Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Bombardamentele forțelor ucrainene au avariat clădirea administrației orașului Donețk, capitala regiunii Donețk, a declarat duminică administrația orașului, susținută de Rusia, relatează Reuters.
Administrația a precizat pe aplicația de mesagerie Telegram că intrarea principală în clădire a fost lovită și că mai multe mașini din apropiere au fost avariate.
Nu a existat o reacție imediată din partea Ucrainei la atac.
Orașul Donețk este controlat de Republica Populară Donețk, susținută de Rusia, din 2014. Rusia a trecut în septembrie la anexarea regiunilor Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie din Ucraina, în cea mai mare extindere a teritoriului rusesc din cel puțin jumătate de secol.
Moscova a declarat anexările după ce a organizat ceea ce a numit referendumuri în zonele ocupate din Ucraina. Guvernele occidentale și Kievul au declarat că voturile au încălcat dreptul internațional și au fost coercitive și nereprezentative.
spetzal operatzya, bosii mei!