Home » Analize » Cinci țări din G7 au decis să coopereze pentru a elimina Rusia de pe piața combustibilului nuclear

Cinci țări din G7 au decis să coopereze pentru a elimina Rusia de pe piața combustibilului nuclear

Cinci țări din G7 au decis să coopereze pentru a elimina Rusia de pe piața combustibilului nuclear
Sursa foto: Dreamstime
Ascultă articolul

Cele cinci țări din „Grupul celor șapte” (G7) – SUA, Japonia, Marea Britanie, Franța și Canada – au convenit să coopereze pe piața combustibilului nuclear pentru a elimina treptat Rusia de pe această piață, transmite BBC.

Miniștrii celor cinci țări au publicat o declarație în acest sens duminică, 16 aprilie, în urma unei reuniuni la Sapporo, în Japonia.

- articolul continuă mai jos -

„Războiul neprovocat și nejustificat pe care Rusia l-a declanșat împotriva Ucrainei, precum și efectele crescânde ale schimbărilor climatice au schimbat fundamental peisajul energetic global și au sporit nevoia de cooperare între aliați și oameni cu vederi similare”, se arată în declarație.

Miniștrii reamintesc că decizia de a studia posibilitățile de reducere a dependenței pieței mondiale a combustibilului nuclear de Rusia a fost luată de liderii G7 în vara anului 2022.

În comunicat se precizează că Canada, Franța, Japonia, Marea Britanie și Statele Unite au identificat domeniile în care vor coopera pe piața combustibilului nuclear pentru a menține o aprovizionare stabilă cu acest combustibil și pentru „a obține o reducere a dependenței de lanțurile de aprovizionare rusești”.

„Acest acord va fi baza pentru a-l înlătura complet pe Putin de pe piața combustibilului nuclear, și cât mai repede posibil, pentru a-l priva de o altă sursă de fonduri pentru atacul său barbar asupra Ucrainei și pentru a izola complet Rusia”, explică serviciul de presă al guvernului britanic.

Compania rusă „Rosatom”, potrivit propriilor estimări, ocupă 17% din piața mondială a combustibilului nuclear și aproape 20% din piața europeană. Rolul principal pe piața mondială este jucat de două companii japonezo-americane și una franceză.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole