G4Media.ro

Cîţu: PNL va încerca să facă o majoritate după votul de mâine…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Cîţu: PNL va încerca să facă o majoritate după votul de mâine / Nu înţeleg asta cu „pasul în spate”

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat marţi că liberalii vor încerca să formeze o majoritate după votul de miercuri din plenul Parlamentului în cazul guvernului propus de Dacian Cioloş.

„PNL va încerca să facă o majoritate în jurul PNL după votul de mâine. Vom pune pe masă toate opţiunile, soluţiile pentru această iarnă, vom vedea după aceea care este răspunsul. (…) Protocolul, dacă vă uitaţi la el, este simplu: PNL în această coaliţie are funcţia de premier”, a afirmat Cîţu la Parlament, după o întâlnire cu aleşii liberali.

Potrivit acestuia, negocieri au loc tot timpul.

Întrebat dacă este dispus să facă un pas în spate pentru formarea coaliţiei, Cîţu a răspuns: „Nu înţeleg asta cu pasul în spate. Toţi trebuie să facem pasul în faţă aici, acum. Toţi trebuie să ne asumăm această guvernare. PNL are nişte decizii ale PNL, ele sunt nişte decizii ale PNL. Niciun alt partid nu poate să cenzureze deciziile PNL”.

El a fost întrebat şi dacă estimează că această criză se va prelungi şi va rămâne premier interimar până în primăvară.

„Eu sper că nu, dar dacă asta va fi decizia politică, veţi vedea că vom putea gestiona această perioadă. Avem resursele, avem şi acest plan pe masă pentru a ne asigura că românii nu suferă de pe urma iresponsabilităţii clasei politice”, a spus preşedintele PNL.

Sursa: Agerpres

Foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

42 comentarii

  1. Voi il mai suportati??? 🙂 )))

    • Cred ca nici ma-sa nu-l mai suporta. Dar e util cuiva, se face pres in fata mediului de afaceri in detrimentul populatiei cand e vorba de masuri anti-covid, de exemplu.

    • Da!

    • Da, pentru ca am incredere in Presedinte si Presedintele stie care e raul cel mai mic.

    • @Ciobi – Pace tie, fiule ratacitor! Domnu sa te-mbucure!

    • Opinie nepopulara: Eu il suport pentru ca Catu pentru ca se straduieste sa faca ce poate sa faca data fiind situatia in care se afla. Va asigur ca el are mereu intetii bune, dar este un om destul de moale si cam face ce ii spun altii. Eu nu mai suport biroul PNL care se cramponeaza de jocuri politice. Problema acolo este. Orban se impunea in fata lor, ii cam forta sa faca ce trebuie sa faca ca sa iasa bine pentru Romania, de aceea nu l-au vrut si au facut toate mizeriile ca sa iasa Catu.
      Stiu ca lumea se ia de Catu, dar si daca Catu pleaca maine, problema de fond nu dispare.

    • Mă-sa a decedat in vara asta dar nici macar asta nu l-a afectat! Rămâne un nesimțit incurabil!

    • Rusine , domnule Citu ,
      domnule Iohannis !

      De ce profitati de criza sociala
      si votati pensii speciale extinse,
      in loc sa votati abrogarea lor , domnule Citu,
      domnule Kelemen ??

      Sa ne spuneti ,
      ce faceti cu taxele si impozitele noastre ,
      domnule Citu !!

      Cat tupeu sa ai ,
      domnule Citu,
      sa livrezi pensii speciale extinse
      in plina criza sociala ??

      Nu ne-ati promis tupeul asta , domnule Citu,
      domnule Kelemen ,
      domnule Iohannis !!

      Sa ne spuneti ,
      ce faceti cu taxele si impozitele noastre ,
      domnule Citu !!

      De ce va este frica sa transparetizati
      ceea ce faceti voi cu fiecare leuț din
      taxele si impozitele noastre ??

      De ce ati „livrat” catre Parlament
      ordonanta care modifica
      Legea 504/2002 a audiovizualului si
      Ordonanta de Guvern nr 39/2005 privind cinematografia ,
      care va permite CNA sa impuna cenzura
      pe tot mediul online ?

      De ce atentati la libertatea de exprimare,
      domnule Citu ??
      Ce schelet aveti , la comun cu
      Kelemen
      care face politica altei tari,
      aici pe teritoriul Romaniei ???

      Asta nu ati promis sa livrati,
      domnule Citu !!

      Din 1989 ,
      nimeni nu a mai atentat la libertatea de exprimare in tara asta ,
      domnule Citu!!

      Ce „schelet” la comun , aveti cu
      Kelemen
      si politica altei tari pe care dansul o face aici,
      pe teritoriul Romaniei ,
      domnule Citu ,
      domnule Iohannis ??

      Din 5 octombrie 2021 incercati sa distrugeti
      libertatea de exprimare
      cu proiectul de lege care a trecut neobservat din cauza
      crizei politice creata de voi,
      domnule Citu ,
      domnule Iohannis ,
      domnule Kelemen !!

      Ce schelet aveti ,la comun cu
      Kelemen
      si politica altei tari pe care dansul o face aici,
      pe teritoriul Romaniei ,
      domnule Citu
      domnule Iohannis ?

      De ce ati emis ordonanta care distruge
      libertatea de exprimare ,
      domnule Citu ?
      Ce schelet ,
      la comun cu Kelemen,
      aveti in dulap , domnule Citu?

      Cine esti tu sa „bagi pumnul in gura”
      libertatii de exprimare ,
      domnule Citu ?

      De ce nu „arestati” politic
      senatorul de Iasi Sosoaca care distruge centrele de vaccinare ,
      deputatul Simion si pe cei de la
      Noua Dreapta
      care indeamna sa nu se vaccineze lumea
      si sa nu poarte masca ?
      Ce schelet aveti in dulap , domnule Citu,
      domnule Iohannis ,
      domnule Bode ?

      Ce faceti cu apetitul
      doamnei Sosoaca ,
      domnului Tirziu ,
      domnului Simion ,
      a celor de la Noua Dreapta ,
      pentru cr.i.ma ,
      domnule Citu,
      domnule Iohannis ??

      Mor romanii sufocati prin spitale ,
      mor copii si bebelusi ,
      mor femei gravide si bunici , mor tatici
      din cauza crizei create de voi ,
      domnule Iohannis ,
      domnule Citu ,
      domnule Kelemen,
      domnule Bode !!

      De ce sa va platim , domnule Citu,
      domnule Iohannis ,
      domnule Kelemen ,
      domnule Bode ?

      Bolnavii de covid iau foc in spitalele din tara,
      domnule Iohannis !!

      Bolnavii de covid din Aachen nu iau foc,
      domnule Iohannis !!

      De ce sa va mai platim , domnule Citu ,
      domnule Iohannis ??

      Sa ne spuneti ,
      ce faceti cu taxele si impozitele noastre ,
      domnule Citu !!

      De ce va este frica sa transparetizati
      ceea ce faceti voi cu fiecare leuț din
      taxele si impozitele noastre ??

      Padurari onesti , jurnalisti si ecologisti
      au fost mutilati ,
      au fost mutilati ,
      au fost mutilati prin padurile tarii ,
      domnule Citu , domnule Iohannis !!

      Va incape piciorul in pantoful de golf,
      domnule Iohannis ?

      De ce sa va platim , domnule Citu,
      domnule Kelemen ,
      domnule Iohannis ,
      domnule Bode ?

      Sa ne spuneti ,
      ce faceti cu taxele si impozitele noastre ,
      domnule Citu !!

      De ce va este frica sa transparetizati
      ceea ce faceti voi cu fiecare leuț din
      taxele si impozitele noastre ??

      Senatori si deputati raspandesc noul virus pe strazile tarii , domnule Citu ,
      domnule Kelemen ,
      domnule Iohannis ,
      domnule Bode ?

      De ce nu sunt arestati
      senatorii si deputatii care raspandesc noul virus
      pe strazile tarii ,
      domnule Citu ,
      domnule Kelemen ,
      domnule Iohannis ,
      domnule Bode ?

      Ce schelet aveti in dulap , domnule Citu,
      domnule Kelemen ,
      domnule Iohannis ,
      domnule Bode ?

      De ce sa va platim indemnizatii , domnule Citu, domnule Kelemen ,
      domnule Iohannis ,
      domnule Bode?

      Sa ne spuneti ,
      ce faceti cu taxele si impozitele noastre ,
      domnule Citu !!

      De ce va este frica sa transparetizati
      ceea ce faceti voi cu fiecare leuț din
      taxele si impozitele noastre ??

      Ce faceti cu banii daca ati blocat autostrazile,
      din nou ,
      domnule Iohannis , domnule Citu ?

      Cate pensii speciale extinse
      paltiti cu banii pentru autostrazi ,
      domnule Iohannis , domnule Citu ??

      Intr-o saptamana ati impins tara inapoi cu
      3 ani
      pentru congresul rusinii ,
      domnule Iohannis ,
      domnule Citu !!

      Asta nu ati promis sa livrati , domnule Citu,
      domnule Kelemen ,
      domnule Iohannis ,
      domnule Bode ?

      Asta nu face parte din fisa postului
      presedintelui , domnule Iohannis !

      Asta nu face parte din fisa postului
      premierului , domnule Citu !!

      De ce va lasati tras de sfori de „esentiali”,
      domnule Iohannis ??
      Ce schelet aveti in dulap ,
      domnule Iohannis ??

      De ce sa va platim indemnizatie ,
      domnule Citu ,domnule Kelemen ,
      domnule Iohannis ,
      domnule Bode ?

      De ce ati deviat de la „valorile asumate”,
      domnule Iohannis ,
      domnule Citu ?

      Devierile nu fac parte din fisa postului
      presedintelui , domnule Iohannis !

      Vrem dovezi ca esti tu Iohannis
      pe care l-am votat in 2014 !!

      Devierile nu fac parte din fisa postului
      premierului , domnule Citu !!!

      De ce ati pus stop reformelor
      de fiecare data cand tara a mers pe un drum bun,
      de fiecare data cand tara a mers pe un drum bun,
      de fiecare data cand tara a mers pe un drum bun,
      domnule Iohannis ,
      domnule Citu ,
      domnule Kelemen ?

      De ce ati scos coruptia din strategia nationala,
      domnule Iohannis ?
      Nu puteti pacali partenerii daca scoateti
      coruptia din strategia nationala ,
      domnule Iohannis !
      Partenerii stiu ca tu ai produs criza in tara ,
      domnule Iohannis !!

      Nu esti cel mai onest cetatean !

      De ce sa platim indemnizatii ,
      domnule Iohannis ??

      Speram ca si partenerii sa nu mai vireze bani PNRR!!!
      Speram ca si partenerii sa nu mai vireze bani PNRR!!!
      Speram ca si partenerii sa nu mai vireze bani PNRR!!!

      De ce va este frica de desfintare SIIJ,
      domnule Iohannis ,
      domnule Citu ,
      domnule Kelemen ?

      Ce schelet aveti in dulap ,
      domnule Kelemen ??

      Padurari onesti , jurnalisti si ecologisti au fost mutilati prin padurile tarii ,
      domnule Kelemen !!

      Cati primari ,
      in afara de primarita UDMR din Bihor,
      aveti de scapat de justitie ,
      domnule Kelemen ??

      Ati facutde rusine electoratul maghiar,
      domnule Kelemen !!
      Ati facut de rusine electoratul maghiar,
      domnule Kelemen !!
      Ati facut de rusine electoratul maghiar,
      domnule Kelemen !!

      Romanii si maghiarii onesti nu se tem de reforme in justitie , domnule Kelemen !!

      Voi ,
      domnule Iohannis ,
      domnule Citu ,
      domnule Kelemen , de ce va temeti de reformele din justitie
      in asa hal
      incat ati produs o criza cat o tara ??
      Ce schelet aveti in dulap , domnule Iohannis,
      domnule Citu ,
      domnule Kelemen ??

      Tara merge bine cu concursuri pentru posturile cheie, domnule profesor Iohannis ,
      domnule Citu ,
      domnule Kelemen ,
      domnule Bode!!

      Si voi stiti asta , foarte bine , domnule Iohannis, domnule Citu ,
      domnule Kelemen ,
      domnule Bode !!

      De ce va este frica de concursuri si
      in special
      de concursul pentru posturile cheie la DIICOT,
      DNA si Parchetetul General ,
      domnule Iohannis ,
      domnule Citu ,
      domnule Kelemen ,
      domnule Bode ??
      Ce schelet aveti in dulap , domnule Iohannis,
      domnule Citu ,
      domnule Kelemen ,
      domnule Bode??

      De ce ati demis-o pe Laura Codruta Kovesi,
      domnule Iohannis ?
      Ce schelet aveti in dulap ,
      domnule Iohannis ?

      De ce ati stopat reformele numind pe Predoiu
      la justitie , domnule Iohannis ?
      Ce schelet aveti in dulap ,
      domnule Iohannis ?

      Ati tinut tara pe loc 7 ani ,
      intentionat ,
      domnule Iohannis !!

      De ce ati numit-o pe Hosu la DIICOT ,
      domnule Iohannis ??
      De ce ati facut praf si pulbere dosarul
      10 august,
      domnule Iohannis ??
      Ce schelet aveti in dulap ,
      domnule Iohannis ?

      Ati lungit bataia de joc a romanilor
      cu fiecare „Hosu” numit
      cu fiecare „Predoiu” numit
      cu fiecare „Citu” numit
      cu fiecare „Bode” numit
      si acum cu un „Cristian Pistol” numit ,
      domnule Iohannis !!

      De ce ati blocat autostrazile , din nou,
      domnule Iohannis , domnule Citu ?

      Domnule Iohannis , jucati table cu Dragnea??
      Vrem dovezi ca esti tu Iohannis pe care
      l-am votat in 2014 !!

      Cate pensii speciale extinse ,
      paltiti din banii pentru autostrazi ,
      domnule Iohannis , domnule Citu ??

      Ce faceti cu banii daca ati blocat autostrazile,
      domnule Iohannis ??

      Sa ne dai ministrul inapoi ,
      domnule Iohannis !!

      Sa ne spuneti ce faceti cu banii daca ati blocat autostrazile,
      domnule Iohannis !!

      Sa ne spuneti ,
      ce faceti cu taxele si impozitele noastre ,
      domnule Citu !!

      De ce va este frica sa transparetizati
      ceea ce faceti voi cu fiecare leuț din
      taxele si impozitele noastre ??

      De ce sa platesca cetatenii ,
      patronii presedintelui ,
      salariu si privilegii ca fost sef de stat ,
      sub forma de :
      … auzi acolo !!
      – indemnizatie lunara in cuantum de 75% din indemnizatia acordata Presedintelui Romaniei
      in exercitiu!!
      – automobil !!
      – locuinta de protocol cu post de consilier si secretar incadrat ,
      daca dumneavoastra nu respectati fisa postului din contractul-juramant , domnule Iohannis ??

      Va bateti joc de romani ,
      domnule Iohannis si asta nu face parte din fisa postului presedintelui !!

      Rusine , domnule Iohannis !!
      Nu sunteti cel mai onest cetatean !!
      Doar un om plin cu apa ! Multa !

      Ati cazut !!

    • @radu USR ar face acuma si pe loc coalitie cu PNL cu o singura conditie. Sa faca Câțu un pas inapoi. Pot sa pune in locul lui pe oricine, nu ii intereseaza pe USR. Doar Câțu sa dispara. Nu e vorba de un orgoliu. E vorba ca Câțu trebuie sa isi asume esuarea coalitiei si trebuie sa dea socoteala. Motivul invocat de USR pe drept este faptul ca Câțu a luat decizii unilaterale intr-o coalitie compusa din parteneri. Partenerii trebuie consultati si gasite solutii agreate de parteneri. Ori Câțu a ejectat ministrii USR care nu au semnat deciziile lui unilaterale. Sa retinem ca nu e vorba numai de principiul „ba da tu nu tii cont de mine?” ci e vorba de impotrivirea USR in fata unor decizii care contravin protocolului semnat la intemeierea coalitiei (vorbim de PNDL 3 fara amendamentele de transparenta sau refuzul desfiintarii SIIJ).

      Asadar intrebarea reporterului este legitima: va face Câțu un pas in spate pentru ca aceasta coalitie sa se poata forma si sa se puna pe treaba toti, sau va pune interesul personal deasupra intereselor oamenilor care mor pe capete si sufera de frig si va bloca restabilirea coalitiei.

  2. Traiasca USL. Important e nu ce scrie in constitutie sau ce isi doresc romanii, important e ce a decis PNL: Debilu sa fie la volan

  3. Asta chiar ne crede prosti? El a generat criza si dezastrul valului 4, asa ca e normal sa faca un pas in spate. Si el, cat si tot PNL-ul.

  4. Cam câți ar trebui să moară pe zi că să nu ne mai încadrăm in „pentru a ne asigura că românii nu suferă de pe urma iresponsabilităţii clasei politice”. Omul e cu capul.

  5. Domnul Catu e de o ticalosie pe care am mai vazut-o doar la Ponta; cred ca i-a fost mentor.

    NU NE INTERESEAZA ce vrea PNL sau orice alt partid; asta nu poate sa primeze in fata intereselor oamenilor care inca mai traiesc si platesc taxe in tara asta; Da Catu, uita-te in oglinda si repeta-ti: „Nu sunt buricul lumii!!! nici macar al PNL!”

    • Da, Ponta îmi vine și mie în minte. Credeam că generațiile educate în comunism sunt de evitat dar cum ajung ăștia din generația 40+ la asemenea cinism și egomanie nu pot să înțeleg. Deja se văd roadele tranziției.

  6. Pai dacă protocolul e asa de simplu, de ce n-au fost de la bun început la Cotroceni cu o propunere de premier? 🙂
    Valabil și pentru cealaltă jumătate a USL care nu poate dormi de grija românilor, pandemie, facturi, alea, alea…

  7. Sunt oare singurul care se întreabă de vreo lună și ceva cine pișat este acest analfabet penibil pentru care se încăpățînează PNL+Iohannis să riște și viitorul PNL și RO în incertitudine? Vă rog să-mi explicați și mie dacă aveți vreo idee.

  8. El fiind primul iresponsabil al țării! Bate câmpii!

  9. Un mort viu. Politic vorbind.

  10. Iresponsabili atât pnl cât și USR. Dacă nu fac pasul catre împăcare socialismul vine la putere.

  11. WOW, cata demagogie la acest zombilitic, asta singur depaseste la DEMAGOGIE toata clasa politica post ’89!!
    „PNL va încerca să facă o majoritate după votul de mâine.”??!!
    Cata demagogie!!
    Zilele astea pe la orice ora pe toate TVurile si in toata presa, PNLeii zombilitici l-au IRONIZAT pe premierul demsemnat Dacian Ciolos ca desi NU are o majoritate vrea sa vina in Parlament cu un guvern de misnitri din USR!
    Pai, zombilitc demagog, cum adica „PNL va încerca să facă o majoritate după votul de mâine” cu zombiliticul desemnat ca Premier, cand USR a spus un NU hotarat unei asemenea variante, PSD la fel, AUR la fel, CU CINE veti face majoritate, zombilituicilor?!
    Cu PSD pe dedesubt, asa-i?!
    Ca PSD a spus clar ca NU vrea ACUM la guvernare, vrea sa lase guvenrul zombilitic sa-si rupa gatul!
    Aseara la B1 la Silviu Manastire a fost SHOW de batjocura cu Dan Valceanu care a repetat ca o moara stricata fix asta de cate ori a fost intrebat, adica punctajul de la partid: PNL va forma o MAJORITATE cu Florin Citu Premier DUPA ce va cadea guvernul propus de Ciolos!
    Intrebat iinsistent de Ion M. Ionita CU CINE va forma PNL aceasta majoritate cand USR si PSD si AUR au spus ca NU sustin guvern cu Citu, raspunsul lui Dan Valceanu a fost fix ca al zombiliticului, adica punctajul de la partid: „PNL are nişte decizii ale PNL, ele sunt nişte decizii ale PNL. Niciun alt partid nu poate să cenzureze deciziile PNL”.

    Nicaieri nu auzim de Romania aflata in DEZASTRU medical, cu Directorul pentru calamitati al OMS venit in Romania pentru 2 LUNI!
    NIMIC, doar osul de ros, sa ramana la butoane PNleii in frunte cu zombiliticul care le e dator vandut dupa ce l-au ales sef la PNL!
    Sunt cosntienti ca se duc pe topogan, dar vor sa mai fure cat mai pot, dupa aia CIUCIU la osul de ros!
    Fura acum cat pot!
    Si POT!

  12. Le propun USL2 ca majoritate!!!!
    Toți care au votat PNL vor fi fost mințiți!!!
    Toți care au votat PSD vor fi fost mințiți!!!
    Și după 3 ani vxtele vor vota 30% PSD si 30% PNL!

  13. Jos cutzu, ce altceva mai limpede vrea omul asta????!!!?? Plateste-ti datoria din SUA! Si lasa liberalii in pace!!!

  14. USR pus in fata imposibilei decizii .Acum, moment in care guvernul,Ciolos cade la vot in Parlament , Citu le intinde o mina si este dispus sa lase toate ofensele prada trecutului .Dealtfel USR nu are de ales .Presedintele natiunii va numi pe singurul ofertant al functiei de premier desemnat si astfel USR nu are decit solutia de a vota noul guvern Citu. Poate Presedintele natiunii va nominaliza pe altcineva de la PNL .Oricum ar fi , noul nominalizat fie ca este Presedintele partidului , asa cum democratia ne-a invatat , fie ca este altcineva ,tot sub sceptrul Presedintelui de partid va decide .PSD si AUR si-au epuizat criticile . Antivaccinismul si narazoiile cu anticipate si demiteri de presedinti vor face ca cetatenii sa intelega cacealmaua politica a celor doua partide de opozitie .Coalitia se va reface si totul intra in normalul lucrurilor .Un an plin de politica ce mai degraba anuleaza parcusul electoral al partidelor ce deja si-au consumat discursul politic .Cu exceptia PNL toti vor intra in regresie .

  15. Omul ăsta e dus cu pluta de mult. Repetă ca o placă stricată ”pnl are premierul”. Nimeni n-a contestat asta, dar nu cîțu, dovedit incompetent să conducă o coaliție. Acuma vine și el cu ”responsabilitatea guvernării” după ce s-a dovedit cu vârf și îndesat că este iresponsabil ? Demisia și la gunoi cu tine, neisprăvitule !

  16. Ia ciolacul (ciolanul) și fugi de aici, cutule!Cine crezi ca te mai crede? PNL, asta a fost lovitura de gratie pe care ți-ai dat-o singur, din iubirea de ciolan! Pa și pusi!

  17. here comes the … Taxman.
    un superman eşuat in Miorița, melodramatic.
    ar mai vrea o dată, si încă o data sa respire aerul amețitor al puterii.
    fara regrete, da-i inainte don cazzu pana la „victoria” finala!

  18. ADEVARUL: Florin Cîţu: „Bunăstarea se VEDE la TOTI românii.”
    19 octombrie 2021
    Premierul interimar Florin Cîţu a afirmat marţi dimineaţă, într-o Conferinţă de presă, că o guvernare liberală este cea care va aduce bunăstare pentru toţi românii.
    Întrebat cum resimte el bunăstarea în acest moment, Premierul interimar a transmis că „se vede la TOTI Românii”.
    „O guvernare liberală este cea care VA aduce bunăstare pentru toţi românii. În acest moment, dacă nu am fi stabilizat economia şi nu am fi avut o creştere economică peste aşteptări şi nu am fi avut venituri la buget peste aşteptări, tot ceea ce facem în această iarnă cu amânarea facturilor, cu compensarea lor, cu plafonarea preţurilor. Toate acestea reprezintă costuri pe care le susţinem de la buget. Dar dacă nu am fi avut creştere economică, toate acestea s-ar fi văzut”, a declarat Florin Cîţu marţi.
    Întrebat cum se resimte la el bunăstarea, premierul interimar a răspuns: „Se vede la toţi românii. Este important pentru români să se vadă”.

    Delir zombilitic, inchideti-l, bagati-l undeva, deja Romania e in dezastru din cauza acestui demagog periculos!

  19. Pe pagina lui Citu e festival de laude la adresa maritului tovaras si sters comentarii negative. Se vede treaba ca Pavel Popescu a definitivat infrastructura interna de laudat moaste politice. Oare pentru ce il felicita? Ca am ajuns pe locul trei la decese in lume cu el la conducere? Ca domnul Cimpeanu (fost ALDE, fost PRO Romania) obliga copiii sa mearga la scoala, riscand sa-i imbolnaveasca si refuza cu inversunare sa treaca in online?
    Un pas mai aproape de suspendare! Un pas mai aproape de anticipate! Pas cu pas scapam si de astia. Si mergeti la vot in numar cat mai mare daca vreti sa limitati puterea uselista!
    Nu zic ca astia de la USR or sa faca minuni, dar, macar la nivel de mesaj transmis, au venit cu alt tip de opozitie si nu eternele acuze reciproce dintre PNL si PSD, doar de ochii lumii.
    Stiu ca o sa para ilogica miscareaa suspendarii si a anticipatelor in contextul in care banuim, pe buna dreptate, aparitia unui USL v2. Asta e partea amuzanta. Florinel a atat de praf incat ar trage dupa sine orice structura politica. Nici macar Marcel n-ar fi in stare sa justifice aceasta miscare in fata propriului electorat, mai putin pretentios.

  20. „Protocolul, dacă vă uitaţi la el, este simplu: PNL în această coaliţie are funcţia de premier”

    Care protocol bai nene? Ala care ati zis ca nu mai exista pe la toate emisiunile TV, acum exista?
    PNL 5%

  21. Veţi vota PNL şi PSD din nou, indiferent cât vă dispreţuiesc şi vă fură. Indiferent ce otrepe nebune ajung premieri, voi veţi vota PNL din nou, fiindcă nu gândiţi.

    • Le dă la asistații social câte o găletușă de plastic roșu cu un kil de mălai și o sticlă de ulei și gata, stampila survolează buletinul de vot aterizând în căsuța PZDe. Ăilalți dau un mic și-o bere și așa ajung ștampilele pe pătrățelul PNLprelor.
      Nici o noutate. Avea dreptate Țuțea, a făcut ani grei de temniță pentru un neam de idioți.

  22. Abia astept ca derbedeul Grivei sa mearga la Grivco cu propunerea in persoana sa. Abia astept si sa fie nominalizat. Daca romanii stau in case inseamna ca sunt demni de asemenea specimene bolnave. Grivei trebuie pus premier la Balaceanca.

  23. aur si psd ne pot scapa de catzu votand maine pe ciolos !! apoi pot sa faca ce vreamuschii lor !!

  24. Câțu să solicite lui Iohannis , să îi asigure majoritatea necesară .

  25. Un lider incearca ? Ha ha!

  26. Da, da. PSD te asteapta sa refaceti USL. Vechii iubiti nu se uita niciodata. Bratianu se face sfredel in mormant daca afla ca faceti pact cu dracul, adica cu facatura comunista a lui Lenin, Marx, Engels si alti tembeli de genul asta. Mai lasa-ne, Superman!

  27. Iată rezultatul faptului că președintele a lucrat la 4 mâini să pună un iresponsabil lovit de narcisism în fruntea partidului liberal. Este foarte grăitoare această comedie de monolit, în spatele unui rebut de politician pentru care egoul exacerbat este singurul care contează. Mi-e jenă să enumăr toate problemele țării și a oamenilor – unele dintre ele cu miza efectivă de supraviețuire – peste care se trece cu vederea în mod absolut iresponsabil de către acest nesimțit.

    • ”Vom pune pe masă toate opţiunile” + ” PNL în această coaliţie are funcţia de premier” Toate opțiunile constau din una singură. Adică EL, bineințeles. El, el și el. Nimic altceva nu contează. Iar cei din jurul lui tac, siderați. Ei nu înțeleg, că lumii îi e lehamite, mai ales de acest nesimțit dar și de cel care l-a ajutat să ajungă unde în mod normal nu ar fi avut voie să ajungă. Atât poate să dea pnl ? Serios ? Cu 561 morți în 24 de ore ? Ce fumează ăștia ?

  28. Niste bestii ordinare!