Home » Articole » Comisia Europeană: Moldova și Ucraina vor fi cuplate complet la piața de energie electrică a UE până la începutul anului 2027 / ”Timp de trei ani, Rusia a încercat să arunce Ucraina în întuneric”

Comisia Europeană: Moldova și Ucraina vor fi cuplate complet la piața de energie electrică a UE până la începutul anului 2027 / ”Timp de trei ani, Rusia a încercat să arunce Ucraina în întuneric”

Comisia Europeană: Moldova și Ucraina vor fi cuplate complet la piața de energie electrică a UE până la începutul anului 2027 / ”Timp de trei ani, Rusia a încercat să arunce Ucraina în întuneric”
Sursa foto: Sergei SUPINSKY / AFP
Ascultă articolul

Comisia Europeană a oferit, luni, la Kiev, un nou pachet de sprijin Ucrainei pentru asigurarea sistemului său energetic și pentru a permite integrarea sa deplină pe piața energetică europeană.

Acest pachet va permite cuplarea completă a pieței de energie electrică a Ucrainei cu UE până la începutul anului 2027, împreună cu Moldova, precum și continuarea integrării în sectorul gazelor din UE, cu condiția ca Ucraina să accelereze semnificativ reformele de piață necesare, anunță Comisia Europeană într-un comunicat de presă. De asemenea, acest pachet va spori securitatea aprovizionării în Ucraina și în întreaga regiune, deoarece Comisia va acorda asistență pentru achizițiile necesare de gaze.

- articolul continuă mai jos -

„Timp de trei ani, Rusia a încercat să arunce Ucraina în întuneric prin atacarea neîncetată a infrastructurii energetice. Acest lucru trebuie să înceteze pentru totdeauna. Prin pachetul pe care îl oferim astăzi, Europa se va asigura că Ucraina are un sistem energetic rezistent, sigur și competitiv. Mai multă energie regenerabilă și integrarea deplină a piețelor energiei vor duce la o mai mare securitate energetică atât pentru Ucraina, cât și pentru Uniunea Europeană”, a declarat președinta Comisiei, Ursula von der Leyen.

Totodată, Comisia va ajuta la finanțarea achizițiilor de gaze. ”Acest lucru va duce la rezerve ample de gaze pentru a asigura securitatea aprovizionării, în beneficiul atât al Ucrainei, cât și al regiunii în general”, se precizează în comunicat.

Pachetul vaaccelera investițiile în energia regenerabilă, adăugând cu până la 1,5 GW de capacitate de generare. Aceasta reprezintă o creștere de aproximativ 25% a capacității totale de generare a energiei regenerabile în Ucraina.

Aceste noi măsuri se vor baza pe sprijinul de peste 2 miliarde de euro acordat de UE în ultimii trei ani pentru a spori reziliența sistemului energetic al Ucrainei și pentru a garanta accesul populației la energie.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole