G4Media.ro

Comisarul european al Economiei, despre cazul de corupție din Parlamentul European: Ruşinos…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Comisarul european al Economiei, despre cazul de corupție din Parlamentul European: Ruşinos şi intolerabil. Afectează grav reputaţia instituției UE

Presupusul caz de corupţie în favoarea Qatarului în care sunt implicaţi reprezentanţi ai Parlamentului European „afectează grav reputaţia” acestei instituţii a UE, a declarat comisarul european al Economiei, italianul Paolo Gentiloni, duminică, conform Agerpres.

În acest caz, un judecător belgian anchetează „plata unor importante sume de bani sau oferirea unor cadouri semnificative unor terţi aflaţi într-o poziţie politică şi/sau strategică ce permite, în cadrul Parlamentului European, influenţarea deciziilor” acestei instituţii, a reamintit duminică parchetul.

Şase suspecţi au fost reţinuţi vineri în Belgia, printre care vicepreşedinta elenă a Parlamentului European, Eva Kaili, fostul eurodeputat italian Pier-Antonio Panzeri şi secretarul general al Conferinţei Sindicale Internaţionale (CSI), Luca Visentini, şi el italian.

Patru dintre cele şase persoane reţinute au fost inculpate şi încarcerate, printre care şi Eva Kaili.

„Acest caz ruşinos şi intolerabil” „afectează grav reputaţia” Parlamentului European, a spus Gentiloni în cadrul unei emisiuni la Rai.

„Parlamentul European a fost întotdeauna vârful de lance în privinţa drepturilor. Probabil că nu a fost dotat cu puteri suficiente, însă în privinţa principiilor a fost întotdeauna un punct de referinţă”, a subliniat el.

„Dacă se confirmă că cineva a primit bani pentru a încerca să influenţeze opinia Parlamentului European, cred că ar fi unul dintre cele mai dramatice cazuri de corupţie din ultimii ani”, a adăugat comisarul european.

Soţia şi fiica lui Pier-Antonio Panzeri au fost de asemenea arestate în Italia în virtutea unui mandat european emis de parchetul belgian, suspectate că au avut cunoştinţă şi au beneficiat de avantajele financiare sau de alte natură primite de fostul eurodeputat. Ele au fost plasate în arest la domiciliu.

Conform unor documente ale justiţiei belgiene care însoţesc mandatul european de arestare, consultate de agenţia italiană de presă ANSA, Panzeri este suspectat că s-a folosit de influenţa sa în Parlamentul European „în avantajul Qatarului şi Marocului”.

Scandalul a izbucnit în plină desfăşurare a Campionatului Mondial de Fotbal din 2022, în contextul în care ţara gazdă, Qatarul, este nevoită să depună eforturi pentru a-şi apăra reputaţia, criticată în privinţa drepturilor omului, în special cele ale lucrătorilor.

Cazul survine de asemenea înaintea unei sesiuni plenare a Parlamentului European la Strasbourg, unde relaţia dintre UE şi Qatar ar urma inevitabil să apară în dezbateri.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Sunteți corupți toți oricum. Așteptăm ancheta presedintelui Comisiei Europene privind achiziția de vaccinuri Pfizer.

  2. spre deosebire de Romania lui Ciuca,Ciolacu &toata sleahta de parlamentari” cinstiti”pana la genunchiul broastei ,acolo sunt legi de pedepsire a coruptilor,dar pe plaiul mioritic sunt legi de ocrotire a coruptilor&mafiotilor!acolo fiti siguri ca raman fara un ban,aici nici o sansa ca statul sa recupereze ceva, raman cu banii furati in buzunar, plus ca acolo e Kovesi,aici avem CCR&altii care fac totul pentru apararea coruptilor!De aceea ar vrea baietii „destepti” sa ne scoata din CE,ca sa nu mai stea cu frica si sa ne ia si cenusa din sobe!

  3. Nu n primit in Schengen din cauza coruptiei, ai?