G4Media.ro

CNN: Militari ucraineni susţin că au descoperit resturile unei drone de fabricaţie…

Sursa foto: CNN

CNN: Militari ucraineni susţin că au descoperit resturile unei drone de fabricaţie chineză, modernizată şi înarmată, care a fost folosită de Rusia

Militari ucraineni au găsit pe teritoriul lor rămăşiţele a ceea ce pare a fi o dronă de uz civil, fabricată de o companie chineză, modernizată şi înarmată, ce ar fi fost folosită de Rusia, transmite joi EFE, care citează postul american CNN, potrivit Agerpres.

Drona a fost doborâtă într-o pădure ucraineană a cărei localizare nu este specificată, iar rămăşiţele ei au fost arătate jurnaliştilor de la CNN de militari ucraineni, care au dat asigurări că au doborât-o cu armele lor automate Ak-47.

Potrivit CNN, este vorba despre o dronă Mugin-5, vehicul aerian fără pilot (UAV) fabricat de o companie chineză cu sediul în oraşul-port Xiamen, pe coasta de est a ţării asiatice.

Postul de televiziune american citează unii bloggeri specializaţi în tehnologie care spun că aceste dispozitive sunt cunoscute sub denumirea de „drone Alibaba”, deoarece sunt disponibile pentru vânzare pentru aproximativ 15.000 de dolari pe piaţa chineză online, inclusiv la distribuitorii Alibaba şi Taobao.

Compania Mugin Limited a confirmat pentru CNN că este într-adevăr fuzelajul unui dispozitiv produs de ea şi a descris incidentul drept „profund nefericit”.

În opinia CNN, acesta este cel mai recent exemplu de utilizare a unei drone civile care este modernizată şi înarmată pentru a fi folosită în invazia Rusiei din Ucraina, semn că tiparele de război folosite de Moscova se schimbă rapid.

Militarii ucraineni au declarat pentru CNN că drona zbura foarte jos când a fost observată şi suficient de aproape pentru a fi doborâtă cu arme automate şi că drona a fost adaptată pentru a transporta o bombă.

Drona comercială înarmată nu avea instalată o cameră, ceea ce înseamnă că nu ar fi putut fi folosită pentru supraveghere şi, în esenţă, face din această dronă o „bombă stupidă”, potrivit lui Chris Lincoln-Jones, ofiţer în rezervă al armatei britanice şi specialist în drone, consultat de CNN.

„Această dronă pe care am văzut-o ar fi mult mai eficientă dacă ar avea o cameră decentă”, a spus Lincoln-Jones.

El a adăugat că acest incident cu dronă comercială este o dovadă în plus în sprijinul teoriei că Rusia nu este o superputere militară.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Si nu se cunoaste data productiei dronei respective? Adica a ajuns in Rusia inainte sau dupa impunerea sanctiunilor?

    • China nu respecta sancțiunile. (Nici Turcia, membra NATO, asa ca de ce le-ar respecta China?)

    • @Florin4 – Pai daca le-or fi comandat rusii pe alibaba, despre ce sanctiuni vorbim? Ca doar nu e nevoie sa faca comanda chiar din rusia ci dintr-o alta tara, una mai prietenoasa cu ei.

  2. Ce să mai discute Zelenski cu China? Este clar că trebuie să ne pregătim de un război si mai crâncen in SE Asiei.
    In principiu Rusia va fi înfrântă in Ucraina si in paralel China va fi înfrântă in SE Asiei.
    Practic asta deschide calea Occidentului să furnizeze si echipamente vechi Ucrainei, nu doar antice si deci să zdrobească hoardele putleriste!