G4Media.ro

Circa 40.000 de sirieni s-au întors din Turcia după seism

Sursa foto: ILYAS AKENGIN / AFP

Circa 40.000 de sirieni s-au întors din Turcia după seism

Circa 40.000 de sirieni care s-au refugiat din regiunile afectate de seismele din 6 februarie s-au întors din Turcia în zone aflate sub controlul rebelilor din nord-vestul Siriei, în cele două săptămâni de când Turcia a relaxat măsurile ce le restrângeau libertatea de mişcare, au indicat un oficial turc şi un responsabil al rebelilor sirieni citaţi marţi de Reuters și preluat de Agerpres.

Numărul sirienilor care se întorc în ţară creşte în fiecare zi, a menţionat sursa turcă.

Turcia, care găzduieşte circa 3,5 milioane de refugiaţi de război sirieni şi unde sentimentele antirefugiaţi sunt în creştere, le-a interzis acestora, în aprilie anul trecut, să facă deplasări dus-întors în Siria, în efortul de a promova întoarcerea lor în ţară.

După cutremurul soldat cu peste 44.000 de morţi în Turcia şi 6000 în Siria, sirienii au profitat de oferta autorităţilor turce de a petrece până la şase luni în nord-vestul Siriei fără a pierde dreptul de a se întoarce în Turcia, iar mulţi dintre ei au trecut graniţa pentru a lua legătura cu familia. Alţii s-au mutat temporar la rude din Siria după ce locuinţele şi afacerile lor din Turcia au fost distruse de seism.

Khaled al-Ahmed, un muncitor sirian de circa 50 de ani instalat în Kahramanmaraş, una din cele mai afectate provincii turce, a povestit la graniţă pentru Reuters că locuinţa sa a fost grav avariată de cutremur, nu mai are de lucru şi se duce la rude din Siria, împreună cu cei zece copii ai săi, pentru prima dată în cei opt ani de când şi-a părăsit ţara. „Oamenii pleacă fără să ştie unde se duc, vor doar să plece de aici, deocamdată”, a spus el, adăugând că doreşte să se întoarcă în Turcia peste una-două luni.

În nord-vestul Siriei trăiesc circa 4 milioane de oameni, majoritatea fiind dependenţi de ajutor încă dinainte de dezastrul din 6 februarie, potrivit cifrelor ONU.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...