Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un referendum privind aderarea regiunii Herson la Federaţia Rusă va avea loc în ciuda tuturor încercărilor Kievului de „a intimida” locuitorii regiunii sau de „a organiza teroare informaţională”, a declarat marţi adjunctul şefului administraţiei militaro-civile pro-ruse a regiunii, Kiril Stremusov, citat de agenţia de presă oficială rusă TASS, citată de Agerpres.
„Aş dori să comentez situaţia din jurul ‘contraatacului’ (…) anunţat în mod constant de autorităţile ucrainene (…). Prin trimiterea de luptători, de ucraineni la moarte sigură, aceşti oameni (autorităţile de la Kiev) nu înţeleg că ofensivele fără rost iau zeci sau chiar sute de vieţi ale reprezentanţilor poporului ucrainean – fraţii noştri. Aşa că, vrem să spunem că indiferent ce faceţi: răspundere penală, intimidare, teroare informaţională, un referendum tot va avea loc în regiunea Herson ce va defini clar regiunea ca parte a Federaţiei Ruse”, a spus Stremousov într-un mesaj video postat pe contul său Telegram.
El a adăugat că referendumul urmează să aibă loc în curând. „După ce va avea loc referendumul, vom deveni (parte a) Federaţiei Ruse, va fi o altă istorie, o altă ţară”, a mai spus adjunctul şefului administraţiei militaro-civile pro-ruse.
Anterior, Stremusov a declarat pentru TASS că autorităţile (pro-ruse) din regiunea Herson sprijină ideea autorităţilor (pro-ruse) din regiunea Zaporojie de a organiza un referendum în aceeaşi zi. Potrivit acestuia, pregătirile sunt deja în curs, în special comisiile electorale sunt pregătite.
Pe de altă parte, agenţia France Presse aminteşte că Statele Unite au acuzat Rusia săptămâna trecută că „lucrează la anexarea teritoriilor ucrainene” intrate sub controlul său în ultimele luni, folosind acelaşi „mod de operare” ca şi pentru Crimeea în 2014.
„Guvernul rus dispune de planuri detaliate pentru a anexa o serie de regiuni din Ucraina, printre care Herson, Zaporojie, precum şi regiunile întregi Doneţk şi Lugansk”, a declarat marţea trecută Casa Albă.
Reprezentanţii „ilegitimi” pe care Moscova i-a impus în aceste zone „vor organiza referendumuri simulacru pentru reunificarea cu Rusia”, „poate în septembrie în cursul alegerilor regionale din Rusia”, a mai spus John Kirby, care coordonează comunicarea preşedintelui american Joe Biden pe probleme strategice, citat de AFP.
În acelaşi timp, Rusia încearcă să înfiinţeze bănci ruseşti acolo pentru a generaliza utilizarea rublei, „forţează rezidenţii să solicite cetăţenia rusă”, „impune pe cei fideli în serviciile de securitate”, în timp ce „sabotează internetul civil”, potrivit lui Kirby.
A anexa teritorii „cu forţa este o încălcare a Cartei ONU”, a denunţat el, promiţând „noi sancţiuni împotriva Rusiei” dacă aceasta îşi va continua pregătirile. „Moscova ar deveni şi mai mult un paria decât astăzi”, a ameninţat el.
De la începutul ofensivei din 24 februarie împotriva Ucrainei, armata rusă a cucerit o mare parte a două regiuni sudice, Herson şi Zaporojie. Ulterior, autorităţile acestor zone, aflate sub controlul Moscovei, au declarat că vor să organizeze alipirea lor la Rusia, chiar dacă oficial Kremlinul nu a afişat public acest obiectiv, notează AFP.
Asa e la ruși, referendum cu armele la tample.
dati-mi voie sa va traduc ce a vrut sa zica statul terorist Putin: a vrut sa zica ca fura teritorii strategic alese, indiferent ce zice statul suveran de la care fura!
Referendum =)), in statul terorist Putin =)), cu pistolul la tampa =)) … acest stat cr!m!nal Putin chiar ca nu are absolut nici o limita!
si indiferent de rezultatele referendumului…
@Alex, in statul terorisit Putin, la un referendum „voteaza” un singur om: tiranul Putin.
Iti pot garanta ca foaia deja exista, scorul este deja ales!
Doar că nu va fi organizat in Herson, ci in Crimeea.
Metoda e copia modelului Kosovo:operatiune de bombardamente în Belgrad și in toată Serbia,eliberarea teritoriului și oficializarea schimbării frontierelor prin forța printr-un referendum.Nimic nou.Model de succes.