persoanele infectate dar asimptomatice și, în final, nu dădea decât o imunitate de scurtă durată.

Cu toate acestea, pașaportul sanitar nu era lipsit de detractori. Nu doar că delegația britanică nu a semnat acordul la care s-a ajuns la Conferința de la Dresda, dar ideea unui pașaport de sănătate a fost respinsă. Potrivit prestigioasei reviste medicale britanice The Lancet, aceste pașapoarte de sănătate ar fi fost „inutile”, deoarece puteau fi falsificate și ineficiente, în măsura în care necesitau o infrastructură umană disproporționată față de performanțele lor de sănătate.

„Putem fi siguri că niciun astfel de document nu va fi cerut vreodată de la persoanele care sosesc în această țară sau în unele dintre cele mai avansate țări de pe continent”, a concluzionat The Lancet.

Cum se explică această respingere? Adrien Proust critică abordarea „liberală” britanică care – deși restrictivă pe teritoriul său – s-a opus oricărei măsuri care ar fi putut compromite comerțul internațional. Pentru medicului, sistemul britanic nu trebuia imitat. În timp ce „fișa de sănătate”, echivalentul „brevetului de sănătate”, utilizat în mod obișnuit de marinari încă din secolul al XVII-lea, era mai ușor de administrat, era mai puțin eficient din punct de vedere al sănătății. Mai mult, laissez-faire-ul sanitar din coloniile engleze a fost dăunător. În 1896 a provocat răspândirea ciumei în India, care a ucis mii de oameni. Același lucru se poate spune despre izbucnirea holerei în Egipt în 1883, 1805 și 1902, când autoritățile coloniale britanice nu au reușit să pună în aplicare măsuri sanitare adecvate.

În ciuda reticenței englezești și odată cu apariția aviației din anii 1930, este instituit „certificatul internațional de vaccinare sau profilaxie”, mai cunoscut sub denumirea de „carnetul galben” și emis în prezent de Organizația Mondială a Sănătății. Acesta devine obligatoriu, în special pentru a călători în anumite țări africane în care bolile „endemice” (cum ar fi febra galbenă sau malaria) constituie un pericol nu pentru nativi, care sunt obligați să „trăiască” cu aceste flageluri, ci pentru călătorii din aceste regiuni cu resurse limitate.

Cu toate acestea, spre deosebire de pașaportul de sănătate sau „pașaportul Covid”, care ar acorda imunitate și libertate de circulație în locurile considerate „sănătoase”, carnetul galben le-a oferit străinilor dreptul de a călători în țări recunoscute ca „nesănătoase” fără a aduce flagelurile în metropolele țărilor bogate, dezvoltate și sterilizate.

Sursa foto: Pixabay