Home » Articole » Cod galben de ceaţă, în judeţele Caraş-Severin, Arad şi Timiş / Vizibilitate redusă pe autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti şi A3 Bucureşti-Ploieşti

Cod galben de ceaţă, în judeţele Caraş-Severin, Arad şi Timiş / Vizibilitate redusă pe autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti şi A3 Bucureşti-Ploieşti

Cod galben de ceaţă, în judeţele Caraş-Severin, Arad şi Timiş / Vizibilitate redusă pe autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti şi A3 Bucureşti-Ploieşti
Sursa foto: Pixabay.com
Ascultă articolul

Judeţele Caraş-Severin, Arad şi Timiş se află, sâmbătă dimineaţă, sub atenţionare nowcasting Cod galben de ceaţă, vizibilitatea fiind redusă sub 200 de metri şi, în unele zone, chiar sub 50 de metri, anunţă meteorologii. Vizibilitatea este redusă şi pe autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti şi A3 Bucureşti-Ploieşti.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condiţiilor meteo nefavorabile, potrivit news.ro.

- articolul continuă mai jos -

”Sunt semnalate condiţii de ceaţă, fenomen meteo care reduce vizibilitatea în trafic, pe alocuri sub 100 de metri, pe întreg tronsonul kilometric al autostrăzilor A1 Bucureşti-Piteşti şi A3 Bucureşti-Ploieşti. De asemenea, vizibilitatea este redusă în trafic din cauza ceţii sub 200 de metri, izolat chiar sub 50 de metri, pe mai multe drumuri din judeţele Arad şi Prahova”, a precizat sursa citată.

Pe autostrăzile A2 Bucureşti-Constanţa şi A4 Ovidiu-Agigea se circulă în condiţiile unui carosabil parţial uscat, cu vizibilitate bună şi fără evenimente rutiere în desfăşurare.

Se circulă în condiţiile unui carosabil umed pe DN 67C, pe tronsonul Novaci-Rânca, judeţul Gorj, fără restricţii de circulaţie.

”Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare. De asemenea, recomandăm şoferilor ca înainte de a porni în călătorie, să se intereseze cu privire la starea părţii carosabile, să aibă autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă şi să reducă viteza, folosind frâna de motor”, a menţionat Centrul Infotrafic.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole