Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Institutul Naţional de Hidrologie a emis miercuri o avertizare Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din judeţul Caraş-Severin, valabilă până la ora 22:00, şi o atenţionare Cod galben pentru râuri din judeţele Sibiu, Vâlcea şi Argeş, valabilă până la ora 24:00, transmite Agerpres.
Conform INHGA, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de inundaţie pe râurile mici din bazinele hidrografice Timiş – bazin amonte confluenţă cu râul Pârâul Rece, Timiş – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Pârâul Rece – amonte S.H. Caransebeş, judeţul Caraş-Severin.
Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografice Timiş – bazin amonte confluenţă cu râul Pârâul Rece.
De asemenea, conform atenţionării Cod galben, valabilă până la ora 24:00, sunt posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinul hidrografic Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt – amonte Ac. Ioneşti, judeţele Sibiu, Vâlcea şi Argeş.
Fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Lotru, subliniază hidrologii.