Criza Curţii Constituţionale. De ce sunt eronate argumentele celor patru judecători greviști

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Ne aflăm deja în afara cadrului constituţional de cooperare loială între puterile statului dacă cei patru judecători grevişti nu-şi schimbă atitudinea şi nu revin la muncă. Din tăcerea PSD deducem că e posibil ca nici ei să nu mai controleze sistemul pe care l-au creat. Nu există nici un motiv plauzibil pentru ca CCR să nu se întrunească cu cvorum şi să ia o decizie.

1. Argumentul procedural: un asemenea blocaj generat de refuzul intrării în sală încalcă obligația fundamentală a judecătorilor constituționali de a participa la judecarea tuturor cauzelor care ajung la CCR. Ei nu se pot abţine pe o chestiune, ci trebuie să aibă o opinie DA sau NU. Absentarea de la şedintele CCR e posibilă doar în cazuri solid justificate; faptul că punctul lor de vedere este minoritar iar la vot ar pierde în faţa majorității nu este un astfel de motiv. Dacă acceptăm ce fac ei acum, adică normalizarea blocajului de către o minoritate, înseamnă că înlocuim regula majorității cu tirania minorității. Pentru că blocarea funcționării CCR tot o decizie e: una de facto, care înseamnă că va continua să se aplice legea veche pentru că cea noua este blocată. Cu alte cuvinte, o minoritate de patru decide, contra majorităţii de cinci, ce se întâmplă cu actele normative promovate de Parlament, Guvern etc. Avem o criză majoră de sistem când prin tertipuri se instaurează dominaţia minorităţii.

2. Legat de asta, un detaliu: dacă tot refuză să vină la muncă, dar se află fizic prin preajmă, deci nu sunt situaţii de forţă majoră care îi împiedică să judece, e normal să primească salariu? Evident, nu, şi se poate lua această decizie administrativă de reţinere a salariului. Nu că le-ar păsa lor de acest mărunţiş, dată fiind miza poveştii, dar asta ca să fim corecţi până la capăt.

3. Argumentul cu analiza impactului bugetar: nu există practică a CCR de a cere până acum analiza impactului bugetar la legi. După cum a precizat şi președinta CCR Simina Tănăsescu, deciziile de până acum au fost în sensul că nu e treaba CCR să judece o lege pe oportunitate (analiză cost-beneficiu), ci pe constituţionalitate. În plus, în cazul de faţă argumentul e complet absurd: dacă noua lege se aplică – adică specialii vor primi mai puţini bani de la buget – impactul pe buget va fi evident pozitiv şi este complet în afara atribuţiilor CCR să analizeze câţi bani se economisesc. Cu atât mai mult cu cât niciodată nu i-a interesat chestiunea când impactul pe buget a fost negativ, adică apărea o problemă pentru sectorul public –atunci când prin diverse legi s-a dat cu bani în popor fără număr, ori atunci când, dintr-un condei şi peste noapte, pensiile speciale nu s-au mai raportat la salariul net ci la cel brut, ceea ce a dus la un salt cu vreo 54% al bazei lor de calcul.

4. Argumentul studios: mai trebuie timp ca să ne informăm cum e cu chestiile astea prin Europa. La fel ca mai sus, e o scuză ipocrită: chestiunea pensiilor speciale se tot discută de câţiva ani iar pe agenda CCR e de câteva luni bune. Există rapoarte publicate, inclusiv pe bani UE şi având client Ministerul Justiţiei, care puteau fi citite bine-mersi în tot acest timp, e ridicol ca un judecător CCR să descopere subiectul azi.

5. Argumentul de fond adus de ÎCCJ în sesizare: modificarea în jos a pensiilor speciale ar crea discriminare faţă de alte categorii de speciali. Cu alte cuvinte, ar fi constituţional ca nişte categorii profesionale să aibă pensii după alte reguli decât grosul cetăţenilor – dar ce să vezi, nu e constituţional ca specialii să fie diferiţi între ei, categoria A cu o regulă şi B cu altă regulă. Cu alte cuvinte, dacă ai acceptat nişte speciali, ei trebuie să fie trataţi în detaliu absolut toţi la fel, şi anume aliniaţi la standardul cel mai înalt. Nu se pot accepta diferenţe între nişte militari care luptă pe front şi judecători care stau pe scaun, de exemplu. Dacă primii se pensionează după 25 de ani de serviciu, şi ceilalţi trebuie să fie pensionabili tot după 25 de ani, deşi nu e vreo legătură între circumstanţele celor două joburi. Doar şi numai
prezentând acestă linie de argumentare, e clar că ea n-are nici o noimă şi nu poate fi acceptată de CCR.

6. Şi fiindcă toată această criză are de fapt un substrat politic, lucru evident din subţirimea argumentării tehnice, e bine să preîntâmpinăm aici un argument cu care va veni la un moment dat PSD: dar nu i-am numit noi pe cei patru grevişti, nu putem răspunde pentru ei, i-au numit Camera şi Senatul. Procedural asta e corect, răspunderea este colectivă şi a Parlamentului, iar aici nu putem umbla fără să producem pagube mai mari. Dar cu toţii ştim că aceste numiri se fac după discuţii şi trocuri informale între partide, la schimb cu alte funcţii numite tot de Parlament. Soluţia ar fi să scoatem mai mult la lumină această împărţire politică a înaltelor poziţii în stat iar fiecare partid să răspundă mai clar pentru oamenii pe
care i-a pus, în sensul respectării unor standarde profesionale minimale.