
CFR Călători arată că sumele nedecontate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară ar putea duce la blocarea circulaţiei trenurilor
Valoarea facilităţilor nedecontate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) către CFR Călători se ridică la suma de 135 de milioane de lei, până în acest moment, iar din acest motiv societatea de transport înregistrează datorii scadente şi întârzieri la plata furnizorilor, se arată într-un comunicat de presă al companiei feroviare, publicat miercuri.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„CFR Călători ar trebui să încaseze conform prevederilor contractuale şi legislaţiei în vigoare, pentru serviciul prestat, sume considerabile de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) compuse din compensaţia pentru serviciului public de transport feroviar de călători şi din facilităţile acordate de către statul român pentru călătoria cu trenul. Atât timp cât compensaţia în anul 2025 este mult sub nivelul necesar şi reprezintă doar 80% din valoarea compensaţiei acordate în anul 2024, CFR Călători este practic văduvită de ARF de sumele care îi reveneau conform legislaţiei în vigoare. La aceasta se adaugă facilităţile acordate de stat prin ARF, diverselor categorii sociale de călători (elevi, studenţi, pensionari, veterani etc) pe care ARF nu le mai decontează sau întârzie plata lor. Doar în ultima perioadă, valoarea facilităţilor nedecontate de către ARF până în acest moment se ridică la suma de 135 de milioane de lei”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, „în aceste condiţii, CFR Călători nu are cum să nu înregistreze datorii scadente şi întârzieri la plata furnizorilor”.
„Rolul Autorităţii pentru Reforma Feroviară este major în ceea ce priveşte funcţionarea optimă a sistemului feroviar în România. Orice decizie prin care ARF nu îşi respectă atribuţiile legale riscă să ducă la blocarea circulaţiei trenurilor CFR Călători şi a sistemului feroviar”, subliniază societatea de transport feroviar.
Trenurile cu locomotivă electrică aparţinând CFR Călători sunt în pericol să nu mai poată circula, de săptămâna viitoare, pe reţeaua naţională de cale ferată, din cauza restanţelor acumulate de operatorul de transport de călători la Societatea Electrificare CFR SA, potrivit unei notificări transmise acestuia în data de 29 septembrie.
Astfel, conform documentului obţinut de AGERPRES şi semnat de directorul general al Societăţii Electrificare CFR SA, Ştefan-Răzvan Rădulescu, începând cu data de 7 octombrie, va fi aplicată măsura de întrerupere a alimentării cu energie electrică prin retragerea dreptului de acces al unităţilor de tracţiune electrică aparţinând SNTFC CFR Călători SA la infrastructura feroviară electrificată, transmite Agerpres.
„Având în vedere prevederile Art. 3 alin. (1) litera b) şi alin. 2 din Convenţia privind dreptul de acces la infrastructura feroviară electrificată a unităţilor de tracţiune electrică încheiată între furnizorul de energie electrică SC ‘Electrificare CFR’ SA (…), administratorul infrastructurii feroviare publice CNCF ‘CFR’ SA (…) şi operatorul de transport feroviar SNTFC ‘CFR Călători’ (…) anexă la contractul de furnizare a energiei electrice pentru locurile de consum alimentate din reţeaua de contact feroviară (…), vă comunicăm că prezentul document constituie NOTIFICAREA de interzicere a dreptului de acces al unităţilor de tracţiune electrică după cum urmează: – datele de identificare ale OTF: Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători ‘CFR Călători’ SA (…) reprezentată prin Traian Preoteasa – Director General, în calitate de Consumator; pe de altă parte, clauza din contractul de furnizare care nu a fost respectată de către OTF, pentru care urmează să fie întreruptă alimentarea. Este tratată ca neconformitate pentru SNTFC CFR Călători SA obligaţia acestuia în calitate de Consumator de a achita contravaloarea energiei electrice consumate şi a penalităţilor datorate pentru întârzierile la plată calculate potrivit prevederilor contractuale (…). Astfel, la data prezentei, SNTFC CFR Călători SA figurează în evidenţele SC ‘Electrificare CFR’ SA cu debite rezultate din neachitarea la termen a facturilor: parţial a lunii aprilie 2025, final al lunii martie 2025, avans al lunii iulie, parţial al lunii mai, final al lunii aprilie, avans al lunii august, parţial a lunii iulie şi avans al lunii septembrie. Data de aplicare a măsurilor de interzicere a dreptului de acces al unităţilor de tracţiune electrică aparţinând OTF: Vă notificăm că, începând cu data de 07.10.2025, va fi aplicată măsura de întrerupere a alimentării cu energie electrică prin retragerea dreptului de acces al unităţilor de tracţiune electrică aparţinând SNTFC CFR Călători SA, la infrastructura feroviară electrificată”, menţionează sursa citată.
În acest context, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim, a propus, miercuri, în şedinţa plenului Consiliului Economic şi Social (CES) aviz nefavorabil pentru proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2025, care „care distruge sistemul feroviar”.
Liderul sindical şi-a motivat propunerea prin faptul că, la această rectificare bugetară, nu se alocă CFR Călători nici măcar suma de 270 milioane lei restantă de la facilităţile de călătorie, de la prestaţia efectuată de companie, în condiţiile în care transportatorul a primit în 2025 o compensaţie cu 30% mai mică faţă de cea din anul anterior, ceea ce l-a obligat să anuleze din obligaţia de serviciu public pe durata întregului an 247 de trenuri de călători zilnice şi 44 de trenuri de călători în zilele de sâmbătă şi duminică şi sărbători legale.
„CFR Călători ştia că prin aceste anulări de trenuri de călători pierde venituri importante din încasări, dar la fel de bine CFR Călători ştia că fără compensaţie nu poate ţine în circulaţie acele trenuri de călători pentru că doar din încasări acele trenuri erau nerentabile. Şi aşa, fără veniturile de la trenurile anulate şi fără plata facilităţilor de călătorie restante pentru prestaţia efectuată de CFR Călători pentru alte categorii de călători şi neplătită, CFR Călători nu mai are bani de salarii în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 2025 şi nici de plata TUI către CNCF ‘CFR’ SA şi nici de plata energiei electrice către SC Electrificare CFR SA, care a notificat deja că din data de 07.10.2025 interzice dreptul de acces al trenurilor cu locomotivă electrică de la CFR Călători pentru restanţe (…) Şi să nu uităm că CFR Călători a negociat plata în rate a restanţei la TUI către CFR SA, care voia să interzică de la 1 septembrie 2025 toate trenurile personale ale CFR Călători şi de la 1 octombrie 2025 toate trenurile accelerate şi rapide ale CFR Călători. (…) În concluzie, dacă nu se dau la această rectificare bugetară la CFR Călători cei 270 milioane lei restanţe de la facilităţile de călătorie, se pare că se vrea să se stea pe calea ferată română cu trenurile în perioada următoare”, a transmis Maxim.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.