Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Guvernul este pe care să aplice măsura comasării școlilor prin creșterea cheltuielilor cu salariile, deși măsurile sunt prezentate drept unele de austeritate, potrivit unei analize Edupedu.ro. Fenomenul a fost semnalat sumar în dezbaterea publică de marți, 5 august 2025, pe marginea proiectelor de metodologii și acte normative aflate în consultare, care ar urma să aplice măsurile de austeritate din Legea 141/2025, cunoscută drept „legea Bolojan”, scrie Edupedu.ro.
„Să zicem că avem o școală de 450 de elevi și o școală de 420 de elevi, care, evident, aflându-se sub limita impiusă de lege, de 500 de elevi, sunt în posiblitatea de a se comasa. Și aici, din punctul nostru de vedere, vedem posibilă doar dispariția unui post de director, dar cred că e posibil să apară înființarea unui post de director adjunct la 870 de elevi”, a spus Viforel Dorobanțu în cadrul dezbaterii.
Răspunsul secretarului de stat din MEC, Sorin Ion, unul dintre cei noi moderatori ai dezbaterii din partea MEC, a fost: „Foarte bine să apară un director adjunct pentru că se încadrează în reglementările din regulamentul de organizare și funcționare. Dacă școala va îndeplini condițiile să aibă director adjunct când va avea și este deja un ajutor dat în situația în care s-a extins destul de mult activitatea managerială”.
Ceea ce nu a precizat oficialul ar fi că măsurile au fost prezentate de Guvern și de ministrul Educației Daniel David, chiar și de secretarul de stat citat, drept unele de austeritate, nu de reformă. Austeritate înseamnă o reducere a cheltuielilor publice. Ministrul Educației a spus în mai multe ieșiri publice că „nu mai sunt bani pentru salarii și burse, pentru tot anul”, dacă nu se iau aceste măsuri.
Edupedu s-a situat de la inceput pentru mersul lucrurilor ca inainte. Nu mai au relevanta nici cand au dreptate.