Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni, după ședința conducerii partidului, că la ora 13.00 va avea loc o ședință la Guvern cu miniștrii de linie, urmată de ședința coaliției, în cursul serii, pe tema eliminării facilităților fiscale în anumite domenii.
Nicolae Ciucă a subliniat că încă nu a fost luată o decizie.
„Au fost discutate aspectele care țin de posibilitatea de a obține mai multe fonduri la buget, cele pe care le-ați menționat privind taxarea suplimentară a jocurilor de noroc, taxa pe vicii, redevențele și tot ceea ce poate să constituie buget suplimentar au fost discutate și analizate ținând cont de nevoia de a menține fondurile pentru investiții”, a mai declarat liderul PNL.
În ceea ce privește eliminarea scutirii de plata CASS în agricultură și construcții, Nicolae Ciucă a declarat: „Toate aceste măsuri trebuie să fie și rezultatul dialogului pe care îl avem cu domeniul asupra căruia intenționăm să intervenim. Păstrarea dialogului este absolut necesar înainte de a lua o decizie. De aceea dați-mi voie să nu pronunț niciun fel de abordare, pentru că simt nevoia acestui dialog cu mediul de afaceri. (…) Trebuie să vedem fiecare domeniu ce aport are la bugetul de stat și dacă aveam un domeniu care aduce plusvaloare ar fi impardonabil să intervenim. În PNRR există deja ca până la finele anului 2026 treptat să fie eliminate aceste facilități”.
Propuneri excelente , benefice pt buget , cu mentiunile :
– taxarea suplimentarea a jocurilor de noroc, sa fie realizata pe veniturile organizatorilor de jocuri de noroc si a firmelor in ale caror spatii se organizeaza jocuri de noroc, si nu a participantilor, sa fie platite la stat la termene lunare, iar drept consecinta a neplatii, sa fie suspendarea activitatii firmei neplatitoare, concomitent si cu sigilarea locatiilor in care se desfasoara acestea , pana la plata ei, indiferent ca in aceste locatii se desfasoara si alte activitati .
iar suprataxarea , sa nu fie realizata prin stopaj la sursa de la participanti .
-suprataxa pe vicii, sa fie stabilita pt orice firma si spatiu care are in obiectul de activitate, inclusiv comercializarea, si nu numai producerea de bunuri generatoare de vicii , iar consecinta neplatii la un termenul lunar, sa fie suspendarea firmei, sigilarea spatiilor de comercializare si productie, confiscarea pana la cuantumul taxei a bunurilor existente ;
Ar fi masuri foarte severe, dar necesare si pt buget, si pt sanatatea si viitorul in primul rand al tinerilor .
– Taxe pe redevente, la nivelul celor din statele din care sunt firmele beneficiare ;
Eventuala neacceptate a propunerilor PNL, propuneri de stanga, de catre partenerul PSD, ar conduce la idea, ca PSD ul dlui Ciolacu, nu ar avea practic o politica economica sociala de stanga .