Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Comisia Europeană (CE) a propus, marți, suspendarea totală a Acordului de facilitare a eliberării vizelor încheiat între UE și Rusia, a anunțat CE printr-un comunicat.
„O țară precum Rusia, care duce un război de agresiune, nu ar trebui să se califice pentru facilitarea eliberării vizelor atât timp cât continuă să își desfășoare politica externă distructivă și agresiunea militară împotriva Ucrainei, demonstrând un dispreț total față de ordinea internațională bazată pe norme”, se arată în comunicatul CE.
De asemenea, Executivul european prezintă marți o propunere privind nerecunoașterea pașapoartelor rusești eliberate în zonele ocupate din Ucraina.
Aceste propuneri vin în urma acordului politic la care au ajuns miniștrii afacerilor externe în cadrul reuniunii informale din 31 august cu privire la o cale comună și coordonată de urmat în ceea ce privește eliberarea vizelor pentru cetățenii ruși, mai precizează Comisia Europeană.
decuplati totul .
Putin a cedat psihic la auzul acestei stiri. A plecat brusc de la o sedinta pe tema vizelor cetatenilor rusi. The wind of change, tot mai aproape
O sa doara tare pe multi. Sunt cateva sute de mii de rusi cu foarte multi bani care iubesc confortul european. O sa se intoarca sa bea vodka in Moscova lor.
In CE situatie economica se afla rusia acum, sunt sanse mari CA cei ce isi permit sa vina in europa sa fie ori corupti, ori sustinatori directi ai regimului si pt asta beneficial financiar
#Monica….ia ti celula de partida haurara,și tunde o de aici! Ia l pe yoy,Eugen,asm,…etc! Sau câte dracu nickname-uri mai ai,și fugi!