Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Marcel Boloş, fostul ministrul al Proiectelor și Fondurilor Europene (MIPE), a fost propus în noul guvern condus de Marcel Ciolacu ministru al Finanțelor, în locul lui Adrian Câciu. Marcel Boloș s-a „remarcat” la MIPE prin întârzierea întregului Planul Național de Redresare și Reziliență, aflat sub coordonarea sa. Comisia Europeană nu a aprobat încă nici măcar cererea numărul 2 depusă de România în decembrie, din cauza unor probleme cu îndeplinirea jaloanelor. De asemenea, Boloș a dat dovadă și de lipsă de transparență renunțând să mai comunice public la finalul fiecărui trimestru stadiul îndeplinirii jaloanelor.
Marcel Boloș nu a răspus nici la încheierea mandatului întrebărilor Economedia privind stadiul jaloanelor din PNRR, ce se întâmplă cu cererea de plată numărul 3, precum și în ce stadiu sunt jaloanele din cererea numărul 3.
Conform surselor Economedia este așteptat un răspuns privind cererea de plată numărul 2 după data de 15 iunie. Cu toate acestea, întârzierea pune în pericol celelalte două cereri de plată care pot fi depuse de România în acest an (fiecare țară are dreptul la două cereri de plată pe an). În plus, și aceste cereri de plată conțin reforme sensibile, precum o nouă lege a pensiilor și recalcularea tuturor pensiilor, nouă lege a salarizării unitare, listarea Hidroelectrica și manageri profesioniști la CFR, CNAIR și Metrorex. În plus, România nu a cheltuit nici banii din PNRR atrași până acum, ci ei stau în rezerva de valută la Banca Națională a României, după cum scrie Europa Liberă aiciși după cum a scris și Economedia anterior AICI.
Citește integral pe economedia.ro