Continua diluare a definiției devianței

Acum un pic mai mult de trei decenii Daniel Patrick Moynihan își publica faimosul eseu „Defining Deviancy Down” [„Diluarea definiției devianței”]. Orice societate își poate permite să penalizeze numai un volum limitat de comportament considerat „deviant”, argumenta senatorul-cercetător din New York. Iar pe măsură ce cazurile de astfel de comportamente – copii din flori, bolnavi mintali fără adăpost sau violența urbană, de pildă – se înmulțesc societatea se adaptează cel mai ușor la situație nu prin reprimarea lor, ci prin normalizarea acelor lucruri care cândva erau considerate inacceptabile, imorale ori scandaloase, potrivit THE NEW YORK TIMES, preluat de Rador Radio România.

Perspectivele se schimbă. Normele se diluează. Și oamenii se obișnuiesc cu situațiile.

Exemplul excelent dat de Moynihan e Masacrul de Sf. Valentin din Chicago, în care „patru bandiți au omorât șapte bandiți”. Acea crimă din 1929 a șocat întreaga țară în așa măsură încât a contribuit la colapsul Prohibiției [interzicerea alcoolului, care dusese la dezvoltarea bandelor – n.trad.]. Până la începutul anilor ’90 un asemenea incident abia dacă mai ajungea în paginile ziarelor, dar nicidecum pe prima.

Dacă Moynihan și-ar fi scris eseul astăzi probabil că ar fi adăugat un capitol despre politică. În 1980, când Ronald Reagan a câștigat președinția, lumea încă își mai făcea griji legat de conduita lui morală, dat fiind că divorțase o dată, în urmă cu 32 de ani. În 1987 un judecător propus de Reagan la Curtea Supremă, Douglas Ginsburg, a fost nevoit să se retragă după ce o jurnalistă dezvăluise că el ar fi fumat o dată marijuana, cu mai mulți ani în urmă. Au mai trecut câțiva ani și două propuneri ale lui Bill Clinton pentru funcția de procuror general, Zoë Baird și Kimba Wood, au trebuit să renunțe la candidatură după ce s-a aflat că angajaseră ca dădace imigrante ilegale (iar Baird nu-și plătise nici asigurarea socială).

Cât de ciudat pare acum.

Un avocat reprezentând două femei a declarat luni la mai multe canale de știri că fostul deputat Matt Gaetz a folosit aplicația Venmo pentru a plăti mai multe femei pentru servicii sexuale, dintre care una spune că l-a văzut făcând sex cu o fată de 17 ani la o petrecere cu droguri din 2017, într-o casă privată. 

E important de reținut că Gaetz a făcut și obiectul unei anchete federale distincte sub acuzația de trafic sexual, abandonată anul trecut din cauza lipsei de credibilitate a martorilor. Nu e singura investigație a Departamentului Justiției care s-a împotmolit definitiv. Senatorul Ted Stevens din Alaska și-a văzut cariera politică distrusă de o condamnare ulterior casată din cauza unui delict al acuzării. Presupusa complotare cu Rusia a lui Trump s-a dovedit și ea a fi doar o autoamăgire progresistă.

Mai ales stânga ar trebui să fie aceea care protejează prezumția de nevinovăție, nu în ultimul rând în cazul acelor inculpați detestați de public. Dar dacă acest lucru e valabil – sau obișnuia să fie valabil – pentru stânga, nu e adevărat că și conservatorii se prefăceau măcar că le pasă de normele morale?

Orice ar urma să se dovedească legat de comportamentul lui Gaetz, nimic nu condamnă mai mult Partidul Republican actual decât refuzul președintelui Camerei Mike Johnson de a publica raportul Comitetului de Etică despre Gaetz, sub pretextul vădit tendențios că el și-a dat demisia din Cameră. Dacă în raport nu există nimic de ascuns, transparența deplină nu poate decât să-l ajute pe Gaetz. Poate că se mai întâmplă să iasă și fum fără foc, dar opacitatea înseamnă inevitabil mizerie.

Și totuși, toate aceste discuții ratează semnificația nominalizării lui Gaetz, care de altfel nici n-are ceva de-a face cu competența lui în raport cu funcția. Virtutea lui, în ochii lui Trump, e tocmai nepotrivirea lui cu postul. El e metaforicul vârf de lance al campaniei mai ample menite a dilua definiția devianței. Dacă cineva acuzat de sex consimțit cu un minor poate deveni procuror general, orice altceva e posibil – nu numai Tulsi Gabbard ca directoare a comunității de informații ori Robert F. Kennedy Jr. la sănătate, ci chiar orice. Alex Jones [celebru în lumea teoriilor conspirației – n.trad.] ca secretar de presă? Donald Trump Jr. a vehiculat deja ideea. (N.R. Între timp, după publicarea acestui articol, Trump a renunțat la nominalizarea lui Gaetz).

Există aici un fir logic comun – și nu e acela de a-i „pune cu botul pe labe pe stângiști”, adică a-i împinge pe opozanții lui Trump la accese de furie moralistă (deși tot ar fi un beneficiu secundar din perspectiva lui). E dorința de a perpetua spiritul cinismului, care constituie esența trumpismului. Dacă adevărul nu are valoare, nu-l poți folosi. Dacă puterea e unica monedă a împărăției, ai face bine să treci de partea ei. Dacă guvernul e condus de personaje dubioase și lachei, va trebui să te împaci cu ei.

„Omul se învață cu orice, bestia!”, îl pune Dostoievski pe Raskolnikov să observe în „Crimă și pedeapsă”. E și conceptul lui Trump – metoda după care pare că intenționează a guverna.

Avertismentul lui Moynihan vine însă la pachet și cu o rază de speranță. În anii care au urmat publicării eseului americanii au decis colectiv că există anumite forme de devianță – mai ales infracțiunile violente – pe care efectiv nu sunt pregătiți să le accepte ca pe un aspect inalterabil al vieții. Congresul a adoptat o lege exigentă privind criminalitatea, poliția a găsit metode inovatoare de descurajare a violenței, municipalitățile au aplicat norme contra infractorilor mărunți, delincvenții au fost închiși, și orașele au devenit astfel din nou zone civilizate în care se putea trăi.

O parte a acelor realizări s-a pierdut în ultimii ani, însă tot rămânem cu o dovadă că devianța poate fi definită și mai strict. Iar în politică ar trebui s-o facem numaidecât.