Home » Analize » Comisia de anchetă privind influența rusă: UE lansează o procedură de infringement împotriva Poloniei

Comisia de anchetă privind influența rusă: UE lansează o procedură de infringement împotriva Poloniei

Comisia de anchetă privind influența rusă: UE lansează o procedură de infringement împotriva Poloniei
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Comisia Europeană a anunțat miercuri că lansează o acțiune în justiție împotriva Poloniei din cauza creării de către aceasta a unui organism controversat care investighează „influența rusă” și care este considerat ca vizând opoziția, transmite agenția AFP.

Anunțul privind procedura de infringement a venit în ciuda faptului că președintele polonez Andrzej Duda a declarat săptămâna trecută că va propune modificarea legii privind acest grup, după criticile aduse de executivul UE și de Statele Unite.

- articolul continuă mai jos -

La doar câteva zile după ce a semnat legea, Duda a declarat că va propune un amendament pentru a împiedica comisia să impună sancțiuni dure persoanelor pe care le investighează, afirmând că „acest lucru elimină o mare parte din controversele din jurul” legii.

La începutul lunii iunie, președintele polonez a dat undă verde creării unei comisii de anchetă privind „influența rusă în Polonia”, un organism calificat drept „neconstituțional” și „stalinist” de către opoziție și o serie de experți juridici în perspectiva alegerilor legislative din toamnă.

Formată din nouă membri aleși de o cameră inferioară dominată de tabăra naționalistă populistă, comisia va putea decide dacă liderii politici ai țării au cedat sau nu influenței rusești în perioada 2007-2022 și să-i condamne, fără un control judiciar eficient, avertizează observatorii.

Oricine va fi găsit vinovat ar putea avea interdicția de a ocupa funcții publice și la informații clasificate timp de 10 ani, pentru „a-i împiedica să acționeze din nou sub influența Rusiei în detrimentul intereselor Republicii Polone”, potrivit legii.

Guvernul spune că o astfel de Comisie este esențială pentru a elimina influența rusă în Polonia, un aliat fidel al Ucrainei, atacată de Moscova. „Sper că parlamentul va alege în mod responsabil membrii comisiei”, a declarat luni Andrzej Duda într-o declarație televizată, precizând că a semnat legea adoptată cu trei zile mai devreme de parlamentul controlat de partidul Lege și Justiție (PiS) și aliații săi.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole