Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează vineri dimineaţa că se circulă în condiţii de ceaţă, care reduce vizibilitatea în trafic sub 200 metri, pe mai multe artere rutiere din judeţele Brăila, Constanţa, Ialomiţa şi Tulcea, relatează Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă, este de asemenea semnalată ceaţă şi pe arterele rutiere principale, respectiv:
A1 Bucureşti – Piteşti, tronson kilometric 11 – 36;
A2 Bucureşti – Constanţa, între kilometrii 80 – 212;
A3 Bucureşti – Ploieşti – tot tronsonul;
A4 Ovidiu – Agigea – tot tronsonul.
Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să reducă semnificativ viteza, să folosească în mod corespunzător sistemele de iluminare şi dezaburire, să mărească distanţa de siguranţă dintre autovehicule şi să evite orice manevră riscantă, sporind atenţia în trafic.