Home » Articole » CNSU a aprobat achiziţionarea a 500 de concentratoare de oxigen de mare capacitate

CNSU a aprobat achiziţionarea a 500 de concentratoare de oxigen de mare capacitate

CNSU a aprobat achiziţionarea a 500 de concentratoare de oxigen de mare capacitate
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Ascultă articolul

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, marţi, achiziţionarea a 500 de concentratoare de oxigen de mare capacitate.

Potrivit unui comunicat al CNSU, Hotărârea nr. 79 vizează aprobarea majorării cantităţilor de produse din categoria stocurilor de urgenţă medicală, de strictă necesitate, cu cantitatea de 500 de concentratoare de oxigen de mare capacitate.

- articolul continuă mai jos -

„Facem precizarea că aceste produse vor fi achiziţionate pentru completarea stocurilor deja existente, iar în condiţiile în care situaţia în dinamică va impune creşterea numărului de concentratoare de oxigen de mare capacitate, acestea vor fi solicitate inclusiv prin mecanismul european de protecţie civilă”, se arată în comunicat.

Conform textului hotărârii, CNSU propune ca, pentru asigurarea fondurilor necesare achiziţionării concentratoarelor, „să fie alocate la nevoie Ministerului Afacerilor Interne, pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, sumele necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului”.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole