Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Afacerilor Externe anunță că autoritățile elene au revizuit condițiile de intrare în Grecia în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, începând cu data de 19 decembrie 2021, ora 06:00, și până la data de 10 ianuarie 2022, intrarea în Grecia va fi permisă cu respectarea cumulativă a următoarelor condiții:
Sunt exceptați de la obligativitatea prezentării unui certificat care atestă rezultatul negativ al unui test pentru infecția cu virusul SARS CoV-2 doar copiii cu vârsta sub 5 ani.
Totodată, persoanele care intră pe teritoriul Republicii Elene și sunt diagnosticate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 la testările rapide efectuate la punctele de control al trecerii frontierei sau cele care se infectează în timpul șederii pe teritoriul elen vor fi supuse măsurii carantinei pentru o perioadă de 10 zile (în cazul persoanelor nevaccinate), respectiv pentru o perioadă de 7 zile (în cazul persoanelor vaccinate cu schema completă, cu condiția trecerii unui număr de 14 zile de la ultima doză/doza unică) la reședință sau în locații anume desemnate. (Sursa Foto: greekcitytimes.com)
De ce te-ai duce la idioți? Să le meargă Mutu Injectatu!
Cum adica, fara certificat de sclav??
Bine că în sfârșit v-ați dat seama că nu e obligatoriu certificatul poate așa nu o sa mai dezinformați că se încalcă libertatea de circulație. Mai bine mâie târziu decât niciodată.
Draggy iar minți postac, pai Omicron v-a omorât minciuna si iluzia numita certificat verde și acum și injectatii trebuie testați. Ei raspandeau și delta oricum, dar erau prinși oamenii într-o mare minciună.
Dvs oricum nu stiti sa dati raspunsuri civilizate se vede si din comentarii cum va referiti la lumea civilizata. Lipsa de ediucatie isi spune cuvantul.
mai e mult pana se intoarce surplus la guvernare?
O sa dea buzna turistii! Mai ales cei nevaccinati.
Il vor scoate imediat cum da caldura, ca le va fi foame. Teribil de foame 😀
da. Foamea este o mare problema.
PLMul, pardon, PLFul are sens științific epidemologic macar, contrar tampeniei de certificat verde. Dar pt un guturai nu are sens. Sigur, mai rămâne sa-ti pui un GPS în fund, dar în teorie nu-s date pe care nu le-ar putea afla oricum din alte baze de date și cai însă ai nevoie de MANDAT.
Sper sa nu vrea să-l normalizeze la nivel de UE, ca aia au o obsesie sa controleze oameni. 😂
De ce in fund, ești perversa?
Pot sa-ti pun o brățara cu GPS precum la la infractorii eliberați condiționat.
Bine ca nu e vară.
Nu mi se pare nimic dur. Poate doar daca iti baga mai tare betigasul in nas.
Da. Sa-l bage pana in creier.
pai dvs oricum spuneati ca nu va lasa sa plecati din canada ca va incalca drepturile si alte bazaconii sau v-ati mutat intre timp mai aproape?