Ce vrea Mircea Geoană, aproape-candidatul care se visează Macron

Mircea Geoană a devenit un actor omniprezent pe scena publică. Când crezi că a terminat la Digi, apare la Antena. Azi e la Sibiu, mâine la Vaslui și joi la Blejoi. Vineri merge la Gaudeamus să-și lanseze și o carte. Ce vrea de fapt? El face zilnic teasing pentru probabila candidatură la prezidențiale, cu planul de a deveni un fel de Emmanuel Macron de România.

De ce Macron? Pentru că actualul președinte al Franței a reușit o performanță politică remarcabilă, jucând cartea independentului susținut de segmente semnificative din electoratul de stânga și de dreapta. Calculul politic al lui Macron în 2015-2017 a fost corect. A fondat un nou partid, En Marche!, a scos o carte, s-a prezentat drept candidatul care va revoluționa politica și societatea.

Mircea Geoană crede că e într-o postură similară. Exclus din PSD (chiar de două ori, caz unic), Geoană calculează că se poate prezenta în fața electoratului drept un centrist neafiliat, un politician fără datorii de partid.

Mai mult, cu sutele de interviuri în prime-time care au contribuit la imaginea de expert în diplomație și securitate, Geoană consideră că are șansa de a fi văzut drept un profesionist. Incomparabil mai prizabil decât Marcel Ciolacu ori Nicolae Ciucă, mărunți politicieni de Buzău și Dolj care încă se luptă la baionetă cu limba română.

Un element esențial în construcția politică e poziția de secretar general adjunct NATO. Geoană se folosește de această calitate pentru a lansa constant mesaje de candidat la prezidențiale, cu aerul că e binecuvântat de aliații nord-atlantici să preia frâiele României.

Aceasta e socoteala de candidat independent a lui Geoană în caz că nu reușește să convingă PSD și PNL să îl susțină. Dan Tăpălagă a scris încă din iulie 2022 că Geoană a bătut la ușile celor două partide pentru susținere, ba a și pozat în candidatul susținut de americani. Degeaba însă, perspectiva unei susțineri din partea unui partid mare tinde acum spre zero.

Respingerea din partea PSD și PNL l-a determinat pe Geoană să meargă pe scenariul unei candidaturi independente de partidele mari. El și-a construit deja o platformă de sprijin, numită România 2030, care deocamdată nu exprimă explicit sprijinul pentru candidatura lui Geoană, ci nevoia de a sprijini ”Un salt istoric pentru România”. E o sintagmă pe care însuși Geoană o folosește în desele lui ieșiri publice.

De ce nu își anunță Geoană încă de acum candidatura și preferă această ambiguitate? Are trei motive.

1. Dacă ar anunța că e candidat, poziția lui la NATO ar fi pusă sub semnul întrebării și, cel mai probabil, ar trebui să plece din post
2. El nu a renunțat la ideea de a deveni candidatul PSD. Or, o schimbare de poziție a PSD poate veni abia după europarlamentare, dacă rezultatul lui Ciolacu va fi atât de slab, încât partidul să îl schimbe și să se orienteze spre un alt lider. Scenariul e puțin plauzibil, dar nu imposibil
3. Dacă și-ar anunța de pe acum candidatura, Geoană ar risca atacuri din partea potențialilor rivali, atacuri care l-ar fragiliza cu mult înainte de alegeri.

Și, pentru că am vorbit de atacuri, adversarii săi au muniție. De la vizita secretă la Moscova în 2009 înainte de alegerile prezidențiale la relațiile apropiate cu mogulii de presă, de la afacerile cu fostul primar Marian Vanghelie la relația cu cumnatul Ionuț Costea, condamnat și fugit din țară. Iar lista e lungă, pe măsura anilor petrecuți de Geoană la vârful politicii.

În ceea ce privește speranțele de prezidențiabil ale lui Geoană, ele se bazează pe nevoia de schimbare, identificată corect la nivelul electoratului. Doar că, dacă citiți sau ascultați discursurile și interviurile lui Mircea Geoană, veți descoperi același personaj gol dintotdeauna când vine vorba de decizii. Pe cât de solidă e cunoașterea lui în domeniul relațiilor internaționale, pe atât de găunos e discursul legat de chestiuni interne.

În afara sloganelor sclipitoare de genul ”un salt istoric” și ”viitorul României a intrat în criză de timp” și al banalităților precum ”avem nevoie de luciditate, cunoaștere, competență și o viziune solidă”, nici o idee de politică publică ori reformă structurală nu a venit dinspre Geoană de când a pierdut alegerile prezidențiale în fața lui Traian Băsescu.

Or, pe scena politică există deja un potențial candidat care îl bate la slogane sforăitoare – extremistul George Simion, așa că fără susținerea unui mare partid și fără soluții la problemele reale ale societății, visul lui Geoană de a deveni un Macron de România are șanse mici.

Nu e deloc exclus însă ca Geoană să își folosească această carte a posibilei candidaturi la prezidențiale ca să negocieze altceva cu PSD. În fond, Ciolacu ar fi mai mult decât dispus să-i ofere o sinecură doar ca să nu își vadă procentele afectate de o candidatură a lui Geoană.