G4Media.ro

Ciolacu pleacă în Germania, într-o vizită de lucru de două zile/ Întâlniri…

Sursa foto: Unsplash / Maheshkumar Painam

Ciolacu pleacă în Germania, într-o vizită de lucru de două zile/ Întâlniri cu Scholz și vicepreședintele Parlamentului

Prim-ministrul Marcel Ciolacu va avea, în perioada 4-5 iulie, o vizită de lucru în Germania, transmite News.ro. Pe agenda vizitei sunt incluse întrevederi ale premierului cu Olaf Scholz, cancelarul german, atât în format tête-à-tête, cât şi în plenul delegaţiilor, urmate de o conferinţă comună de presă. De asemenea, şeful Executivului va avea o întrevedere cu Katrin Göring-Eckardt, vicepreşedintele Parlamentului Republicii Federale Germania, şi cu reprezentanţi ai Legislativului german din principalele grupuri politice.

Vizita va avea şi o importantă componentă economică, în contextul în care prim-ministrul va participa la întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai industriei de apărare, mai arată comunicatul de presă al Guvernului.

În prima zi a vizitei, premierul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Republica Federală Germania şi va depune o coroană la Memorialul Holocaustului din Berlin.

„Cooperarea dintre România şi Germania are un potenţial semnificativ, pe care am convingerea că îl putem valorifica şi mai mult în interes reciproc. Germania este cel mai important partener comercial al României, fapt ce constituie o bază solidă pentru intensificarea relaţiei noastre bilaterale şi oferă perspective reale de dezvoltare pe care ne dorim să le concretizăm cât mai curând posibil”, a afirmat Marcel Ciolacu, conform sursei citate.

Din delegaţia oficială condusă de premierul Ciolacu vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea, ministrul Apărării, Angel Tâlvăr, deputatul Ovidiu Ganţ, membru al Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale, Victor Negrescu, europarlamentar şi consilier onorific al prim-ministrului, reprezentanţi ai Cancelariei Prim-Ministrului.

sursa: News.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Pfuaaaaiiii, sa vezi ce fonduri si cate locuri de munca o sa aduca Ciolanu de maine….