Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Consiliul Local Sector 1 a aprobat marți bugetul pentru 2026 al Companiei de Investiții și Dezvoltare Sector 1 (CIDS), societate aflată în subordinea administrației locale, care estimează venituri de 25,5 milioane de lei, cheltuieli de 24,3 milioane de lei și un profit brut de aproximativ 1,17 milioane de lei.
Documentele de fundamentare arată că societatea se bazează pe servicii de proiectare, consultanță, management de proiect și implementarea unor investiții publice ale administrației locale. Pentru acest an, compania estimează venituri din exploatare de aproximativ 21,5 milioane de lei și venituri financiare de aproape 4 milioane de lei, provenite din dobânzile încasate pentru banii aflați în conturile companiei.
Programul de investiții anexat bugetului prevede cheltuieli de aproximativ 19,3 milioane de lei pentru proiecte și dotări. Printre obiectivele nominalizate se află investiții pentru Spitalul de Urgență categoria IA „Sf. Vasile cel Mare”, unde sunt prevăzute fonduri pentru dirigenție de șantier și amenajarea terenului.
Compania a inclus în program și lucrări de consolidare, modernizare și restaurare la Teatrul Nicolae Bălcescu – Parc Bazilescu. Pentru acest proiect sunt prevăzute 370.000 de lei pentru proiectare și peste 2 milioane de lei pentru execuția lucrărilor.
Un alt obiectiv cuprins în buget este proiectul de modernizare, restaurare și eficientizare energetică a Teatrului Excelsior–Masca, pentru care sunt prevăzute fonduri atât pentru proiectare, cât și pentru execuție.
Potrivit documentelor, programul de investiții mai include achiziții de echipamente, licențe software și alte dotări necesare desfășurării activității companiei.
Bugetul propus pentru 2026 prevede cheltuieli totale de aproximativ 24,3 milioane de lei. Potrivit documentelor de fundamentare, cea mai mare parte a sumelor este destinată activităților de proiectare, consultanță, management de proiect, investițiilor aflate în derulare și funcționării societății.
Unul dintre capitolele care înregistrează o creștere semnificativă este cel al cheltuielilor de personal. Compania estimează pentru anul în curs un fond salarial de aproximativ 3,57 milioane de lei, comparativ cu circa 2,17 milioane de lei în anul precedent, ceea ce reprezintă o majorare de peste 60%. Conducerea societății justifică această evoluție prin extinderea activității operaționale, creșterea volumului de contracte și necesitatea atragerii de personal specializat pentru implementarea proiectelor de investiții aflate în derulare.
Potrivit indicatorilor economico-financiari, compania estimează un număr mediu de 21 de salariați și un câștig mediu lunar de peste 10.200 de lei pentru fiecare angajat.
În pofida creșterii cheltuielilor, Compania de Investiții și Dezvoltare Sector 1 estimează că va încheia anul 2026 cu un profit brut de aproximativ 1,17 milioane de lei.
Potrivit referatului de aprobare, aprobarea bugetului este necesară pentru continuarea contractelor aflate în derulare, finanțarea activităților de proiectare și management de proiect și menținerea capacității societății de a implementa investițiile publice ale Sectorului 1.
Compania de Investiții și Dezvoltare Sector 1 a fost înființată în 2018 și are ca obiect principal de activitate serviciile de proiectare pentru clădiri și lucrări de inginerie. Potrivit documentelor oficiale, Consiliul Local Sector 1 deține peste 97% din capitalul social al societății, restul participației fiind deținut de Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului Sector 1.
Administrația locală susține că menținerea unei societăți capabile să proiecteze și să implementeze investiții publice reprezintă un instrument important pentru dezvoltarea infrastructurii locale și gestionarea proiectelor de modernizare aflate în pregătire sau în execuție în Sectorul 1.