Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Scriitorul şi jurnalistul bulgar Ilian Kuzmanov s-a plasat pe primul loc în clasamentul English Talk Radio a celor mai populare cărţi din Marea Britanie, conform unui anunţ al autorului, informează Agerpres, care citează BTA. El a comentat că aproape 10.000 de persoane au votat pentru cartea sa „The Devil, I Know Him” (Diavolul, îl cunosc, n.r.), depăşind autori precum Stephen King, John Grisham sau vicepreşedintele american Mike Pence.
Aceasta este cea de-a doua carte a autorului care a apărut deja în Top 20 Amazon cu romanul „If You Meet Buddha Kill Him” (Dacă-l întâlneşti pe Buddha ucide-l n.r.).
„The Devil, I Know Him” este un roman provocator în tradiţia lui Goethe, Dante şi Bulgakov, care încearcă să explice ce este libertatea prin intermediul tehnicilor realismului magic. Această carte portretizează cele mai întunecate laturi ale societăţilor totalitare.
Acest roman a fost desemnat „cartea lunii septembrie” de către New York Weekly, a mai precizat Kuzmanov.
Pe diavol il cunoastem toti . Il lasam zilnic sa intre in noi . Uneori chiar de mai multe ori pe zi . Budhha nu exista .
Mai este un alt „zeu” care nu există, la fel ca budică.
nici Gizas nu exista