Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea AntiSemitismului subliniază, într-un comunicat transmis sâmbătă, că „este inacceptabil ca persoane care exprimă admirație pentru personaje și curente politice de factură fascistă să aspire la poziții de conducere într-un stat democratic”.
Comunicatul MCA România vine după ce, vineri seara, Călin Georgescu a citat din Corneliu Zelea Codreanu în emisiunea de la Realitatea Plus, iar George Simion l-a completat aprobator.
„Nu este pentru prima dată când dl. Călin Georgescu recurge la referințe sau citate cu caracter legionar. În anul 2022, MCA România a protestat public față de declarațiile de susținere făcute de acesta, în cadrul unei alte emisiuni TV, față de Mișcarea Legionară și liderii săi. La acel moment, dl. Georgescu fusese propus pentru funcția de prim-ministru din partea partidului AUR.
Deosebit de îngrijorător este faptul că dl. George Simion, actual candidat în alegerile prezidențiale, a susținut public, în cadrul emisiunii din 17 Mai 2025, afirmațiile făcute de dl. Georgescu și a reiterat
intenția de a-l propune pe acesta pentru funcția de prim-ministru, în eventualitatea unei victorii.
Reamintim că România dispune de o legislație clară împotriva oricărei forme de promovare a fascismului, legionarismului și ideologiilor totalitare – ideologii care au adus suferință, ură și tragedii în istoria țării noastre.
Dincolo de disputele și polarizarea politică din actualul ciclu electoral, considerat unul dintre cele mai tensionate din istoria post-comunistă, MCA România atrage atenția că este inacceptabil ca persoane care exprimă admirație pentru personaje și curente politice de factură fascistă să aspire la poziții de conducere într-un stat democratic.
Apărarea valorilor democratice și a libertăților fundamentale pentru care peste 4.500 de români au fost uciși sau răniți în Revoluția din Decembrie 1989 nu poate fi compatibilă cu glorificarea ideologiei
legionare.
MCA România îndeamnă autoritățile statului, societatea civilă, presa și cetățenii să rămână vigilenți
și să respingă ferm orice tentativă de reabilitare a trecutului fascist și a simbolurilor care i-au fost
asociate”, se arată în comunicat.
Simularea democrației este de notorietate la comuniștii cu cravata
Azi am dat o palmă sistemului ticalos