G4Media.ro

Craiova: Zece pacienţi răniţi de petarde au avut nevoie de îngrijiri medicale,…

Sursa foto: captură video Youtube

Craiova: Zece pacienţi răniţi de petarde au avut nevoie de îngrijiri medicale, în ultimele 24 de ore

Zece pacienţi răniţi de petarde au primit îngrijiri medicale, în ultimele 24 de ore, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova.

Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale, medicul Cristina Geormăneanu, în cursul nopţii s-au prezentat nouă victime ale accidentelor provocate de petarde, doi copii şi şapte adulţi.

Printre aceştia se numără şi un bărbat de 37 de ani, transferat de la SJU Târgu Jiu, diagnosticat cu politraumatism prin explozie, traumatism cranio-cerebral acut mediu, traumatism maxilo-facial cu multiple fracturi faciale, traumatism forte ochi drept şi fractura deschisa la ambele oase ale antebraţului stâng.

„Este conştient, stabil, dar grav. Primeşte îngrijiri complexe şi este monitorizat de către o echipa multidisciplinară de medici specialişti ORL, oftalmologi, specialişti chirurgie oro-maxilo-faciala, neurochirurgie, ortopedie”, a precizat medicul Cristina Geormăneanu.

Ceilalţi pacienţi au primit îngrijiri medicale de urgenţă şi au fost eliberaţi la domiciliu, cu tratament în ambulator şi recomandarea de a se prezenta ulterior pentru reevaluare.

În cursul zilei de sâmbătă, la SJU Craiova a ajuns şi un copil de 13 ani rănit de o petardă, cu traumatisme la ambii ochi. El a fost internat în Secţia de oftalmologie.

Sursa foto: captură video Youtube/ Craiova

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...