Home » Anchete » Comună din județul Suceava, amendată după ce beneficiari ai ajutorului social au dat foc vegetației de la marginea drumului

Comună din județul Suceava, amendată după ce beneficiari ai ajutorului social au dat foc vegetației de la marginea drumului

Comună din județul Suceava, amendată după ce beneficiari ai ajutorului social au dat foc vegetației de la marginea drumului
sursa foto: Pixabay.com
Ascultă articolul

Comisarii de mediu s-au autosesizat de faptul că la marginea drumul comunal din Horodniceni, pe ambele părți ale drumului mai mulți cetățeni dădeau foc vegetației ierboase uscate, relatează Monitorul de Suceava.

Comisarii de mediu au început să facă verificări și au constatat că este vorba de beneficiari ai ajutorului social, care făceau „curățenie” din dispoziția conducerii Primăriei Horodniceni.

- articolul continuă mai jos -

„Acest fapt contravine prevederilor O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, unde se prevede obligația proprietarilor și deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă. Urmare a celor constatate, UAT Comuna Horodniceni a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 25.000 lei. Prin actele de control încheiate s-au stabilit masuri ferme de prevenire a situației menționate”, transmite Garda de Mediu Suceava.

sursa foto: Pixabay.com

 

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole