G4Media.ro

Companiile aeriene din Spania anunţă creşterea capacităţii pentru a face faţă cererii…

Sursa foto: Unsplash/ Darya Tryfanava

Companiile aeriene din Spania anunţă creşterea capacităţii pentru a face faţă cererii record

Companiile aeriene din Spania se aşteaptă la un sezon de vară record şi au adăugat cu 13% mai multe scaune decât anul trecut, încrezători că turiştii vor continua să călătorească, în pofida inflaţiei care pune presiune pe cheltuielile gospodăriilor, a anunţat marţi Javier Gandara, şeful Asociaţiei operatorilor aerieni spanioli, transmite Reuters, transmite Agerpres.

De la începutul lui aprilie şi până la finalul lui octombrie, asociaţia a programat până la 758.000 de zboruri, un avans de 9% faţă de perioada similară din 2023, cu o capacitate totală de până la 240 milioane de scaune.

„Totul pare să indice că vom înregistra din nou cifre record în această vară, în ceea ce priveşte cererea. Oamenii călătoresc mai mult decât înainte, în pofida tensiunilor inflaţioniste”, a declarat la o conferinţă de presă Gandara.

Companiile aeriene au majorat numărul de scaune disponibile pentru cursele aeriene între Spania şi pieţe ca Germania şi Marea Britanie, care în vara anului trecut încă se redresau după pandemie.

Serviciile către unele dintre principalele destinaţii turistice spaniole, insulele Canare şi Andaluzia, vor avea cu 14% mai multe scaune, peste media din Spania, în timp ce oraşe ca Madrid şi Barcelona vor avea cu 15% mai multe scaune decât anul trecut, a explicat Gandara.

Acesta a subliniat că impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra industriei aeriene spaniole este limitat, doar 0,2% din zborurile care pleacă din Spania au ca destinaţie Israel.

Referindu-se la posibila majorare a preţului petrolului în urma tensiunilor geopolitice, Gandara a subliniat că majoritatea operatorilor aerieni asigură un nivel minim de consum de combustibil la un preţ dat, astfel încât fluctuaţiile cotaţiilor la ţiţei să aibă un impact limitat.

Cheltuielile vizitatorilor străini în Spania au ajuns anul trecut la nivelul record de 108,662 miliarde de euro (118,260 miliarde de dolari), o creştere de 24,7% faţă de 2022 şi peste nivelul din 2019, înaintea pandemiei, când turiştii străini au cheltuit 91,912 miliarde de euro.

Şi numărul vizitatorilor străini în Spania s-a situat în 2023 la un nivel record: 85,1 milioane. Sosirile în Spania au crescut cu 18,7% faţă de 2022 şi au depăşit nivelul de dinaintea pandemiei, când s-au înregistrat 83,5 milioane, arată datele publicate recent de Institutului Naţional de Statistică (INE).

Turismul este un sector strategic pentru Spania, în condiţiile în care în 2022 a fost responsabil pentru 11,6% din Produsul Intern Brut şi 9,3% din forţa de muncă, conform datelor Institutului Naţional de Statistică.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează