Mădălina Turza, mesaj către fiica sa: Clara, iartă-mă! A mai trecut un an şi iar marcăm cu festivism pe ici pe colo Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi. În viaţa reală nu s-a schimbat mai nimic

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Consilierul de stat în Cancelaria primului-ministru, Mădălina Turza a transmis, sâmbătă, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilităţi, un mesaj, cerându-i iertare fiicei sale, Clara, pentru că în viaţa reală nu s-a schimbat mai nimic pentru persoanele cu dizabilități.

sursa foto: Sursa foto/ Facebook/MădălinaTurza

”Clara, iartă-mă! A mai trecut un an şi iar marcăm cu festivism pe ici pe colo Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi. În viaţa reală nu s-a schimbat mai nimic”, a scris consilierul de stat Mădălina Sturza pe contul de facebook.

Ea a adăugat că singurele lucruri concrete în ultimii aproape 3 ani sunt:

• Programul de servicii RESPIRO pentru copiii şi adulţii cu dizabilităţi, „la care au aplicat extrem de puţine judeţe, în ciuda efortului de reglementare şi continuare a finaţării pe care l-am făcut de la nivelul ANDPDCA”;
• Modificarea Codului Civil pentru instituirea deciziei asistate „pentru care am parcurs un proces pe care nu-l doresc nici duşmanilor, iar pentru a cărei Metodologie de aplicare a fost necesară intervenţia directă a Premierului pentru a ieşi din meandrele birocraţiei, să-i spunem, ministeriale”;
• Programul Naţional DIN GRIJĂ PENTRU COPII care vine cu 70.000 de ore de terapii, accesibile inclusiv copiilor cu dizabilităţi, „care a fost, din nou, un drum sisific, dar insuficient pentru golul imens de servicii în sfera dizabilităţii”;
• Locurile dedicate la licee şi scoli profesionale pentru elevii cu CES şi dizabilităţi, realizate în mandatul şi prin voinţa doamnei Monica Cristina Anisie, în parteniat cu ANDPDCA şi pe baza unei decizii a CNCD obţinută de societatea civilă şi susţinută de mine;
• A 13 a indemnizaţie pentru persoanele cu dizabilităţi, în contextul inflaţiei şi al multiplelor crize prin care trecem”.

Mădălina Turza mai scrie că ”eşuăm sistematic să facem acele schimbări de substanţă la nivelul comunităţilor, adică acolo unde trăiesc oamenii aceştia, adică SERVICII de sprijin”: „Părinţii în continuare fac scandal şi sunt reticenţi atunci când apar copii cu dizabilităţi în şcolile de masă. Profesorii din învăţământul special se tem şi fac opoziţie masivă faţă de ideea de şcoli incluzive, tributari ai unor false idei vehiculate că îşi pierd locurile de muncă. Singurul lucru care se aude stringent de la comunitatea dizabilităţii, este sintagma INDEMNIZAŢII. Insuficient şi nerelevant. Indemnizaţia nu ţine loc de centre de zi sau şcoli incluzive şi ea nici nu are rolul de a acoperi nevoile familiei per ansamblu”, spune Turza.

Consilierul de stat menţionează că, între timp, ”Clara traversează Bucureştiul, la propriu, zi de zi pentru că doar acolo au găsit un centru de zi public cu program de 8 ore”: „2-3 şedinţe pe săptămână la ore imposibile aproape de casă nu sunt o soluţie pentru oamenii care muncesc. În sectorul privat/ONG nu îmi permit să plătesc între 6.000 şi 9.000 pe lună. Şi chiar dacă mi-aş permite, NU aş face-o. Mi se pare inadmisibil. Iar părinţii care şi-au amanetat viaţa sau strâng până la epuizare formulare de 2% ca să acopere costurile sunt eroii nevăzuţi ai acestui ocean de nepăsare ce trenează de 30 de ani. Şi totuşi mă încăpăţânez să aleg să muncesc, să fiu activă, să plătesc taxe şi impozite şi să nu îngroş rândurile celor care trăiesc din indemnizaţie. Pentru că încă mai cred că va veni timpul oamenilor care vor, ştiu şi pot să schimbe ceva. Până atunci, iartă-mă, Clara. Atât a putut ţara ta până acum”.