G4Media.ro

Cioloș, după ce Nicușor Dan a spus că va vota cu PNL…

Foto: Inquam Photos - George Calin

Cioloș, după ce Nicușor Dan a spus că va vota cu PNL la parlamentare: Șmecherii politice. Alegătorii vor taxa cum vor crede de cuviință astfel de mișcări

Dacian Cioloş, copreşedinte USR PLUS, a reacționat miercuri la anunțul primarului general, Nicușor Dan, de a vota cu PNL la parlamentare, spunând că ”șmecheriile politice şi mişcările astea, când iei oameni de la un partid şi îi pui pe listă şi aşa mai departe, o să decidă alegătorii cum tratează ei decizii de genul acesta”.

„E alegerea lui, o respectăm, e treaba lui, el decide ce vrea să facă cu viitorul lui politic. Pe noi ne interesează ca bucureştenii să fie bine guvernaţi. Şi câtă vreme o să ţină cont de agenda oamenilor şi de programul cu care a câştigat alegerile – pentru care noi l-am susţinut – o să aibă sprijinul nostru. Şi în continuare eu sper să reuşească ca şi primar, pentru că asta e important pentru noi acum, să îşi pună în aplicare programul cu care a câştigat primăria, nu şmecheriile astea politice. E treaba lui. Despre cât contează pentru bucureşteni anunţul acesta pe care l-a făcut acum, cu câteva zile înainte de alegeri, asta o să aflăm pe 6 decembrie, când o să numărăm voturile. Dar suntem convinşi că bucureştenii o să aleagă Alianţa USR PLUS, aşa cum au făcut-o şi la locale, de altfel”, a precizat Cioloş, pentru AGERPRES.

El a subliniat că, pentru reprezentanţii USR PLUS, cel mai important este ca lucrurile să se schimbe în bine în România şi că acest aspect îl preocupă mai mult decât declaraţiile politice.

„Vor decide alegătorii, ei vor taxa cum vor crede de cuviinţă astfel de mişcări politice. Cum am spus, pe noi ne interesează – şi când l-am susţinut la Primărie şi acum când ne prezentăm programul de guvernare – pe noi ne interesează să se schimbe lucrurile în bine în România. Şmecheriile politice şi mişcările astea, când iei oameni de la un partid şi îi pui pe listă şi aşa mai departe, o să decidă alegătorii cum tratează ei decizii de genul acesta. Nicuşor Dan are în continuare susţinerea noastră dacă va pune în aplicare programul cu care a câştigat primăria, pentru care l-am susţinut şi noi. (…) La noi tensiunile pot să apară doar dacă nu se respectă ceea ce am convenit, şi anume un program cu care bucureştenii l-au votat. Acesta e important acum. Şi pe aceeaşi logică poţi să mergi în continuare şi pentru guvernare. Avem un program pe care îl prezentăm, oamenii o să voteze duminică. După care, important e să îl punem în aplicare, în funcţie de votul pe care îl primim, asta e important”, a mai precizat Cioloş.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat miercuri că opţiunea sa la alegerile parlamentare este PNL.

„Consider obligatoriu să trimitem PSD în opoziţie după tot răul pe care l-a făcut şi României şi Bucureştiului şi pentru asta trebuie să ieşim duminică în număr mare la vot. Opţiunea mea pentru votul de duminică este PNL. Consider că un Guvern PNL puternic este cea mai bună variantă pe care o are România în acest moment. (…) Chiar dacă sunt fondatorul USR, consider cu toată onestitatea că PNL este varianta cea mai bună pentru România astăzi. Nu vreau să spun mai multe despre USR şi mai ales nu vreau să intru într-o polemică cu un partid care m-a sprijinit în alegerile locale”, a spus Nicuşor Dan la sediul de campanie al PNL Bucureşti.

Citește integral – Nicușor Dan: Chiar dacă sunt fondatorul USR-ului, consider cu toată onestitatea că PNL este varianta cea mai bună pentru România

Foto: Inquam Photos / George Călin

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

55 comentarii

  1. Bravo Nicusor..

    • Din toata faza asta cel mai frumos e icterul in care a dat Ciolos.

    • Dupa ce a trecut de integralele infinite ND a ajuns la vorba penele + pesede: Mai bine la putere învârtind bani pentru renume decât in opozitie cărând dosare in instanta.
      ND = o altfel de fire dar nu cu mult diferită.

    • Bravo Nicusor, poate prostesti vreo doi, trei ametiti care sa voteze sa ii bage in parlament pe Daniel Constantin si pe Sorin Campeanu, oamenii lui Dan Voiculescu, vopsiti acum in galben.

      Dar ar fi trebuit sa te gandesti si pe partea cealalta, cat de mult ii vei mobiliza pe votantaii USRPlus care au pus stampila pe tine..

      Proasta miscare politica.

  2. Ce ai facut Mucușor tata..ai pupat inelul… esti varza. MAI bine taceai.

    • ”Mai bine tacea” postacul, că ce ”varza” o să fie la mafia PRO-USL-PSD, după 6 decembrie….d-aia tradițională, de la butoi, ”mândri că suntem români”.

    • Ai fumat ceva stricat, Azorel?
      1. Nu sunt postac
      2. De unde ai dedus tu ca as fi cu pro pesede..nu am inteles

      Eu zic sa ti pui putina gheata la „oo” si sa te mai calmezi. prea vezi pesedei si acolo unde nu e cazul.
      Sper ca pesede să ia minim istoric, alături de pnl, iar ponta si razgandeanu să nu facă procentul de intrare.

    • V-ati luat securisti in partid, asa va trebuie.Ce n….trebuia sa va uniti cu ultramarxistii astia securisti de la plus care doreau ca proprietatea privata sa dispara!

  3. Pacat de Nicu-SORICU. Sper sa fie cu mai multi oameni la vot. Hai sa fiti sanatosi!

  4. Așa, mobilizați-vă focile să arunce cu lături, nu că n-ați fi făcut-o deloc până acum, v-ați lipit de Nicu$or ca o râie și acum v-a dat mumu, o să rămâneți cu PSD, frații voștri socialiști, în opoziție :)))

  5. Si orgolios si razbunator si oportunist!
    Pentru ca partidul nu a votat cum a vrut el, si-a dat demisia din partid dar nu si din parlament!
    Cred ca a facut bine sa anunte, acum, orientarea sa politica!
    Cine mai credea ca Nicusor Dan mai are ceva cu USR se inseala!
    Multumim ND!
    De data asta matematica matale s-ar putea sa dea gres!
    USR este viitorul!
    PNL are metehne psd-iste!
    Se pare ca si domnia vostra!
    USR-isti mobilizati-va toti prietenii si cunostintele sa iasa la vot!

  6. Ciolos vorbeste de smecheri ,cand el cu seful sobolanilor rosi(dancu) ia fost alaturi,cand a fost prim ministru

  7. În politică nu există fete mari si nici orificiu pentru care să nu se fi specializat cineva.

    • tu doar scoti limba

    • Minciunile reprezintă o mică fortăreaţă înlăuntrul carora te simţi puternic şi în siguranţă, dar fortăreaţa are nevoie de ziduri multe ca sa poţi să-ţi guvernezi viaţa şi să-i manipulezi pe alţii… De profesie sunt psiholog criminalist si nu-mi trebuie mult pentru a-ți face portretul ție „m” cum nici acestui individ pe care nu l-am votat din convingeri că mai devreme sau mai târziu imi va confirma bănuiala.

  8. Vulpea, can nu ajunge la PMB, zice ca e tradare.

    Eu retin ca USB era la 30% acum 4 ani la Bucuresti. Asta ar fi cam 3% din voturile romanilor, din start, desi a candidat doar intr-o zecime de Romanie.

    Apoi au venit tot felul de ieuropeni si l-au dus la 7% national, desi li se marise numarul de potentiali alegatori de 10 ori. Cand Sordan a propus sa nu se antagonizeze masele, noii veniti i-au zis lui Sordan sa moara in chinuri.

    Acum doua luni, Sordan a facut 42% la PMB, Asta ar fi cam 4% din votul national. Cat a facut Ciolosica?

    • Intrebare care se pune, pe care o stii si tu, este: cat facea ND la primarie daca USR avea candidat prorpiu? 🙂

    • Ioane, daca-ti pui intrebarea asta inseamna ca ai neclaritati grele la ora asta.
      Daca USR ar fi avut candidat propriu la primarie am fi avut-o pe Firea primar in continuare si pe USR mult mai jos in preferintele bucurestenilor. Atit.
      De fapt Ciolos si cu Barna au incercat din rasputeri sa-l impuna pe Voiculescu, Nicusor, invatind ceva politica intre timp, le-a luat fata obtinind sustinerea pnl si obligindu-i si pe clovnii astia doi sa-l sustina.

    • Ce nu va convine domnu’ cenzor din comentariul meu la negindita lui Ioan?

    • Frumos, doar ca nu e adevarat

      Nicusor Dan a lasat USR la 8% in parlament si la 25% in Bucuresti, cu ceva consilieri locali, fara niciun primar. Cu 1000 de membri si 50 de filiale.

      DUPA ce a plecat Nicusor, USR a inceput sa se organizeze ca un partid adevarat, cu un proces extrem de agresiv de extindere. Au ajuns la 50.000 de membri si 1000 de organizatii, impreuna cu Plus. Au castigat 22% la europarlamentare si 15% la prezidentiale. Au castigat primariile in Timisoara, Brasov, Bacau, Alba Iulia si in cele mai mari sectoare in Bucuresti (S1 si S2). Si acum sunt dati de sondaje cu 18-20%

      Deci, dupa orice masura ai judeca, USR-ul condus de Barna a progresat enorm.

    • @amicu, tocmai ca usr vazand ce se intampla, nu a venit cu alt candidat altfel o aveam pe firea. si pentru asta, usr merita toate laudele.
      in schimb nicushor, in loc sa astepte alegerile primare pe bucuresti sa se decida prin vot cine va candida la primarie, el sau VV, a preferat sa se duca pe ascuns la pnl(juma de psd) si sa negocieze sustinerea. a facut exact ce noi astia de votam usr nu mai acceptam. intelegeri pe ascuns. nici acum nu ne-a spus ce a negociat cu pnl. pentru magaria din primavara nu-l iert.
      l-am votat sa scapam de firea, dar in scarba. la fel ca pe iohanis sa nu iasa cealalta proasta.
      nicusor uita ca 3/4 din voturile din bucureti le-a luat de la usr. dar se duce dupa bani.
      de doua luni amana votul pentru viceprimar pe motiv ca pnl a schimbat legea cu o zi inainte ca el sa fie el pus ca primar… desi a promis ca o sa-l puna viceprimar, nu mai sunt la fel de sigur.
      cel mai tare ma enervez ca mi-a luat votul si s-a dus cu el la pnl…
      un mitocan…

    • USR nu a castigat sectoarele 1 si 2. La fel ca la primaria generala, USR ar fi iesit cel mult pe 2 fara PNL.

      USR a facut 7% la votul politic din consiliile judetene. Cui ii pasa de turul 1 de la prezidentiale? Si Mircea Diaconu a facut diverse in turul 1, dar personajul nu are influenta nici cat un sef de scara.

    • Silicon, activistule ! Nu era normal ca usr sa creasca ?trebuia sa l lase Nicusor la 40% ca sa aiba Ciolos de unde sa cadă?!
      Ciolos nu a fost in stare sa si inscrie un partid….a preluat unul gata facut de urmasii unor securisti, frati de fapt (ultimele 3 cuvinte citate din bug Mafia )

  9. lovitura fulgeratoare , doar nu o sa votam pe cei ce dau din gura

  10. Usereii, 7%, nu au reusit sa iasa din bula lor. Dar de Duminica revin cu picioarele pe pamant. Sau continua sa traiasca in mica bula creata de Barna, cel batut de Dancila

  11. Daciane
    Terminati bai cu mi mi mi mu mu mu.
    Veniti cu proiecte bai taticule, nu mai merge cu lozinci si gargara.
    Daca ma uit la programul vostru vad un psd mai mic.
    Vai mama noastra daca o sa avem ministrii ca Stelian Ion, Nasui,Pruna…..
    O sa ne fie dor de Daea si Andrusca.
    Hai cu DNA-ul padurilor si alte infantilisme. Parca il vad pe Dragnea cu completurile specializate pe coruptie
    Veniti cu proiecte serioase, cu sursa de finantare si poate asa ne convingeti

  12. Ciolos nu l-a propus și nici nu l-a susținut pe Nicușor Dan la primăria capitalei. Să nici USR. A candidat la primărie în urma insistențelor PNL care l-a și susținut în campanie. Nicuțor Dan nu avea de ce să susțină USR și cu atât mai pult acest aproape inexistent Plus. Cioloș om de stânga până mai ieri nu are de ce să simpatizeze cu PNL. USR și Plus au atacat și atacă prin tot felul de mijloace ( de ce nu dau publicității sumele cu care sunt plătiți postacii?) PNL. Se pare ce le este tare drag PSD cu care fac tot felul de alianțe. Primările din capitală au fost câștigate de USR cu votul PNL. D. Cioloș ați Uitat?

    • „Neprihanitul” Nicussssor este tot politician adica putin sobolan.Voi astia cu stanga,cu dreapta sunteti naivi rau de tot. Pnl a fost la guvernare in astia 30 de ani cu toti de la stanga la dreapta,banu’ sa iasa.Au fost si cu hotii de la Psd ,iar ei insisi sunt descendenti directi pe axa Fsn-Pdl fara vreo legatura( in afara de coincidenta de nume) cu liberalul Bratianu.Bine ca 80% nu mergem la vot sa validam incompetenti si hoti de diverse culori politice.

  13. Si eu voi face la fel. Cat timp Usr promoveaza homosexualii, consumul de droguri si avortul voi vota cu Pnl-ul ca altii nu am.

  14. doar nu o sa votam cu gasca de securisti ai lui Barna si Ciolos

  15. trista aceasta atitudine, pacat ca nu intelege ca nu PNL l-a pus in Bucuresti primar, PNL in Bucuresti a fost doar o sursa de prostire a omului inteligent venid cu nulitati (gen Presoiu), pe principiul „nevestei lu’ Buzatu – o sa ne aleaga” (pentu alegatorii in unele zone sunt ca oile)

    rezultatele pentru parlamentare o sa-i dovedeasca asta, si poate la urmatoarele alegeri pentru primarie se va veni un cu un canditat doar de la USR+

  16. Nicusor Dan a plecat din USR din cauza ca partidul merge pe calea corectitudinii politice din america si multe tari din vest. El a dorit mereu sa facem bine tara asta si nu sa ne certam cum sa facem ca membri lgbt sa formeze legal o familie si sa infieze copii sau cum sa modificam tot sistemul pentru promovarea minoritatilor in functii de conducere in toate organizatiile de stat sau in privat. Membri usr si plus sunt in general oameni veniti de afara sau din zona administrativa a corporatiilor iar ei vin cu o ideologie a omului nou care este la moda in vest unde memoria comunismului nu exista.

  17. Dan Barna votează PSD.

  18. Eu votez, nu gândesc, și contez.
    Ce primesc? O Românie unită! 🤣

  19. Gata, Nicusor is finally Corrupted !

  20. cred ca votez cu udmr tura asta…

  21. Ciolos are dreptate, ND sa se puna pe treaba, sa faca ceea ce a promis pt bucuresteni. Inainte de alegerile locale s-a dus la Orban sa ceara sustinere, a obtinut-o cu conditia sa faca propaganda pnlista. Omul s-a tinut de cuvant, a ajuns in barca pnlului si vasleste alaturi de chirica, falca, turcan, blaga, roman, rares bogdan si altii. Deh, PM nou cu metehne vechi. Pt USRPLUS e f bine.

  22. Minciunile reprezintă o mică fortăreaţă înlăuntrul carora te simţi puternic şi în siguranţă, dar fortăreaţa are nevoie de ziduri multe ca sa poţi să-ţi guvernezi viaţa şi să-i manipulezi pe alţii… De profesie sunt psiholog criminalist si nu-mi trebuie mult pentru a-ți face portretul ție „m” cum nici acestui individ pe care nu l-am votat din convingeri că mai devreme sau mai târziu imi va confirma bănuiala.

  23. Nicușor Dan a început să înțeleagă cum este cu politica. Dacă USR era un partid serios cu oameni pe picioarele lor nu aveau nevoie de Plus să-i bage și să-i scoată din cazarmă când are Ciolos chef. El este un zero barat și cu partidul lui n-ar ajunge nici până la ușa parlamentului,dar uite că are gură, bate cu pumnul în masă. Oare de ce? USR este, după părerea mea, un partid de slugi.

  24. Deci, l-am votat pe ND și deja l-am pierdut!
    Se va umple de toate zoaiele peneliste!
    Nu mă interesează cu cine votează ND și nici alte figuri publice, mă interesează doar să nu greșesc eu la vot!

  25. Eu rând când uită băieţaşii ăştia că numai 17% din PNL-isti l-au votat, oare nu s-au întrebat de ce, proastă mişcare şi trebuia să o lase aşa cum era că va avea exact efectul opus dacă scopul era să vâneze voturi şi vă asigurăm că nu are nici un efect asupra electoratului USR-Plus, complet dezinteresat.
    Realitatea este că chiar şi o maimuţă dacă era pusă să voteze împotriva lui Firea electoratul celor de la USR-Plus vota numai să nu iasă Firea, întrebarea este de ce nu a vrut electoratul PNL să voteze cu Nicuşor????….dacă trebuia să voteze toată ţara pentru Nicusor OARE CARE ERA SCORUL?
    Eu am bănuiala că băieţii ăştia au clacat şi dau semne a sindromului post-traumatic după modul cum acţionează că par tot mai bulversaţi şi mai detaşaţi de cele lumeşti.

    Cum ştim că vă plac sondajele azi facem unul pentru propagandişti din media care ne distrează cel mai mult că ăştia par chiar mai detaşaţi de realitate ca toţi:
    ————————-
    5) Madam de la Digi 24 care dacă ne mai ia puţin de proşti poate îi dă PNL un post în partid.
    4) Pic şi Poc de la B1-TV fani PMP care ne pune în cur de cum râd chiar ei de glumele lor că nimica nu e mai haios când râde prostul de propriile glume deşi bănuim că ei vreau să facă un duo în care să râde fiecare de glumele celuilalt dar vedem că nu le plac decât glumele proprii că avem bănuiala că unul din ei e fan PNL dar nu vrea să recunoască.
    3) Seara paparudelor de la TVR-1 unde dacă nu există un securist însemna că sunt în emisiunea lui Dinescu.
    2) Badea cel fără umor ca a devenit mai haios de când a început să se prindă că zeii în care credea nu sunt eterni.
    1) Umflatul de la Realitate TV că ăsta e mai PMP-ist decât Băsescu deşi la semnele care le vedem la el avem bănuiala că de un atac cerebral va sfârşi deşi i-am propune să nu mai stea aşa de încruntat şi să se piardă în reverii că numai medicii sperie când îl văd, ceilalţi doar dăm în sughiţuri de râs.
    0) Iar locul pe podiul îl ia reptilianul ăla cu ozeneuri şi vrăjitoare de la Realitatea-TV mare fan PNL că pare că are nevoie de exorcism că cu cât pare mai căcăcios pe el cu atâta numai cuvinte deocheate scoate pe gură deşi poate le învaţă şi sensurile nu doar traducerile din dicţionar că nimica nu e mai haios decât să îl priveşti, oare cu ozeneurile cum mai stă.
    ————————
    Oricum credeţi că banii ăia cu care sunt plătiţi propagandişti sunt daţi din buzunarul proprii a păpuşarilor, credeţi că sunt atât de inteligenţi şi darnici la buzunar, iar dacă nu sunt a păpuşarilor să fie bani mânjiţi de la stat, acei fel de bani dacă vor începe să fie urmăriţi unde ajung vor duce la cei mai haioşi băieţi care ne distrează?…sper să nu îi treacă prin cap cuiva să se uite unde ajung banii ăia.

  26. Nicuşor Dan: ” Nu vreau să spun mai multe despre USR şi mai ales nu vreau să intru într-o polemică cu un partid care m-a sprijinit în alegerile locale ”

    De fapt, cu asta, Nicuşor Dan a spus chiar prea mult.

    Este uşor de înţeles dorinţa lui Nicuşor Dan de a avea un mandat de succes ca primar. Dar pasul pe care l-a făcut, pentru asta, îl va conduce finalmente la o concluzie amară: va fi învins şi umilit de hoţii din PNL, care nu pot trăi fără furt, aşa cum nu pot trăi fără furt PSD-iştii. Nicuşor Dan va plăti decontul hoţiilor şi va înţelege, astfel, că Ludovic Orban l-a învârtit pe degete.

  27. Nicusor voteaza cu cine l-a sustinut si bine face. Ca voi v-ati tras pe c*r pana in al 12 ceas.

  28. Bravo, Nicule! Ai dat cu mucii in fasole.
    Votul meu, pe care l-ai primit de fiecare data neconditionat, l-ai pierdut. Cum zice si Ciolos, scaparea ta e sa faci lucruri marete, cat mai repede, altfel vei fi matrasit, ori politic, ori la vot.
    E evident ca e o regie ieftina declaratia ta. Asa cum comentatorii tv repeta ca au ceva misto oe site si trebuie sa intri.
    Astazi am primit deja in cutia postala un pliant cu fix aceleasi vorbe, tiparit de PNL in 300.000 de exemplare, pe hartie de cea mai buna calitate.
    O clasica risipa de bani din banul public.
    Votul meu nu va merge niciodata in directia ceruta de un farsor. Pnl-psd, aceeasi mizerie.
    Prefer sa gresesc cu oameni noi in politica, decat sa dau votul acelorasi borfasi care s au imbogatit de pe urma noastra, in ultimii 30 de ani si mai bine.
    Este evident ca pliantul ala nu a fost scris si tiparit peste noapte, ci a fost pregatit dinainte de pnl, oar Nicusor a muscat marul otravit, ca un fraier.
    Nu stiu ce spera el de la PeNaLi, dar va primi decontul cat de curand de la alegatori, pentru ca pnl nu poate guverna nici macar un mandat. Iar fara sprijinul USR vor suge aceeasi tzatza ca psd.
    Noapte buna, Nicusor!