Home » Articole » Cea mai vârstnică persoană din lume, japoneza Tomiko Itooka, a murit la 116 ani

Cea mai vârstnică persoană din lume, japoneza Tomiko Itooka, a murit la 116 ani

Cea mai vârstnică persoană din lume, japoneza Tomiko Itooka, a murit la 116 ani
sursa foto: Captură video
Ascultă articolul

Cea mai vârstnică persoană din lume, japoneza Tomiko Itooka, a murit la vârsta de 116 ani, a anunţat sâmbătă administraţia oraşului Ashiya (sudul Japoniei) unde locuia, informează AFP, citată de News.ro.

Itooka, care avea patru copii şi cinci nepoţi, a murit la 29 decembrie în azilul de bătrâni unde locuia din 2019, a precizat primarul din Ashiya într-un comunicat.

- articolul continuă mai jos -

Născută la 23 mai 1908 în Osaka, nu departe de Ashiya, ea fusese identificată drept decana umanităţii după moartea în august 2024 a spaniolei Maria Branyas Morera la 117 ani.

„Doamna Itooka ne-a dat curaj şi speranţă de-a lungul vieţii sale lungi”, a comentat primarul Ashiya, Ryosuke Takashima. „Îi mulţumim pentru acest lucru”, a adăugat primarul în vârstă de 27 de ani.

Născută într-o familie cu trei copii şi jucătoare de volei în tinereţe, ea a trecut prin războaie, pandemii şi revoluţii tehnologice.

Îi plăceau bananele şi Calpis, o băutură din fermenţi lactici foarte populară în Japonia, potrivit comunicatului de presă al primăriei.

Japonia se confruntă în prezent cu o criză demografică, cu o populaţie în vârstă în creştere şi o populaţie activă în scădere, care finanţează creşterea cheltuielilor medicale şi sociale.

În septembrie, în Japonia existau peste 95.000 de centenari, dintre care 88% erau femei.

Aproape o treime din cei 124 de milioane de locuitori ai ţării au 65 de ani sau mai mult.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole