Home » Articole » Cel puțin cinci persoane au murit într-o serie de avalanșe în vestul Austriei

Cel puțin cinci persoane au murit într-o serie de avalanșe în vestul Austriei

633
Cel puțin cinci persoane au murit într-o serie de avalanșe în vestul Austriei
Captura Twitter
Ascultă articolul

Cel puțin cinci persoane au murit într-o serie de avalanșe în vestul Austriei, au anunțat autoritățile, sâmbătă, informează Mediafax.

Poliția din Tirol a anunțat că cinci schiori au fost prinși, vineri, într-o avalanșă de o anvergură de 450 de metri, în resortul Saint Anton din Alpii Tirolieni., declanșată la o altitudine de peste 2.000 de metri.

- articolul continuă mai jos -

Printre cei cinci schiori ale căror trupuri au fost recuperate se aflau un american și un polonez, iar o altă tânără austriacă de 21 de ani a fost rănită, fiind transportată de urgență la spital, potrivit poliției, citată de Associated Press.

Zeci de salvamontiști, medicii de ambulanță, dar și pompieri, dar și patrule canine au fost mobilizați să intervină pentru căutări.

Tot vineri, în stațiunea Nauders din sud-estul Austriei, un turist german în vârstă de 41 de ani, dar și fiul său de 16 ani au fost prinși într-o avalanșă. Adolescentul supraviețuit și a reușit să sune autoritățile, însă tatăl său a murit.

În Klösterle, un turist elvețian care mergea cu snowboardul pe munte, în afara pistei, a murit într-o avalanșă, potrivit poliției.

„Ninsorile recente atrag în prezent mulți oameni în munți, chiar și în afara pârtiei. Este dureros că am înregistrat deja mai multe avalanșe soldate cu răniți și victime”, a declarat Guvernatorul regiunii Tirol, Anton Mattle, într-un comunicat de presă.

Potrivit prefecturii, alte peste 30 de incidente cu avalanșe au fost raportate numai în acest sfârșit de săptămână.

În ultima lună, peste 11 persoane și-au pierdut viața, prinse în avalanșe.

Prefectul a precizat că nu se anunță o situație mai bună nici pentru ziua de duminică, pentru că vremea rămâne schimbătoare.

Prefectura din regiunea Tirol a anunțat că ninsorile intense din ultima săptămână au dus la acumulări ale stratului de zăpadă de până la 1,5 metri. Combinate cu vremea vânturoasă, dar și un strat slab de nămeți, condițiile creează un risc ridicat de avalanșe.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole