Home » Articole » Constanța: Parcarea unui bloc, inundată cu păcură. Firma care a produs poluarea, amendată cu 50.000 de lei

Constanța: Parcarea unui bloc, inundată cu păcură. Firma care a produs poluarea, amendată cu 50.000 de lei

Constanța: Parcarea unui bloc, inundată cu păcură. Firma care a produs poluarea, amendată cu 50.000 de lei
sursa foto: Garda de Mediu/Facebook
Ascultă articolul

Parcarea unui bloc din municipiul Constanţa a fost marţi inundată cu păcură, afectată fiind şi o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi de sol, după ce produsul petrolier s-a scurs în timpul operaţiunii de pompare în terminalul de depozitare al unui agent economic, relatează Agerpres.

Garda de Mediu Constanţa a informat că pentru limitarea extinderii zonei poluate, angajaţi ai societăţii comerciale poluatoare au montat baraje absorbante.

- articolul continuă mai jos -

„S-a produs o poluare cu păcură pe timpul operaţiunii de pompare în terminalul de depozitare. Produsul s-a scurs în parcarea unui bloc de locuinţe de pe str. Theodor Speranţia din Constanţa, fiind afectată şi o suprafaţă de cca. 40 mp sol. Personalul societăţii a acţionat operativ, fiind montate baraje absorbante pentru limitarea extinderii zonei poluate. Pe suprafeţele contaminate s-a aplicat material absorbant biodegradabil”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Garda de Mediu Constanţa.

Potrivit sursei citate, pentru remedierea avariei ce a cauzat producerea poluării, a fost decopertat fasciculul de conducte prin care se transportă păcura.

„S-au demarat operaţiuni de ecologizare a zonei şi aducere a terenului la starea initiala”, se mai spune în comunicat.

Societatea comercială care a produs poluarea a fost sancţionată cu amenda maximă de 50.000 de lei, conform legislaţiei privind protecţia mediului.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole