Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Centrul de vaccinare din Lugoj se va muta pentur a doua oară, de la Sala de sport „Lavinia Miloșovici”, la fosta cantină socială a orașului, transmite Rador. Prima mutare fusese de la spitalul municipal la sala de sport.
Demersul vine după ce două grupe de copii care practică handbalul la Lugoj au fost excluse din campionatul național pentru că nu au avut unde să desfășoare meciurile.
Primarul Claudiu Buciu spune că este o mutare provizorie, cantina urmând să fie demolată.
Administrația locală din Lugoj caută un spațiu potrivit pentru mutarea centrului de vaccinare pe termen lung. În cazul în care acesta nu va fi găsit, cel mai probabil, centrul de vaccinare va fi mutat la spitalul municipal, acolo unde a funcționat în primele zile ale campaniei de vaccinare.
foto: www.gov.uk