Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fragmente ale unei arme de foc din secolul XIV, descoperite la Brandenburg, Germania, ar putea fi cu 9 ani mai vechi decât cea mai veche armă de foc portabilă descoperită în Europa, conform unui nou studiu prezentat la sfârşitul lunii februarie în cadrul Conferinţei anuale a Departamentului de Stat pentru Arheologie din Germania, transmite joi revista Live Science, citată de Agerpres.
Obiectul, care are o lungime de aproximativ 6 centimetri, ar putea data din 1390, caz în care ar fi cu nouă ani mai vechi decât faimoasa puşcă Tannenberg, care datează din 1399 şi este considerată pe scară largă drept cea mai veche armă de foc portabilă din Europa.
„Nu avem dovezi scrise sau arheologice ale utilizării armelor de foc din acea perioadă (la Brandenburg). Până acum, am putut doar presupune acest lucru în termeni generali”, a declarat Christof Krauskopf, şeful Oficiului de Stat Brandenburg pentru Managementul Patrimoniului şi al Muzeului Arheologic de Stat.
În 2023, Matthias Dasse, un pasionat de ahreologie, a descoperit fragmentele de amă în timpul unei cercetări pe teren lângă Castelul Kletzke din regiunea Brandenburg din Germania. Dasse a dus piesele la Gordon Thalmann, şeful Autorităţii de Protecţie a Monumentelor din Prignitz, care a identificat turnarea de bronz ca fiind ţeava unei arme de foc timpurii.
Cercetătorii au poreclit artefactul „Kletzker Handrohr”, care se traduce prin „tun de mână Kletzke”, deoarece cred că ar putea fi legat de faimosul asediu al Castelului Kletzke din 1390, când fortăreaţa a devenit centrul unui conflict regional la Brandenburg. Conform unei relatări care a supravieţuit călugărului franciscan Detmar din Lubeck, doi duci au condus 1.100 de oameni într-un marş împotriva castelului, care era deţinut de puternica familie von Quitzow. Apărătorii au reuşit să securizeze castelul şi să-i alunge pe atacatori. Castelul a fost ulterior renovat în secolele următoare.
Dacă legătura dintre asediu şi tunul de mână Kletzke este confirmată, obiectul ar oferi dovezi fizice rare ale armelor de foc timpurii care au început să apară în războaiele medievale târzii.
Krauskopf a remarcat, însă, că tunul de mână Kletzke probabil nu a fost fabricat local şi ar fi putut fi adus de atacatori din altă parte. Krauskopf intenţionează să continue studierea fragmentelor în timp ce autorităţile din Brandenburg lucrează la dezvoltarea sitului Kletzke pentru turism arheologic.