Home » Articole » Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care IKEA preia unele parcuri eoliene ale Vestas în România

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care IKEA preia unele parcuri eoliene ale Vestas în România

25 oct. 2019
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care IKEA preia unele parcuri eoliene ale Vestas în România
Ascultă articolul

Consiliul Concurenţei a anunţat joi că a autorizat tranzacţia prin care IRI Investments SRL, care aparţine Grupului Ingka (partener strategic al sistemului de franciză IKEA), preia unele companii din România aparţinând Grupului Vestas Wind Systems, transmite News.ro.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

”În urma a analizei acestei concentrări economice, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea propusă nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal”, arată autoritatea de concurenţă într-un comunicat.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

IRI Investments SRL este o companie de tip holding, deţinută de Ingka Investments BV, Olanda, care aparţine Grupului Ingka.

Grupul Ingka operează în România două direcţii de business: comercializarea mobilei, articolelor de iluminat şi a celor de uz casnic şi investiţii în sectorul forestier.

Grupului Vestas activează, în principal, în industria energiei eoliene, fiind unul dintre cei mai importanţi producători de turbine eoliene şi servicii conexe, la nivel global.

În România, Grupul Vestas operează în domeniul furnizării de turbine eoliene şi serviciilor conexe, prin intermediul Vestas CEU România SRL.

Cele şapte companii preluate de către IRI Investments SRL activează în domeniul producerii şi comercializării de energie eoliană.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole