Home » Analize » Contradicțiile ideologice ale postcomunismului. Atacul la neolovinescianism (Op-ed de Vladimir Tismăneanu)

Contradicțiile ideologice ale postcomunismului. Atacul la neolovinescianism (Op-ed de Vladimir Tismăneanu)

Contradicțiile ideologice ale postcomunismului. Atacul la neolovinescianism (Op-ed de Vladimir Tismăneanu)
Foto: Vladimir Tismăneanu / Arhiva personala
Ascultă articolul

Se poartă, explicit și în subtext, o bătălie a valorilor. Una în care se repun în discuție lucruri care păreau clare. De pildă, necesitatea vitală a integrării în spațiul civilizațional euroatlantic. Cocktailul Georgescu condensează o sumă de aprehensiuni, atavisme, elemente de fascism și bolșevism rezidual, indigenism stângist, retorică anticolonialistă cu azimutul spre Vest.

- articolul continuă mai jos -

Cu ani în urmă, sociologul Daniel Bell a publicat o carte cu titlul „The Cultural Contradictions of Capitalism”. Cred că ar merita să medităm, dacă se poate comparativ, la ceea ce numesc contradicțiile ideologice ale postcomunismului. Dacă vă displace aroma marxizantă a conceptului de contradicție, să spunem antinomii. Registre axiologice competitive. De fapt, antagonice. Ireconciliabile.

Neolovinescianismul este un concept care se situează în directă opoziție în raport cu neogândirismul. Ori cu fascismul corporatist. Ori cu organicismul biosociologic al unor sociologi legionari precum Traian Brăileanu și Traian Herseni din anii ’30. Dar mai ales cu antieuropenismul suveranismului ceaușist (cu origini în ultimii ani ai dictaturii lui Gheorghiu-Dej).

Citeam recent un text care prezenta gândirismul drept cel mai coerent program cultural din anii interbelici. Poate. Dar coerența venea din antimodernitatea sa romantic-populistă. Cultul comunității originare și promisiunea descoperirii „punctelor cardinale în haos”.

Versiunea național-stalinistă a gândirismului a fost protocronismul. Campionii săi se remarcau prin diletantism, provincialism, xenofobie, alergie la orice deschidere intelectuală spre Vest. Personaje influente din aparatele ideologice girau această viziune: Dumitru Ghișe, Mihnea Gheorghiu, Mircea Malița, Gheorghe Stroia, Eugen Florescu, Mihai Dulea, Ion Traian Ștefănescu. Evident, Popescu-Dumnezeu. Străinul, alogenul, era diabolizat. Antisemitismul cimenta mitul perfectei coeziuni etnoreligioase.

Această ideologie n-a sucombat odată cu dictatura comunistă. O vedem acum revenind prin noile formațiuni și discursuri extremiste. Nae Ionescu denunța cartezianismul și parlamentarismul. Nu lovinescienii, ci adversarii lor, erau inamicii pluralismului. Atunci și acum.

Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la University of Maryland și autor a numeroase cărți despre ideologii, utopii și revoluții.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole